URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 02 DECEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Ieşirile publice recente ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, sunt nişte consecinţe fireşti ale slăbiciunii Statului Român şi a instituţiilor sale în faţa Bisericii Omniprezente Române Cum bine ştim, în România nu se câştigă alegeri fără ajutorul făţiş (şi complet ilegal) al popii din sat, aşa că, odată ajunşi la putere, politicienii tac şi le înghit prelaţilor derapajele, lăsându-i să se transforme în monştri mai presus de orice...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Apropierea alegerilor parlamentare impune cunoaşterea rolului şi modului de funcţionare al Parlamentului, precum şi a statutului parlamentarilor ca reprezentanţi ai cetăţenilor. Potrivit Constituţiei, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gripa este o boală respiratorie acută determinată de infecţia cu virusuri gripale. Boala afectează căile respiratorii superioare şi/sau inferioare şi este frecvent însoţită de febră, cefalee, dureri musculare şi astenie. Virusurile gripale aparţin familiei Orthomixoviridae, existând 2 genuri, unul care cuprinde virusurile gripale A şi B şi altul care cuprinde virusul gripal C.
07 August 2012, 08:38

Mandat pentru crimă: Un proiect al Primăriei Oradea dă liber la uciderea câinilor comunitari

Mandat pentru crimă: Un proiect al Primăriei Oradea dă liber la uciderea câinilor comunitari ADĂPOSTUL MORŢII. Dacă regulamentul privind gestionarea câinilor fără stăpân va fi adoptat în formula promovată de Primărie, adăpostul pentru câini din strada Coriolan Hora se va transforma în abator. Cei 450 de câini găzduiţi aici vor avea 7 zile pentru a fi adoptaţi sau trimişi la moarte prin injectare cu barbiturice!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bun maidanez este un maidanez mort. În surprinzătoare contradicţie cu declaraţiile publice ale primarului Ilie Bolojan, privind reducerea numărului câinilor comunitari prin sterilizare până la dispariţia lor pe cale naturală, Direcţia Tehnică a Primăriei va introduce, vineri, în dezbatere publică un proiect de regulament care se contrazice pagină de pagină, până lasă loc unei singure soluţii: eutanasierea!

Acum, ori niciodată!

Orădenii au ultima ocazie să se opună uciderii maidanezilor. Municipalitatea supune dezbaterii publice, vineri, 10 august, de la ora 16, în sala mare a Primăriei, normativul privind câinii comunitari. Confruntată cu retragerea finanţatorului SOS Dogs, care nu mai poate susţine cheltuieli lunare de 12.000 de euro, Primăria va transfera din 1 septembrie serviciul Administraţiei Domeniului Public. Aşa că a pus de un normativ care să îi reducă cheltuielile!

Intitulat pompos "Regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân", materialul însăilează pasaje contradictorii din legislaţia privind câinii comunitari şi cei periculoşi, cu altele din cea privind protecţia animalelor.

BIHOREANUL a descoperit că dacă în forma iniţială, postată pe site-ul Primăriei în 25 iulie, regulamentul vorbea de "procesarea" câinilor, adică deparazitarea, sterilizarea, vaccinarea antirabică, crotalierea şi eliberarea lor pe stradă, unde vor muri de moarte bună, în formula urcată pe portal în 3 august proiectul menţionează deja eutanasierea ca soluţie alternativă de rezolvare a problemei. Şi nu oricum, ci după numai 7 zile de cazare a câinelui în adăpostul oraşului!

Nicio faptă bună nepedepsită!

Culmea cinismului, deşi descrie pe pagini întregi ideea "procesării" câinilor şi repunerii lor în libertate, regulamentul pregăteşte terenul pentru ca aceştia să poată fi ucişi legal. Înainte de toate, el interzice, sub sancţiunea unei amenzi între 300 şi 600 lei, orice "încercare de intimidare" a hingherilor din partea orădenilor, astfel încât aceştia să poată lucra nestingheriţi. Apoi, pentru a descuraja populaţia să îngrijească maidanezii cu un blid de apă şi o coajă de pâine, normativul interzice "cu desăvârşire", sub ameninţarea unei sancţiuni între 400 şi 800 lei, "amplasarea de adăposturi pentru animale, deţinerea, creşterea sau hrănirea câinilor pe domeniul public", adică în vecinătatea blocurilor.

În aceeaşi optică bizară, în loc să stimuleze orădenii să adopte câini din adăpost, pentru a scăpa bugetul public de cheltuiala cu întreţinerea lor, Primăria îi descurajează! Dacă până acum adopţia unui câine din adăpostul SOS Dogs se făcea în mod gratuit, iar în alte oraşe din ţară municipalităţile oferă chiar facilităţi celor care iau în grijă un câine comunitar, în Oradea solicitanţii vor trebui să plătească o taxă. Cuantumul ei, care urmează să fie stabilit de Consiliul Local la propunerea ADP, va trebui să acopere cheltuielile cu "procesarea" şi hrănirea animalului de-a lungul perioadei în care a stat în adăpostul oraşului.

Pogromul căţeilor

Primăria şi-a luat, metodic, toate măsurile ca maidanezii să nu supravieţuiască contactului cu ADP. Astfel, pentru că nu vor mai putea fi hrăniţi şi adăpostiţi de orădeni, înfometaţi şi însetaţi în mod deliberat, câinii se vor înrăi şi jigări, iar odată prinşi vor putea fi ucişi sub justificarea că sunt, dacă nu agresivi, măcar bolnavi cronic sau incurabili.

Nici măcar potăile evident inofensive, ori chiar câinii cu stăpân, rătăciţi prin oraş, nu vor mai avea multe zile de trăit. "La expirarea perioadei de 7 zile, respectiv a termenului de cazare, câinele care nu a fost revendicat sau adoptat poate fi eutanasiat", spune normativul. Prevederea se bate cap în cap cu paragraful referitor la "procesarea" şi apoi eliberarea maidanezilor, lăsând plajă largă de manevră autorităţilor şi loc suficient abuzurilor. Din motive de eficienţă, este lesne de bănuit că ADP va prefera soluţia eutanasierii. Fie şi doar pentru că, odată cu maidanezii, dispar cheltuielile cu medicaţia, hrana şi îngrijirea acestora.

Dar măcar moartea va fi "frumoasă". Căci, plin de grijă pentru soarta animalelor, regulamentul precizează că eutanasierea se va face doar de către veterinar, cu ajutorul barbituricelor injectate intravenos şi numai după pierderea cunoştinţei câinelui, indusă prin anestezie. De parcă n-ar fi tot crimă...

04 Carol Lazar.JPG"E anticonstituţional!"

Consultaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii asociaţiilor care se ocupă de protecţia maidanezilor spun că se vor opune adoptării unui astfel de regulament. "Conform deciziei Curţii Constituţionale, eutanasierea câinilor este interzisă. Acesta este şi motivul pentru care Legea maidanezilor a fost declarată anticonstituţională. Uciderea câinilor comunitari aduce atingere demnităţii umane. Ce fel de om poate face asta şi să meargă pe urmă liniştit acasă la nevastă şi la copii?", spune Carol Lazăr (foto), managerul SOS Dogs.

Ramona Purge, veterinar în cadrul adăpostului, spune că uciderea animalelor nu este o soluţie pentru că, oricât ar lucra Primăria de metodic, rata de înmulţire a patrupedelor o va întrece pe cea de eutanasiere. Cel mai bun exemplu îl constituie faptul că dacă în urmă cu 10 ani, când a încheiat partneriatul cu SOS Dogs, Primăria estima 4.000 de maidanezi pe străzile orădene, astăzi cele mai pesimiste evaluări abia dacă ajung la 400 de exemplare. Odată sterilizaţi, câinii au dispărut treptat, pe cale naturală. Dacă ar fi fost ucişi brusc n-ar fi făcut decât să lase loc dezvoltării unor noi generaţii de maidanezi, aduşi de prin alte localităţi şi abandonaţi de stăpâni la Oradea pentru a profita de abundenţa hranei.

"Nu trebuie să inventăm noi apa caldă. În occident sunt legi clare care spun că dacă ai câine trebuie să îl înregistrezi şi să îl cipezi. Dacă ţi-l prinde Primăria pe stradă primeşti o amendă de nu îţi mai trebuie câine în veci. Aşa ar trebui făcut şi la noi", spune Mirela Pamfil, voluntar în cadrul adăpostului SOS Dogs. Şi, în fond, are dreptate. Chiar dacă prezenţa câinilor pe spaţiul public este o problemă ce ţine de gradul de civilizaţie al comunităţii, uciderea lor nu ne va face cu nimic mai evoluaţi. Dimpotrivă!



PREŢUL VIEŢII
4
lei pe zi costă îngrijirea şi hrana unui câine în adăpostul municipalităţii

"Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar"
Legea privind protecţia animalelor


UN REGULAMENT CONTROVERSAT
"Nu ştiu ce conţine!"

Prevederile regulamentului privind gestionarea problemei câinilor comunitari sunt atât de controversate încât niciun şef din Primărie nu îşi asumă responsabilitatea acestuia.

În perfectă contradicţie cu proiectul, primarul Ilie Bolojan spune că municipalitatea va rămâne consecventă politicii de sterilizare a maidanezilor până la dispariţia lor prin îmbătrânire. Deşi normativul a fost promovat şi postat deja pe portalul Primăriei, edilul, altminteri implicat direct în toate problemele oraşului, spune că nu cunoaşte prevederile lui. "Nu am văzut proiectul, aşa că nu ştiu ce conţine. O să îl citesc în ziua de dinaintea dezbaterii publice", spune Bolojan.

04 Mircea Stejeran.jpgDeşi se va ocupa direct de problema maidanezilor, Liviu Andrica, directorul ADP, se declară şi el străin de prevederile regulamentului. "Acesta este promovat de Primărie. Noi doar ne vom conforma". Andrica este implicat în prezent în preluarea adăpostului SOS Dogs şi stabilirea organigramei acestuia astfel încât să poată lucra cu mai puţin personal şi mai puţine cheltuieli.

Singurul care nu mai are pe cine da vina este Mircea Stejeran (foto), şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice, cel care a compilat regulamentul din ordinul şi sub supravegherea şefilor. "Regulamentul este doar un proiect, nu înseamnă că în această formă va şi fi aplicat. Acesta va fi supus dezbaterii publice, va fi discutat în Consiliul Local şi va fi îmbunătăţit", spune funcţionarul. Pentru că, în mod cert, în forma actuală e inadmisibil...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
104 Comentarii
bai spiritu pulii
si asta ca si alte jivine cu spume la gura incercati sa va urlati ura pe unde apucati...ura pentru viata, pentru compasiune, pentru intelegere, ... lasati-va frustrarile de care sunteti plini deoparte si vede-ti-va de treaba... lumea nu vrea sa vada, sa auda astfel de javre flamande de sange ca voi....
Postat 11 Octombrie 2012, 10:16 de dan
Majoritatea sunteti doar niste falsi iubitori de animale!
REFUZAM SA FIM INTOXICATI IN CONTINUARE DE MANIPULARILE ONG-URILOR DE PROTECTIE A ANIMALELOR IN PROBLEMA MAIDANEZILOR! ASTFEL, DE ANI DE ZILE: • Fac uz de sloganul “cainele prietenul omului” -> FALS! Amesteca maidanezii cu ceilalti caini (politisti, utilitari, de companie, etc) si incearca sa inoculeze opiniei publice aceasta aberatie. Legea Gestionarii cainilor fara stapan pentru a carei adoptare militam vizeaza DOAR acei caini scapati de sub control, salbaticiti, care omora, musca, mutileaza fizic, lasand oamenilor totodata sechele sufletesti si fobii pe viata. • Fac uz in exces de sloganul “drepturile animalelor” -> FALS! Oricine are un drept atata timp cat nu incalca dreptul altcuiva. • Invoca protejarea “vietii” -> FALS! Urmare a faptului ca nu poti hrani cainii cu frunze, sa tii un caine in viata (un caine poate trai si 10 -13 ani) trebuie sa sacrifici mii de animale pentru a le da hrana la caine. Toate animalele sacrificate, comestibile sau nu, sunt vieti curmate. Un caine mai putin = mii de vieti salvate. • Afirma faptul ca dupa castratre cainii devin blanzi -> FALS! Sunt zeci de mii de oameni atacati de haitele de caini castrati. Nu sunt castrati la colti si nici la corzile vocale. Nimeni nu are nimic impotriva animalelor inofensive (vezi pisici, pasarele, etc). Este vorba DOAR de animalele periculoase. • Numesc acesti caini sunt “comunitari” -> FALS! Comunitatea NU-i vrea, de aceea sunt abandonati. Sunt de fapt cainii catorva persoane care ii hranesc, persoane care NU reprezinta comunitatea, cu toata ofensiva lor in media! Nu mai mult de 2-3 persoane din fiecare bloc de sute de persoane care insa cred ca daca au tupeu inseamna ca au si dreptate. Tot ceea ce cer ele este sa aiba dreptul legal sa creasca caini pe spatiul public! Caini pentru faptele carora sa NU raspunda! Si-au arogat astfel dreptul sa ia hotarari in ceea ce priveste siguranta, curatenia si linistea altora. • Afirma ca pe ele “Nu le-a muscat un caine niciodata.” -> Dupa ele potopul! Nici pe noi nu ne-a violat/omorat nimeni pana acum, insa suntem de acord ca violatorii sau criminalii sa NU fie liberi pe strazi pentru ca NOUA NE PASA de toate acele suflete care au fost violate sau omorate. • Afirma ca nu exista caini agresivi pe strazi. -> FALS! Dovada sutele de mii de oameni muscati si sutele omorati in cativa ani. • Afirma ca “Nu exista caini suficienti sa pazeasca parcarile de hoti si de sobolani.” -> FALS! Avanseaza ideea aberanta potrivit careia prezenta haitelor pe strazi este benefica intrucat cainii ne pazesc de hoti (telepatici fiind, ei omoara oamenii care pleaca la sau vin de la furat. Cainii ar avea constiinta proprietatii si stiu cine fura de la cine… Deci, parcarile oraselor civilizate sunt invadate de sobolani. No comment…Cainii nu pazesc o curte pentru ca sunt credinciosi stapanului ci pentru ca delimitand curtea prin marcarea cu urina o considera teritoriul lor, nu au nicio treaba cu proprietatea stapanului. Sunt animale teritoriale. Nu pazesc nimic. De aceea cei fara stapan ataca pe strazi, pentru ca le considera ale lor... Ei sunt stapanii strazilor si oraselor noastre, orasele fiind habitate umane. • Afirma ca “Cine omoara un animal, mai tarziu omora si oameni”. -> FALS! Aproape toti oamenii au omorat animale pentru ca nu toti au bani sa plateasca taxa de abator. Ce sa mai spunem de mileniile dinaintea inventarii abatoarelor…. • Afirma ca oamenii de la curti sunt sursele cainilor maidanezi. -> FALS! Avem rude la tara: cainii din curti nu sunt scosi din curte spre a fi imperecheati si aproape nimeni nu are atat caine cat si catea. Este o aberatie ONG-ista conform careia unii s-ar indeletnici cu prasirea acestor animale pentru ca imediat dupa ce fata sa le arunce puii! La sate nu existau maidanezi pana cand nu le-au fost descarcate dube cu caini. In anumite comune, oamenilor le-au fost mancate rate, gaini, toate orataniile care pasteau iarba pe ulite, oamenii au fost omorati pe camp, pe balti cand erau la pescuit, in paduri cand culegeau vreascuri sau ciuperci, copiii lor omorati pe strazi. De cainii adusi intentionat spre a-i nenoroci, nu de cainii abandonati de ei! • Numesc eutanasia “crima”. -> FALS! Nu au citit in viata lor nici Codul Penal si nici Biblia, din moment ce nu cunosc definitia crimei. Crima este curmarea vietii unui alt om. In Vechiul Testament, Dumnezeu Insusi a introdus jertfele animale de ispasire la templu pentru rascumpararea pacatelor. Iisus Insusi manca miel si peste. • Afirma ca “Prin sterilizare, in 4-5 ani cainii vor disparea de pe strazi.” -> FALS! Avem pe strazi aceiasi caini sterilizati, toti trecuti de varsta de 4-5 ani, iar cainii pot trai si pana la 13 ani. • Invrajbesc populatia, categorisind pe unii ca fiind “iubitori de animale” iar pe ceilalti “neiubitori”. -> FALS! Iubim animalele. Nu iubim galagia, mizeria, nesiguranta personala si nu vrem ca prin lipsa noastra de reactie sa fim complici la orori. Avem animale. Dar animale pentru ale caror fapte raspundem. • Leaga activitatea de aciuare maidanezi de o anumita superioritate morala sau sufleteasca. -> FALS! Stiind ca sute de mii de oameni si copii au fost muscati, sute au fost mutilati fizic si psihic, dezvoltand fobii, zeci au fost omorati in chinuri groaznice (sau poate sute insa zeci au fost si mediatizate), milioane nu sunt lasati sa se odihneasca noaptea, sunt fortati sa locuiasca in orase transformate in veritabile WC-uri de caini, etc - fiind perfect constiente de toate aceste nenorociri, ele in continuare militeaza pentru ramanerea cainilor pe strazi! Sfidare. Rautate. Cinism. Vorbesc altora de caracter persoane care, in chiar seara zilei in care japonezul a fost omorat in doua minute prabusit intr-o balta de sange (atacul fiind inregistrat pe camera de luat vederi a bancii) au avut nu tupeul, au avut cinismul sa apara la TV si sa pledeze pt caini. Si sa-l aduca si pe Mihai Constantinescu sa cante “Iubiti si cainii maidanezi!” Asa prohod a meritat acel suflet, un suflet de OM! Om omorat de caine in mijlocul unui oras! Sa spuna ca omul s-a speriat de caine si a cazut peste el, de aceea a fost muscat....In chiar seara in care familia indoliata isi jelea pe cel pierdut la priveghi (omul era cu mainile pe piept in cosciug, nici macar ingropat) ELE erau la TV ... Dupa ce a fost omorata femeia la ADP au iesit sa spuna ca “Femeia venise cu scopul de a fura fier vechi.” -> FALS! Din nou ideea aberanta conform careia cainii ar fi telepatici si justitiari. Astfel, fiecare om care intra intr-o incinta ar fi evaluat de caini: daca intra cu ganduri pasnice (doar trece pe acolo sau are treburi in acea incinta) il lasa sa traiasca. Insa daca realizeaza ca vine cu scopul de a fura ceva (ei constientizand si in proprietatea cui se afla obiectele din curte) il omoara…. Imediat dupa ce sunt omorati copii, ies invariabil si invinuiesc mamele care nu erau cu copiii in momentul atacurilor haitelor. De parca mamele si-ar putea insoti pas cu pas copiii (cele cu mai multi copii, cum se pot imparti?), de parca mamele nu ar avea servicii, ar avea bani pentru a angaja bodyguarzi fiecarui copil sau ar fi un fel de Rahani in lupta cu haitele. Daca mamele erau cu copii, erau omorate si ele, doar cainii nu se uita ca esti copil ca esti adult, oameni de toate varstele au fost omorati…Cinism exacerbat. Cruzime. De ani de zile, victima dupa victima…iar noi trebuie sa suportam neputinciosi pretextele penibile indrugate cu ocazia aparitiilor lor pe sticla…. • Propaga FATARNICIA, aducand personaje din strainatate care sa ne invete pe noi, romanii, sa suportam cainii! Ei au scapat de acest flagel si acum flutura drepturile cainilor si militeaza agresiv, aratandu-se oripilati…. Le trimitem gratuit zeci de garnituri ticsite cu caini in tarile lor si sa procedeze cu ei “uman”. Vor? Ni-cio-da-ta! Pentru ca si in tarile lor prea putini au acest hobby cu finantarea si cresterea de caini in adaposturi. Este nimic altceva decat propaganda ieftina si josnica pe pielea noastra….Au strans semnaturi on line de la persoane din strainatate, care nu au tangenta cu realitatea din Romania, prezentand filmulete manipulatoare in care in Romania nu s-ar practica eutanasierea cu injectia letala sub anestezie, ci omorul cu bate, etc… • Leaga activitatea de crestere maidanezi de credinta crestina, implicit iau in desert Numele lui Dumnezeu, terfelindu-l in problema maidanezilor care nu are absolut nimic in comun cu cele sfinte. Rastalmacesc iubirea semenilor si aproapelui ca referindu-se la iubirea de animale. Cainele nu este un animal agreeat in Orient, iar in Biblie (ca si in intreaga literatura Universala) cuvintele “cainos”, “haituit”, “catea” nu au decat sensul care ii caracterizeaza pe caini dintotdeauna. Oamenii au folosit si folosesc caini ca arme impotriva altor oameni gratie acestor “calitati” definitorii ale lor, anume ca musca si omoara, si ca sistem de alarma pe care sa-l auda de departe: ca latra. Exact din motivele pentru care nu trebuie sa fie scapati de sub control. Fereasca Dumnezeu persoanele care se aseamana cu cainii sau cu porcii. Iisus spune: “Afara (in iad) sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna”- Apoc. 22.15. Si, in alta parte, “Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor ca nu cumva sa le calce in picioare sa se intoarca si sa va rupa” - Matei 7.6 Etc etc. Afirma ca “Cei care dau la biserica cei 2% pentru CARITATE si nu le dau LOR pentru caini IL MITUIESC pe Dumnezeu”. Stau in genunchi si aprind lumanari la mitinguri pentru sufletele cainilor eutanasiati....Blasfemii greu de calificat… • Vorbesc despre cruzime in mod tendentios. Afirma ca latul de prindere folosit pentru caini e "traumatizant"…. In timp ce cainii se traumatizeaza unii pe altii, au cicatrici de colti peste tot, se omoara si se mananca in padocuri… OAMENILOR MUSCATI SI CELOR OMORATI CINE LE FACUSE ANESTEZIC IN PREALABIL? Unii a trebuit sa ne eutanasiem cainii bolnavi, altii am vazut la tv. Nu e vorba de absolut nici un fel de problema: in doua secunde adoarme carpa. In incaperile de eutanasiere pot fi montate camere de luat vederi de catre ONG-urile de protectie a animalelor. Ar fi utile si Primariilor, pentru excluderea tuturor manipularilor privitoare la omorarea in bataie vehiculate de aceste Asociatii. • Inchid ochii la adevarata cruzime impotriva animalelor, si anume lasarea lor pe strazi: nu le e mila cand acesti caini nu au apa, mananca plastice si ambalaje de tot felul care doar miros a mancare, animale cu blana care stau zile in sir fara apa pe calduri de 40 de grade la soare, sunt jegosi, raiosi, puricosi, nevaccinati si plini de boli, sunt omorati si/sau schiloditi de autoturisme, iarna stau afara in geruri de minus 30 de grade noaptea, catelele fata intr-una (vesnic sunt sunt ba gestante, ba alapteaza - ele insele fiind nemancate), etc. • Promoveaza discriminarea si abuzul. Urmare a faptului ca s-au strans cele 500.000 de semnaturi pentru ecarisarea oraselor, au prezentat in presa o lista cu 133 de semnaturi a unor oameni de notorietate in domeniile in care activeaza. Prin semnarea acelei scrisori cei 133 le comunica in mod direct si clar celor 500.000: puteti muri muscati de caini sterilizati, puteti sa traiti in rahati de caini sterilizati, puteti indura galagie de caini sterilizati noptile....Nu-ne-pa-sa!!...Voi ceilalti, déjà muscati sute de mii, voi care ne priviti de pe lumea cealalta si acum sunteti in anumite gropi din cimitire unde numai Dumnezeu va stie (El singur stie si cum cainii muscau din voi inca vii, caci cainii, ca si hienele si lupii, nu omoara intai prada sa o devoreze dupa ce nu mai misca cum fac felinele, ci musca din victimele inca vii - vedeti atatea relatari ale oamenilor scapati cu viata din atacurile haitelor si cusuti cu sute de copci), nici de voi nu ne pa-sa! Consideram discriminare si manipulare. Discriminare pentru ca actorii si sportivii NU sunt cu nimic mai presus decat profesorii, elevii, studentii, ziaristii, scriitorii, doctorii, inginerii, economistii, avocatii, cercetatorii, matematicienii, savantii de orice fel si meseriasii de orice breasla. Si abuz, pentru ca NU au voie sa foloseasca televiziunea pentru asa ceva (pareri personale si influentarea adevarului in ceea ce priveste nevinovatia “animalutelor”). Au alocat tot atatea emisiuni celor care cer ridicarea cainilor de pe strazi? NU. Au semnat condamnarea la moarte/muscaturi/orori a tuturor victimelor de pana acum si a celor care vor deveni victime de acum inainte. Caci cainii nu judeca si nu sunt vinovati. Insa ei SUNT vinovati! Caci, in ciuda tuturor tragediilor, ei totusi au semnat acea petitie, pe cat de lacrimogena, pe atat de rupta de realitate. „Uitand” sa treaca il lista, alaturi de semnatura, elementele esentiale pentru eliminarea oricarei brume de banuiala care ar plana asupra-le privind sinceritatea, si anume: cati maidanezi au adoptat si ce adaposturi sponsorizeaza fiecare din ei... Concluzionand: 133 NU pot fi mai importanti decat cei 500.000 doar pentru ca prin natura meseriilor lor au acces pe sticla. Invitarea acestor persoane (mereu aceleasi) in emisiuni pro-maidanezi incalca Constituţia care, in art. 31 alin. (4) ne garanteaza ca „Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”, iar, în virtutea deontologiei profesiei de jurnalist, acestea trebuie sa relateze informatii obiective, corecte, complete si verificate. Pe cand noua ne sunt bagate pe gat de ani de zile interpretarile si sloganele enumerate mai sus. Cat depre maidanezi: • LATRA. Nopti si zile la rand trebuie sa suportam latraturi si urlete interminabile si sa nu ne putem odihni. Avem nevoie de refacerea organismului dupa activitatea din ziua precedenta toti, fie ca depunem munca fizica, fie ca munca noastra implica efort intelectual. Copiii nostri au nevoie de liniste pentru a se concentra la teme. • ESTE INCALCAT ART. 24 DIN DREPTURILE OMULUI (DREPTUL LA ODIHNA SI RECREATIE)! • MUSCA. 20.000 de bucuresteni muscati anual de caini care-si fac antirabice - nemailuandu-i in calcul pe cei (multi) care nu se prezinta la doctor! - sunt sute de mii de oameni in cativa ani! Nu vrem ca noi si copiii nostri sa mai traim in teroarea ca in orice zi putem sa le cadem prada. • OMOARA. Zeci de cazuri mediatízate: oameni omorati in orase, la camp, la strans vreascuri/ciuperci in padure, pe strazi, in cimitire, in diverse incinte publice, japonezul in parcare, copii cusuti cu sute de copci, batrani in coma, mutilati, bagati in spital si ramasi cu sechele pe viata Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice - art. 2, pct 15 interzice ” lasarea in libertate ori fara supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”. Asadar, lasarea acestor caini pe strazi incalca legea. • ESTE INCALCAT ART. 3 DIN DREPTURILE OMULUI (DREPTUL LA VIATA, LIBERTATE SI SECURITATE PERSONALA)! • Muscaturile care i-au curmat viata japonezului au fost de gamba. Nu majoritatea am fost muscati de gambe? Implicit faptul ca am supravietuit muscaturilor se datoreaza practic norocului ca nu ne-au fost sectionate vase principale de alimentare cu sange a picioarelor, practic toti oamenii muscati am fost la milimetri de moarte! • POLUEAZA MEDIUL SI NE IMBOLNAVESC : o poluare fonica (simpla descindere in mijlocul unei haite de caini si masurarea vacarmului de latraturi si urlete cu sonometrul in miezul noptii); o poluarea solului si a vegetatiei (dejectii canine zilnice inmultite cu numarul cainilor si cu perimetrul in care isi fac veacul ani de zile); o poluare atmosfera - surse suplimentare de dioxid de carbon intr-un oras cu si asa atat de putin oxigen din cauza spatiilor verzi atat de reduse; o poluare biologica: excrementele se usuca, se transforma in praf si se imprastie in aer, se depun duse de vant absolut peste tot - contaminare atat prin atingere, cat si inhalare: 30% dintre maidanezi au leptospiroza, infectie extrem de grava, care se transmite la om prin fecale si distruge organele interne; Majoritatea transmit hidatidoza - arhicunoscutele "chisturi cu apa la plamani si ficat". Majoritatea transmit toxocare canis: puii sunt infestati (de la femela mama), ceea ce impune deparazitarea lor, iar pentru animalele adulte, deparazitare o data la trei luni. Severitatea simptomelor depinde de cantitatea de oua larvate ingerate si de localizarea larvelor: in ochi sau in organele interne - foarte greu de depistat (plamani, cord, creier). Boala localizata in ochi duce la orbire, iar cea localizata in organe, la deces. Majoritatea lasa purici si capuse, care transmit printre cele mai grave boli - atat virale, cat si infectioase (unele letale). Protectia si prevenirea s-ar face prin: deparazitarea periodica a cainilor, strangerea excrementelor cainilor, limitarea accesului cainilor la locurile de joaca, in parcuri, informarea locuitorilor prin campanii, cele mai eficiente fiind cele pentru copii, elevi, care ajung intr-un mod mai sensibil si convingator la parinti. Rezolvarea, odata pentru totdeauna, a situatiei cainilor fara stapan. Nu mai vorbim de persoanele foarte in varsta, de gravide si de cele care au dereglari ale sistemului imunitar, alergii sau boli autoimune (anticorpii ataca propriile organe), care nu au voie sa faca vaccinuri!. Pentru aceste persoane, orice aport de anticorpi (prin vaccinul antirabic, de exemplu) duce la distrugerea organului respectiv. Cu alte cuvinte, omul nu moare de turbare, dar moare din efectele secundare ale vaccinului… ORASELE SI SATELE NOASTRE AU AJUNS SA COLCAIE DE CAINI, DIN CAUZA LIPSEI DE REACTIE A NOASTRA, A TUTUROR! AICI NE-A DUS ATITUDINEA RESEMNATA FATA DE SANATATEA, SIGURANTA SI VIATA NOASTRA! In primul rand, lipsa de reactie a cetatenilor care, atunci cand, de fiecare data cand televiziunile ne baga pe gat (mereu aceleasi) persoane care militeaza pe cat de agresiv, pe atat de nefondat, pentru maidanezi, nu trimit e-mailuri catre realizatorii emisiunilor respective, si in al doilea rand lipsa de reactie a autoritatilor, care au teancuri de reclamatii in care cetatenii cer ridicarea de pe strazi a cainilor (castrati si necastrati), zeci de rapoarte cu oamenii tratati in spitale in urma muscaturilor, cu copiii infectati cu paraziti, cu oamenii omorati, cu cat se cheltuie cu aceste tratamente, cu cat se cheltuie cu cazarea cainilor in adaposturile Primariei, etc. CEREM ASADAR AUTORITATILOR SA NE ASIGURE DREPTURILE LEGITIME PRIMORDIALE GARANTATE DE CONSTITUTIA ROMANIEI DUPA CUM URMEAZA: • dreptul la viata - art. 22, al.1; • dreptul la siguranta persoanei - art.23, al.1; • dreptul la asigurarea igienei si a sanatatii publice - art.34, al.2; • dreptul la un mediu sanatos - art.35, al.1 si 2; • dreptul copiilor la protectie - art.49.al.1 (vezi toti copiii omorati de caini). PENTRU CA LUMEA NU VA FI DISTRUSA DE CEI PUTINI CARE FAC RAUL, CI DE CEI MULTI CARE SE UITA LA EI, FARA SA FACA NIMIC! OAMENII, MAI PRESUS DECAT CAINII! INTOTDEAUNA!
Postat 11 Octombrie 2012, 09:45 de spiritul dobrogei
nu ne provocati
AUTORITATILE MUNICIPIULUI ORADEA SA NU INCALCE LEGILE DE PROTECTIA ANIMALELOR, INTERNE SI INTERNATIONALE SI NICI DECIZIA CCR/2011- MAI ESTE SI PROTOCOLUL SEMNAT INTRE USL SI FPAM, TOT IN 2011, privind interzicerea eutanasiei- nu ne provocati, noi suntem milioane, veti vedea la urne, la parlamentare- catre cine vom inclina balanta-
Postat 24 August 2012, 00:59 de liv
Dr. med.
Cu aceste interminabile dezbateri si procedee rusinoase, Romania poate sa ramana acolo unde si asa este deja vazuta: o tara necivilizata si periculoasa. Am sa ma asigur sa fac public totul si in strainatate. Desi nici grija pentru imaginea publica a tarii sau protestele in masa care au avut loc pina acum in tara si strainatate pentru protectia animalelor in Romania nu i-a impedicat vreodata pe cei de la conducere sa-si faca jocurile murdare.
Postat 19 August 2012, 10:08 de Varga Andrea
Cateii sunt suflete ca si noi
Nu va atingeti de catei ! Va reclam la parchetul din Cluj . Exista legislatie pentru protectia animalelor ! O sa faceti puscarie !
Postat 17 August 2012, 22:06 de Spanu Dumitru Viorel
bai UNU
bai unu, tu la cati copii handicapati ai dat de mancare, cati handicapati cresti la tine in casa, cati copii orfani ai ajutat in viata aia mizerabila pe care o traiesti fara scop... cand vei fi facut asta, dupa aia sa vii tu sa ne tii lectii aici unu ca tine care uraste animalele atat de mult sigur uraste si oamenii...e logica simpla iar experienta de viata mi-a dovedit-o... javre turbate care seamana ura in jur, cititi titlul articolului intai si apoi comentati
Postat 16 August 2012, 12:42 de dan
oradea mare
tinand cont ca peste 90% din caini oradenilor sunt metisi au fost prea putini la sedinta,nimeni nu se leaga de provenienta cainilor ,nu putem starpi problema fara a opri imultirea lor,acum o sa eutanasiem o gramada la care o sa le ia locul alti caini proventi de la oradeni,aia de pe strada tot de la oradeni provin,sa nu uitam ca oradea bihorul este renumita la inmultitorii si samsari ,traficanti de caini fara stapan adica fara acte de provenienta a rasei,cea ce se vrea este un loc unde sa se spele niste bani de la primarie constant adica eutanasiem oricum vin alti caini,sa va fie rusine.Pe de alta parte si sos dogs este o vaca de muls de aici tot scandalul
Postat 16 August 2012, 10:15 de oradea dog
ORADEA RUSINE
PT GEO : SA INCEPEM SA NU TE MAI HRANIM PE TINE PRIMITIVULE SI PE CONSILIERII TAI SI PE PRIMARUL CU CARE ATI VOTAT, PACAT CA NU AM NUMELE TAU SI ADRESA CA DEPUNEAM PLANGERE PENALA PT INCITAREA LA CRIMA IMPOTRIVA ANIMALELOR PRIN INFOMETARE ,ITI DORESC FAMILIEI TALE INFOMETARE
Postat 10 August 2012, 00:56 de ALINTM
...dispari ....UNU...
.."unu", Jur ca daca as fii un pitbul , demult nu mai existai pe pamant......te MANCAM DE VIU...SI PUNEAM SI SARE PE TINE...asa sa suferi ....!!!!
Postat 10 August 2012, 00:51 de NIKI
manca-ia-ti, ca-n china la restaurante
iubiti mai mult \"sufletele\" din animale, decat oamenii din jurul vostru. dati de mancare la caini, dar nu la handicapati, in timp ce va blastamati colegii la lucru. culmea, si considerati ca asta va face mai elevati, superiori si civilizati. de 4 lei/zi poti hrani un om, or poti hrani un caine, primaria inceasca sa ajute oamenii din oras. oradenii fac insa scandal... cat de partea ca e ilegal sa cresti caine pe domeniul public, mi se pare ABERANT DE NORMAL si de la sine inteles. cum ar fi ca vecinu tau sa creasca un pitbull in fata blocului? sa te vad cum intri in bloc cu copiii de mana.
Postat 10 August 2012, 00:38 de unu
@Spanu Dumitru Viorel
D-l primar de Oradea (mama, ce "elevat" suna...) nu iubeste nici oamenii - doar pe "fratii" sai... :(
Postat 09 August 2012, 23:12 de o oarecare
@dan - PRECIZARE
N-am inteles de ce ti-e plina gura de... la adresa mea - eu chiar sunt implicata total in protectia animalelor si NU doresc eutanasiera lor... Da, ma rog, daca asa, certandune si balacarindu-ne intre noi, iubitorii de animale, crezi rezolvam ceva sau le suntem de ajutor - e parerea ta si ti-o respect, insa nu ai cu cine pentru ca eu cred ca invrajbindu-ne, jignindu-ne intre noi, le dam lor (hingherilir) castig de cauza! Toate cele bune si nu are rost sa mi te mai adresezi pentru ca nu-ti mai raspund!
Postat 09 August 2012, 12:51 de O oarecare
@dan
Q.E.D.! Nu cobor la nivelul tau! PAS!
Postat 09 August 2012, 12:41 de O oarecare
Cateii sunt suflete
Domnilor din Primaria Oradea , va rog din suflet sa nu aprobati proiectul de eutanasiere a cateilor . Sunt niste suflete nevinovate . Cine nu iubeste animalele , nu iubeste nici oamenii . Cateii sunt niste fiinte foarte devotate oamenilor , sunt creatia lui Dumnezeu . Fiti oameni de omenie . Exista o lege care interzice eutanasierea animalelor . Sa nu fim barbari . Apelati la Fundatii si o sa gasiti solutii pentru salvarea maidanezilor . Crimele nu sunt solutii ! Intelegeti ca trebuie sa lasati in viata aceste fiinte nevinovate . Fac apel la acel dram de bunatate din sufletul fiecarui om . V-ati uitat vreodata in ochii blinzi ai unui catel ? Va promit ca o sa incerc sa iau legatura cu toate asociatiile pentru protectia animalelor ca sa va ajute . Respingeti aceasta lege barbara de eutanasiere a cateilor . Daca Dumnezeu i-a lasat pe Pamint , voi nu suntei Dumnezei ca sa le luati viata . Fiti oameni . Va rog , salvati cateii !
Postat 09 August 2012, 05:17 de Spanu Dumitru Viorel
bai discutii fara rost
omul a creeat cainele????!!!! de cand asta???ce cacat a creeat omul???? bai gradinarule, ia zi cum e cu ong-urile...."bani"," toaca firme".... ce cacat aud acolo?. bai * cu ochi, ai facut macar o zi de voluntariat la vreun adapost din zona ta geografica? jeg penal ce esti..... stii cu ce se mananca???stii cum e sa mergi cu sacul de boabe de mancare in masina si sa hranesti pe orice catel de oriunde???
Postat 09 August 2012, 02:02 de dan
Discutii fara rost - continuare
Voi, ceilalti - exista legi, trebuiesc aplicate iar un proiect de hotarare, gaunos, confuz si ilegal, trebuie combatut si demontat paragraf cu paragraf cu legea in mana - pregatiti cum se cuvine si cu reprezentant potrivit: jurist, avocat, etc!
Postat 08 August 2012, 21:19 de o oarecare
Discutii fara rost
Ma repet - nu poti "lumina" pe cineva care este la un nivel de la care nu percepe decat umbre (poate - daca nu e acolo "bezna")... Deci, nu are rost sa ne luptam cu morile de vant - iubitori de scandal si balacareala avem, din plin, din pacate... :( Omul a creat cainele ca sa-i fie aproape, omul a luat lupul din padure (si aici ar fi ceva de spus - le distrugem habitatul, in mod barbar, de secole!) omul l-a domesticit, l-a incrucisat, l-a folosit si tot omul l-a lasat sa se inmulteasca in mod haotic ca apoi sa-l abandoneze pe strazi! Deci? Cine este vinovatul? Ce vrea sa faca omul acum? Macel? Si iar, deci? Care este cel mai rau animal din din tot regnul? Iar celor care-i tot dati inainte cu ONG-urile - chiar sunteti total in afara subiectului - nu incercati sa vindeti castraveti gradinarului - nu m-ati nimerit, ati dat cu nuca in perete! Va doare buzunarul cand este vorba de caini? Dar de banii dati pe contracte cu o firma care toaca banii la greu iar lucrarea nici nu se face in timp si, cand e gata, trebuie "reabilitata" - aia nu va dor? Sau alti, muuuuuuuulti bani dati aiurea??? Na ca m-am lansat in detalii desi am spus ca n-o fac - mi-ar trebui pagini intregi....
Postat 08 August 2012, 21:15 de o oarecare
logic fail
conform logicii d-voastra lupul, ursul, porcul, gainile, cainele etc se includ in aceeasi categorie de animale? Cred ca la gradinita se invata diferenta intre ele. Omul este si el un mamifer. Se considera el super inteligent dar e poate cel mai prost animal posibil care ignora orice lege a naturii.
Postat 08 August 2012, 16:54 de Eve
pt niki si roxana...
intrebare pt voi: conform logicii voastre si lupul, ursul, porcul etc ,sunt animale fiinte vii ,...deci hai sa le lasam pe strada hai sa crestem gaini in fata blocului ca si asa e criza financiara .am dreptate?de ce cainele sa fie mai privigeliat fata de restul animalelor?
Postat 08 August 2012, 16:23 de aaaaa
Ilegal, neconstitutional
Respectivul personaj si acolitii lui nu sunt dincolo de lege. Ca le place sau nu, uciderea maidanezilor este ilegala si neconstituionala. Asadar, nesanctionandu-l, se creaza un precedent si maine ar putea incalca o lege care priveste oamenii. Ca daca tot scapa nepedepsit...
Postat 08 August 2012, 13:55 de Roxana
BARBARI V-ATI NASCUT, BARBARI RAMANETI....
...Barbarul ....lipsa ta de CULTURA GENERALA lasa mult de dorit !!!! Iubind animalele si a intelege existenta lor pe lume, nu inseamna o minte BOLNAVA !!! Tu nu iti respecti propria viata, ce sa asteptam de la tine a respecta cea a animalelor....ar fii multe de spus la adresa ta...dar imi folosesc TIMPUL pretios , ajutand un animal....ORICAND, ORIUNDE SI ORICAT !!!! Comentariile tale pline de rautate , nu isi au locul ....iar pentru cultura ta generala...eu ingrijesc deja mai mult de 200 de caini comunitari....si nu sunt BOLNAVA, crede-ma ..!!!!
Postat 08 August 2012, 13:35 de Niki
Obiectiv
Parerea mea este ca atat timp cat vom incerca sa pasam responsabilitatea de la unii la altii, nu vom fi capabili sa gestionam corect si civilizat aceste probleme. Este gresit sa compari viata unui om cu a unui animal, asa ca incetati sa mai postati comentarii de genul "alocatia unui copil este atat, iar alimentatia si medicamentatia unui caine este atat". Vorbim despre doua chestiuni total diferite, care trebuie gestionate diferit. In momentul in care un animal este abandonat pe domeniul public, devine problema tuturor. Asta este, din nefericire. Eutanasierea nu este o solutie pentru ca aceasta este o metoda medicala de provocare a unei morți nedureroase, pentru a curma suferința unui bolnav incurabil. In momentul in care nu exista animal bolnav, eutanasierea nu mai este o solutie. Sterilizarea si plasarea lor spre adoptie este o solutie. Trebuie sa ramana in continuare. Nu degeana Oradea a fost data ca exemplu la nivel national. Aici s-au vazut rezultate. De ce sa stricam ceva ce functioneaza?
Postat 08 August 2012, 12:04 de Claudia
titlu
@barbarul: ne-am prins din prima ca esti prost. nu trebuie sa te repeti! daca esti asa "inteligent", ia fa un calcul cat se cheltuie cu cei din inchisoare. Asta nu va deranjeaza? de ce nu ii eutanasiem? Fa un calcul cat se cheltuie pe tiganii, care toarna puradei pe banda rulanta, prin ajutorul social. nu te deranjeaza, nu? nici nu aveti idee ce interese mari sunt sa se eutanasieze cainii, care costa foarte mult, bine asta nu mai conteaza, nu? probabil inca o afacere a unui apropriat al lui bolo.
Postat 08 August 2012, 12:04 de -_-
dezinformati plini de venin
cat de rai puteti fi? nu mai puteti de grija cainilor fara stapan? nu puteti trai de raul lor? habar nu aveti cum functioneaza un ong de protectia animalelor si totusi vad ca va aratati coltii pe aici sub puterea anonimatului .... nu vreti sa vada semenii vostri ce urati sunteti si cata ura si frustrare exista intr-o singura persoana.... ce, copii vostri nu mai pot de cei cativa catei de pe strada haituiti, batuti, morti de foame si de sete? vede-ti-va de mizerabila voastra viata goala si fara sens si nu mai semanati ura printre semeni... lasati pe cei care isi iubesc semenii si implicit animalele sa se ocupe de acesti caini nenorociti... (din banii nostri bineinteles) si nu va mai temeti ca va fi cheltuit vreun leut din vreun buget de stat pe acesti caini... sper sa aveti cosmaruri in fiecare noapte pana la sfarsitul vietii cei care doresc uciderea acestor caini fara sansa, javrelor!
Postat 08 August 2012, 08:02 de dan
cadou
niki iai pe toti la tine ca vad ca mai importanta e pentru tine viata unui caine decat a unui om....iar asta e semn de boala...
Postat 08 August 2012, 07:38 de barbarul
barbarie
4 lei pe zi pretul vietii unui caine!, 4 x 30 zile = 120 lei, 42 lei alocatie lunara a unui copil, 42 : 30 zile = 1.4 lei pe zi pretul unui copil, sa ne traiasca cainii, sa moara copii, sau se poate sa ii declaram la vreun ong pe copii nostrii caini comunitari?
Postat 08 August 2012, 07:24 de barbarul
BARBARI V-ATI NASCUT, BARBARI RAMANETI....
...mie greata de cata rautate poate zace in sufletele voastre.....daca acesti caiini exista , este si un motiv !!!!......problema sunt si cei care sunt proprietari de caini, cei iresponsabili care in loc sa va STERILIZATI FEMELELE, asteptati pana se nasc 6-8 pui , apoi ii aruncati in strada, in gunoaie, in pungi de plastic....iar ONG, fac tot posibilul sa ii adune si sa le ofere dreptul la viata, ceea ce le este dat,nu de VOI....neiubitori de animale....la asta v-ati gandit vreodata ??? Mie scarba de un asemenea popor , care uraste aceste suflete nevinovate.....fara aparare....Sper ca voi cei care doriti MOARTEA acestor suflete, sa aveti parte de aceeasi SOARTA !!!!!!!!
Postat 08 August 2012, 03:59 de NIKI
o oarecare
O oarecare, nu a fost cu intentie sa iti iau semnatura. Am folosit semnatura oarecare, deoarece cred ca nu persoana mea conteaza ci mesajul. Deci, no offence. Nu cred ca suntem un popor de idioti sadea, imi pare rau ca tu crezi asta. Nu cred ca e bine sa vezi totul in negru si sa fii atat de pesimista. Trebuie doar sa analizezi pragmatic care sunt posibilitatile financiare actuale ale orasului, puse in balanta cu prioritatile sale. Din pacate cainii maidanezi nu cred ca sunt acum o prioritate, si nici viitorul lor o investitie necesara. De aceea exista ONG-uri, formate si sustinute tocmai de oamenii ca tine si ca altii care sunteti atat de vehementi in apararea maidanezilor. Foarte nobil, dar faceti-o va rog din banii vostrii nu din banii publici, banii nostri ai tuturor oradenilor. Oare cerem noi prea mult? Ca sa ceri finantare pt orice proiect din banii publici, prima conditie este ca de acest proiect sa beneficieze toti oradenii ex: poduri, sosele, etc. Cred ca numarul mare al cainilor maidanezi de pe strazi, si cheltuielile enorme de intretinere lunare, nu sunt deloc in beneficiul majoritatii oamenilor. Asta e parerea mea...
Postat 08 August 2012, 02:03 de oarecare
Eutanasiere. DA!
@ o oarecare + RuxAndra + -_- ...Aveti dreptate voi. HAI SA NU II EUTANASIEM, ci sa ii lasam pe strazi sau maiideal, hai sa platim cu 144 000 EUR pe an (12 000 EUR pe luna * 12 luni) ca asa vreti voi. Ei uite ca eu vreau ca astia 144 000 sa mearga in amenajarea unui parc, a unei strazi sau a unei gradinite/scoli/etc. SA II LUATI VOI ACASA OK? :)
Postat 07 August 2012, 23:14 de Dan
urare
dragilor, va doresc ca bolovanul sa va taie toti copacii, sa "epileze" si ce mai mic fir de iarba de pe suprafata orasului si sa va "imbrace" in betoane, sa starpeasca orice vietate care "misuna" prin zona, sa va "incalte" cu parcari cu plata, sa va "orneze" cu borduri si sensuri giratorii la fiecare colt de strada, sa taie orice acces la apa termala si sa va oblige prin "Hotarare, bla, bla, bla" sa platiti cat mai piperat frigul din case iarna ca sa tineti in viata un CET muribund, sa va puna taxe si impozite si pe iesitul din casa sau pasul pe "domeniul public" (devenit, peste noapte "nepubilc" - proprietatea privata a Primariei), pe gura de aer insirata, pe "noxele" expirate si... as mai putea continua dar mi-e cah :(
Postat 07 August 2012, 22:44 de o oarecare
precizare!
oarecare, se pare ca mi-ai preluat semnatura - nu suntem aceeasi persoana - e drept, n-am mai intrat pe aici de multa vreme - cam de pe vremea cand, cu sila, am constatat ca suntem un popor de idioti sadea! :(
Postat 07 August 2012, 22:24 de o oarecare
mda...
nu pot sa explic nimic la acest nivel... ceea ce mi-a venit in minte vazand ce se intampla este o perspectiva "bolovaneasca" pentru oradeni: ORADEA - SAT FARA CAINI! pai cum altfel cu asa primar - taran si dornic de hinghereala?... :(
Postat 07 August 2012, 22:08 de o oarecare
esti pe langa rau
Ruxandra, draga, scuza-ma ca iti spun dar esti rau de tot pe langa subiect. De ce folosesti cuvinte care nu le intelegi??? Habar nu ai ce inseamna criminal. Ca sa fii criminal, trebuie sa comiti o crima, iar cuvantul crima, inseamna a omori un om. Nicidecum un animal. Deci daca vorbesti de criminali si crime, pe viitor, asigura-te ca intelegi pe deplin sensul cuvintelor care le folosesti. "Nu va atrageti raul facand astfel de crime"...nu face nimeni nici o crima...calmeaza-te. Eutanasierea cainilor comunitari este similara daca vrei cu taiatul porcului de Ignat. Asta inseamna ca in familia ta exista criminali? Desigur ca nu. Wake up dear !!!
Postat 07 August 2012, 22:02 de oarecare
Rusine!
Rusine celor cu ganduri criminale! Oradea a fost ani de zile un model pentru gestionarea problemei cainilor fara stapan, acei oameni au facut eforturi sa sterilizeze. Nu va atrageti raul facand astfel de crime!
Postat 07 August 2012, 19:45 de Ruxandra
pt liniuta -_-
Daca pt voi nu e ok sa ii eutanasieze, va respect parerea !!! Dar faceti acte de binefacere pe buzunaru vostru nu pe al nostru, astia care suntem avortoni, insensibili, sau cum ne ziceti voi. Poate pe mine nu ma intereseaza sa cazez si sa hranesc maidanezi, pt ca poate am deja 2 caini de rasa, care ma costa destul de mult lunar, astfel incat sa ii hranesc corect, sa ii intretin astfel incat sa nu deranjeze pe nimeni. Deci ideea e urmatoarea: Cine nu vrea eutanasiere...are libertatea de a-i lua PE TOTI in ingrijire sub o forma sau alta. Ce e greu de inteles???
Postat 07 August 2012, 19:28 de oarecare
pt liniuta -_-
Prietene, daca esti atat de afectat de problema eutanasierii, poti impreuna cu Iulia si altii sa infiintati un ONG si pe banii simpatizantiilor (care din cate vad sunt foarte multi aici pe net, ca doar nu costa nimic sa faci gargara) sa le faceti adaposturi si sa-i hraniti cu ce vreti voi. Dar ca sa faci un ONG si sa il faci sa si functioneze cum trebuie, iti trebuie mai mult decat sa stai pe net sa exprimi opinii vizavi de ce ar trebui sa faca altii. FACETI VOI !!!
Postat 07 August 2012, 19:24 de oarecare
are dreptate
ha,ha am si eu un magar ..sa vezi ce senzatie ar fi prin centru ,si-ar face poza strainii cu el impreuna cu cainii vagabonzi
Postat 07 August 2012, 17:02 de alin
titlu
@:)) : da, din pacate N-AVEM (da, ai vazut bine, asa se scrie corect) mii de lei de "aruncat" nici in educatie, si uite asa apar avortoni ca tine si ala care nu stie sa faca diferenta intre campul "nume" si "titlu" si isi dau cu parerea pe aici.
Postat 07 August 2012, 17:00 de -_-
.
'ca sa nu mai vorbesc de asa zisi iubitori de animale care isi duc cainii sa se pise care pe unde apuca de la spatii de joaca pana in fata scarilor ' Din categoria am vazut si bipezi care se pisa/caca pe unde apuca. Adevarat, nu in loc atat de vizibil ci mai ascuns. De exemplu malul Crisului(sunt scarile spre mal vis-a-vis de primarie care au o duhoare de nedescris). Sau colturile de strada. Caz concret, la un colt mai ascuns al magazinului profi din cantemir cineva s-a cacat. Ramasite de * sunt si acuma vizibile. Eu am placerea sa vad disparitia rahatului in evolutie, zi de zi. E evident ca e de om dupa marime, forma si asezare(cainele nu se va ascunde dupa colt pt asa ceva). Sau batranii, copii care se pisa in apa la strand... Despre ce vorbim?
Postat 07 August 2012, 16:59 de Eve
Ce manipulare fac cei anti eutanasiere
CE DRAGUT SI NEVINOVAT e CAINELE DIN POZA. Pacat ca daca mai "chemi" vree-o doi langa el.....stiti voi..unde-s doi muscatura se iveste (sau cel putin e mai probabil). Nu-i ia nimeni acasa? ASTA E. La injectie cu ei, ca e criza. Navem mii de lei de aruncat lunar!!!!!!!!!!
Postat 07 August 2012, 16:51 de :))
pt -_- si iulia
bunica mea are un porc o vaca si vreo 10 gaini,hai sa ii las pe strada si nimeni sa nu le faca nimic ,ce naa,,, asa cere "nivelul de educatie si de cultura" .nu am dreptate sunt si ele fiinte?:):)
Postat 07 August 2012, 16:49 de pt -_- si iulia
titlu
ca o ultima interventie aici, ca m-am saturat de nivelul ridicat de idiotenie si prostie. tot o tineti sus si tare cu, copii si batrani muscati de haitele de caini de pe strada. Anul trecut am fost la un targ de adoptie organizat de SOS Dogs. In tarcul unde erau peste 20-30 de caini comunitari, au intrat 3 copii, probabil ai cuiva din stafful celor de la SOS. Vreau sa spun ca niciunul din ei nu a fost muscat, ci, dimpotriva, cainii au fost foarte bucurosi si se jucau cu ei. asa ca, pana la urma, tine mult ce fel de om esti...
Postat 07 August 2012, 16:38 de -_-
titlu
@iulia: retardatii astia vor sa ia din occident doar ce vor ei. cum vor multi, cat mai multe drepturi, cat mai putine obligatii...
Postat 07 August 2012, 16:23 de -_-
titlu
@andrei @pt -_- : unii mor de foame ca sunt prea prosti si prea lenesi ca sa faca ceva, lasa-ma cu textele astea de doi lei. Ce ziceti de oamenii care isi baga copii in tarcurile de caini ca sa se joace? Si propun sa se monteze din loc in loc stalpi speciali pentru caini, unde sa se pise, si sa nu cumva sa faca altundeva, sa se tina pana la urmatorul stalp. Incredibil cat de penibili sunteti. Cat despre copii din parcuri, sa ii invete pe mucosi parintii lor sa pastreze curatenia... Iar unii parinti sa invete sa arunce scutecele copiilor la gunoi.
Postat 07 August 2012, 16:21 de -_-
drepturi
Daca va place asa de mult ce este in occident de ce nu luam si un pic de educatie de la ei.in occident nu sunt aruncati cainii pe strada, nu sunt lasati sa se inmulteasca, sau daca au pui aceia nu sunt aruncati in parauri sa moara dracului. Daca va place asa de mult ce este in occident sa invatati mai multe de ei.Prima data trebuie amendati cei care arunca animalele pe stari si cei care le martrateaza si nu cei care-i hranesc sau care au grija de ei.De ce toti care sunteti pentru eutanasiere vedeti numai cainii, acei caini au ajuns pe strada din cauza oamenilor si nu pentru ca ei au vreu.
Postat 07 August 2012, 16:20 de Iulia
ANDREI
CORECT .STAU IN ZONA SOVATA SI ACOLO E SI UN TARC AMENAJAT PT CAINII ,DAR MULTI PREFERA SA LASE CAINII PRIN PARC SA ISI FACA NEVOILE,CA SA NU MAI SPUN CATI COPII SUNT IN ACEEA ZONA.DAR NU L-E PASA
Postat 07 August 2012, 16:10 de ANDREI
drepturi
Pentru toti cei care va ganditi numai la grija si la drepturile oamenilor, oamenii au posibilitatea sa-si schimbe viata, sa faca schimbari, sa faca toti ce vor si le place, dar animalele nu au aceste drepturi, dupa voi nu au nici un fel de drept.Trebuie sa-i protejam pe cei slabi si nu pe cei tari si mari, ca doara voi va considetati cei mai tari.
Postat 07 August 2012, 16:10 de Iulia
pt -_-
dar vai ...cata compasiune cata fatarnicie..unii oameni mor de foame si tu hoop ai grija de caini.daca ar fi dupa tine sa inteleg ca seara nu umbla prin oras numai persoane dubioase,vagabonzi sau ce vrei sa spui? ia dute prin occident sa vezi cum se tine un caine fie si la bloc,cu cat esti amendat daca hranesti cainii vagabonzi (asta daca ii gasesti) si ce conditii stricte trebuie sa indeplinesti daca ai animale de companie , ca sa nu mai vorbesc de asa zisi iubitori de animale care isi duc cainii sa se pise care pe unde apuca de la spatii de joaca pana in fata scarilor
Postat 07 August 2012, 16:07 de pt -_-
caini
Va recomand tuturor care tineti asa de mult la banii vostrii platiti si asa pe impozite, sa va duceti cu ei la haitele de tigani si la pensionarii de boala "foarte bolnavi" si sa va impartiti banii lor ca veti face o treaba foarte buna si veti fii rasplatiti de ei cu multa dragoste si binenteles veti fii recunoscuti la nivel international din dragostea voastra pentru semeni.Vad ca va place sa dati banii "vostri" mai bine la cersetori si sa le tineti sa aiba destul de baut si de fumat, decat sa ajutati niste animale sau niste copii.Pentru ca sunt sigura din cei care au postat aici nici unul nu a ajutat vre-o familie saraca sau vre-un copil sarac, numai dau din gura ca ei nu dau banii lor pe mancarea cainilor.
Postat 07 August 2012, 15:59 de Iulia
titlu
vai cata ipocrizie... imi vine sa vomit... cum va ganditi toti acum la copii de pe strada si la oamenii care nu au ce manca si dorm sub poduri. tamptitilor, mai bine v-ati uita ce oameni umbla seara pe strada, si dupa aia sa aveti grija cainilor. nici nu vreau sa stiu cum va cresteti copiii, ce atitudine au fata de animale, nu de caini, ci de toate animalele.
Postat 07 August 2012, 15:54 de -_-
De cand ii lumea au fost muscaturi
probabil unii indivizi copii sau necopii vor mai fi muscati (din diverse motive care din 99% nu tin de caine ci de om). Dar pentru asta nu trebuie omorati toti cainii. Asa am putea omori si toti oamenii doar pentru ca unii dintre ei sunt criminiali sau hoti etc.
Postat 07 August 2012, 15:53 de bo
sa terminam odata cu prostia
trebuia sa-i omoare de mult pe toti si SA TERMINAM ODATA CU TAMPENIA ASTA poate atunci nu mai aveam copii si oameni mutilati de acesti stapani ne{ poftiti} cei care ii apara sa ii i-a acasa la ei pe toti si sa ii f-ta sa le dea sa manance ca sunt oameni destui care nu au o coaja de paine nu sa cheltuim bani pe mancare la caini si adaposturi si alti oameni sa moara de foame si sa doarma sub poduri TERNINATI ODATA CU EI CAT MAI REPEDE
Postat 07 August 2012, 15:51 de HINGERUL
caini
Am fost si eu copil candva, au fost si atunci caini vagaboni, dar oare mama de ce nu spunea niciodata sa ma grija la caini, imi spunea numai sa am grija cu necunoscutii si cu tiganii si cu vagabanzii.Oare de ce?Poate pentru ca mai repede esti atacat de un vagabond, hartuit de un tigan, violat,rapit sau omarat de un necunoscut decat muscat e un caine.Daca va uitati la stiri cred ca vedeti mai repede o crima intre "oameni" decat ca cineva a fost muscat de un caine.Si pentru cine imi sugereaza sa fac un copil, fii sigur ca voi avea cu cine sa fac, nu din cauza cainilor vagaboni imi va fii frica si voi sta cu inima in dinti cand merge merge copilul in parc(fii si de iai sigur ca nu va mege singur) ci din cauza tiganilor, vagabonzilor si a pedofililor.Si pentru altii carora le este frica de caini, sa stie ca cainii simt frica si devin agresivi pentru ca se tem mai tare de persoana respectiva decat va temeti voi de ei.Prin vremea bunicilor se omoreau animale pentru a avea de mancare su nu din placere.Este o mare diferenta.Si nu cred ca ati fii foarte viteji cu eutanasierea cainilor daca animalele ar putea face acelas luru cu voi.Dar cum ei sunt necuvantatori nu va pot face nimic.
Postat 07 August 2012, 15:51 de Iulia
titlu
m-am uitat pe sarite peste mesaje. multe mi se par scrise de aceeasi persoana, dar cu nume diferite. Oricum, ca de obicei, plin de retardati care vad cainele ca si un obiect ca trebuie tinut cum a vazut el la tara, in lant, pe un spatiu de cativa centimetrii patrati, astfel sa ajunga sa manance si sa se pise in acelasi loc, in fine... L-am mai vazut pe unu ca scria ca vecinu-sau are pitbul si coboara scarile cu el fara botnita, vreau sa ii trasmit ca e un retardat mintal. asta ii genul de om care mai bine o ia pe linia de tramvai, riscand sa il loveasca, decat sa treaca pe langa tine daca esti cu cainele, tinut in lesa, evident. dracu stie cum de cainii astia se leaga doar de unii oameni, si doar in velenta si in iosia... din toate comentariile care sunt pro eutanasiere se vede cat de crescut e nivelul de cretinism in tara asta.
Postat 07 August 2012, 15:47 de -_-
sunt de acord
In Londra esti amendat cu 500 lire sterline daca hranesti porumbeii, de ce nu ar fi asa si la noi?Sunt de acord sa scapam de ciini vagabonzi,
Postat 07 August 2012, 15:42 de geo
Sa incepem cu intaiul caine al Oradiei !
Sa incepem cu jigodiile care conduc orasul/judetul, sunt dupa chipul si asemanarea javrelor mai mari, alea din bucale, adica niste plagiatori, mincinosi, chiulangii, hoti ! Propun organizarea unei tombole, castigatorii ar putea avea sansa sa eutanasieze cate un dobitoc aflat acolo unde nu ii e locul. Unde mai pui ca s-ar strange bani frumosi si in plus alesii ar vedea cat ii iubeste poporul !
Postat 07 August 2012, 15:27 de dr mengele
pt bo cu cinism
Doar o idee pt bo: as fi curios sa il vad pe copilul tau dupa ce creste mare si bine crescut asa cum zici tu, perfect de acord pana aici, cum il pui intre 100 de caini asa cum ziceai si tu stai linistit la o bere si te uiti impasibil fara pic de stres la ce se intampla. Fara sa te superi, te rog sa gandesti mai realist la problema si sa te pui singur in situatia spusa chiar de tine. Crede-ma ca nu ai putea. Iar un copil chiar si mai mare cum zici tu, poate avea max 12 ani. Altfel nu mai e copil, e deja adolescent sau peste 18 chiar adult. Peace
Postat 07 August 2012, 14:53 de oarecare
solutie
va dau eu solutia- dati-le sa bea de 2,3 ori antigel,si vedeti cum scapam de vagabonzi ,fara atata tam tam si fara cheltuieli inutile
Postat 07 August 2012, 14:50 de solutie
inca o mentiune
acum 2 ani, am merc cu un prieten la SOS Dogs sa adopte un caine sa il duca la parinti la tara. Cand am parcat in fata pe campul ala dinaintea intrarii si ne-am dat jos din masina, erau vreo 10-15 caini liberi care latrau de mama focului. Nu am apucat sa ajungem la poarta, ca pe prietenul meu l-a si "capsat" unul de glezna dreapta. Nu are rost sa mai spun ca nu a mai adoptat nici un caine, si cand i-a intrebat pe cei de acolo cum e posibil asa ceva, au ridicat din umeri...deci e greu de stabilit care e agresiv pana nu te convingi pe pielea ta. Asta e doar o intamplare...
Postat 07 August 2012, 14:47 de oarecare
pentru bo
draga bo,ma bag si eu in discutie si iti spun ca un copil din vecini care e in clasa a 5-a , a venit de la scoala muscat de cainii de langa Gen18 acum vreo 3 luni,asa ca nu mai fii viteaz ,inseamna ca nu ai copil sa stai cu inima cat un purice din cauza onor cainii fara stapan
Postat 07 August 2012, 14:47 de pentru bo
perfect de acord cu eutanasierea
Sunt de parere ca pe criza asta, avem altceva de acut cu banii publici decat sa gadilam sub coada cainii vagabonzi. Sigur sunt multi care striga sus si tare cu drepturile animalelor. De ce nu se aduna la un loc, sa infiinteze un ONG, si sunt convins ca vor avea solutii mai bune. Dar e mai usor sa stai doar ca la circ si sa strigi aiurea ca doar nu costa bani. O gramada de copii si batrani sunt muscati saptamanal de caini. Sunt un real pericol. Ghinion, nu traim in Germania sa ne permitem prea multe drepturi ale animalelor, asa ca ramanem doar la cele ale omului, care ar trebui sa primeze. Sau omul nu are dreptul la SIGURANTA de a umbla pe strazi, fara frica de a fi muscat de haitele infometate? Plus ganditi-va la cainii care mor "de batranete" pe strazi pe canicula asta: FOCARE DE INFECTIE !!! In concluzie, cine este foarte afectat de decizia eutanasierii, sa se adune laolalta si sa infiinteze un ONG daca au timp de asa ceva. Ar fi nobil. Daca nu, sa priveasca mai realist viata cotidiana cu probleme ei, una din ele fiind chiar cainii vagabonzi. Sigur, este doar o parere...
Postat 07 August 2012, 14:35 de oarecare
pentru asta care are cu cine sa faca
un copil mic nu se lasa in parc singur, iar daca este mai mare si a fost bine crescut poate fi lasat linistit si cu o suta de caini. Te rog sa nu mai faci nici un copil pe planeta asta unde au dreptul sa traiasca mai multe animale nu numai "oameni" ca tine
Postat 07 August 2012, 14:33 de bo
Draga AaA
Draga @AaA, deci zici ca toti bunicii nostri erau criminali pentru ca mai taiau un porc, un pui, un iepure? Hai sictir...
Postat 07 August 2012, 14:29 de The Fan
Ce naiba titlu vreti sa bag?
Daca toti oradenii plateau lunar 1 leu SOS Dogs nu trebuia sa plece. Numa zic...
Postat 07 August 2012, 14:27 de The Fan
Eutanasiere?
Sunt de acord cu eutanasierea cainilor comunitari AGRESIVI (atentie!) care prezinta un pericol pentru copiii nostri, pentru noi. Daca un caine devine un pericol, trebuie ucis fara mila. Oradea avea solutia pentru a scapa de cainii comunitari la indemana. SOS Dogs facea treaba buna, Oradea era un exemplu pentru multe alte orase din tara. Primaria s-a zgarcit, n-a gasit resursele necesare pentru a continua colaborarea... desi sigur exista resurse, bani europeni, fundatii de protectie a animalelor care ar fi putut ajuta municipalitatea sa se descurce fara a vana maidanezii in strada. Doar sa se vrea...
Postat 07 August 2012, 14:25 de The Fan
@POPEYE
Sa ii eutanasieze si gata. Macar sa se stie de o treaba. Nu suntem singurul oras din lume care practica metoda asta. La ce criza e numa sa aruncam cu bani avem chef. Plateste tu Popeye, si tu Eu, daca te consider vinovat. Eu nu am si nici nu imi trebuie caine. Si nici pe 'gratis' pe strada nu vreau sa ii vad ok? Vreau ca banii mei sa fie folositi pt altceva, sa se vada ceva in oras de pe urma lor. Tine-i tu in spate mancatorule de spanac :)))
Postat 07 August 2012, 14:23 de @ POPEYE
iulia
iulia draga...fati un copil (daca ai cu cine) SI VEZI DACA O SA AI CURAJUL SA IL LASI IN PARC LANGA BLOC STIIND CA ACOLO SUNT VREO 7-8 CAINI MAIDANEZI...SI PE URMA VORBIM
Postat 07 August 2012, 14:19 de iulia
asa votanti, asa primar!
Stiti ceva? Nici eu nu am vrut piramida de sticla la Primarie si nici atatea betoane, si nici ca masinile sa ajunga sa circule pe trotuare, si totusi, se intampla in Capitala Verde a Romaniei: Oradea! Asa ca, hai sa mai fie si cum vrem noi: sa nu fim nevoiti noi si copiii nostrii sa ne uitam cum sunt agresati si prinsi cu latul cainii de pe strazi, sa mai avem placerea sa fim dati ca exemplu in tara pentru ca suntem mai europeni, mai cu bun simt si cu capul pe umeri. Animalele, si in acest context cainii, sunt niste fiinte minunate, care nu cunosc egoismul, iubesc neconditionat chiar si dupa ce l-ai lovit odata si da, te apara, s-ar putea sa aveti si astfel de surprize din partea cateilor vostrii de pe langa blocuri. NU au nici o vina pentur ca au fost abandonati pe strazi, noi, oamenii suntem vinovati si da, e cazul sa platim pentru asta, o suma foarte mica ce reprezinta sterilizarea lor si poate mancarea pe cateva zile in adapost, si e mult rea putin fata de cat le suntem datori pentru ca i-am aruncat in strada sa fie loviti de masini, batuti de diferiti nemernici si smintiti. Treziti-va!!!
Postat 07 August 2012, 14:16 de Eu
AaA
Cine poate ucide un animal cu sangere rece poate ucide si un om. Acest lucru pare sa se adevereasca. Cum poti fii crestin, pocait, si sa omori animale cu sange rece?Primarul nostru asta vrea.Mare crestin mai e.Cum poate sa se mai duca la biserica, sa se mai roage.Pentru ce se roaga?Sa mai prinda cateva caini pe stazi?Nesimtitule si voi toti care sunteti alaturi de primarie mai bine nu va duceti nicodata pe la o biserica.Aveti grija ca totul in viata se plateste.
Postat 07 August 2012, 14:12 de Iulia
AaA
Mie nu-mi convine ca din banii mei tinem tiganii si pe toti care nu vor sa munceasca.Nu-mi convine ca din banii mei sa tin persoanele care nu au nici o problema de sanatate in pensie de boala.Aceste lucruri vad ca nu-l intereseaza pe cei care sunt pentru eutanasierea cainilor. Oare vati gandit vreodata de unde apar aceste animale pe strazi sau au aparut? NU.Voi vreti doar sa fie ucisi ca nu cumva din banii vostrii sa se faca ceva omenesc. Daca nu va convine ca din banii vostri sa fie tinuti acesti caini, atunci protestati si pentru a nu platii contributii la stat din care se tin tiganii si toti "romanii" care isi belesc p..a acasa fara a muncii.Acei caini au aparut pe stazi pentru ca le-ati aruncat,nu le-ati mai vrut. Iar acum cel mai usor de scapat de ei este sa le ucidem cu sange rece.Oare de ce au devenit agresivi. Pentru ca voi si copii vostri foarte destepti in loc sa le iubeasca sau macar sa treaca pe langa ei pe strada mai bine le loveau si le maltratau.Oare voi nu deveneati agresivi daca toti cei care trec pe langa voi ar da in voi?Sa incepem mai bine cu uciderea celor care au aruncat animalele pe strazi in loc sa le castrase sau sa le duca la un adapost.
Postat 07 August 2012, 14:07 de Iulia
ham1ham1
Cita p ulime cretina ortodoxa cu civilizatie bimilenara mai serpuieste prin saraca urbe central europeana si instiga cretineste la crima.Vai de steaua noastra.Stultorum numerus infinitum!
Postat 07 August 2012, 13:46 de popeye
.
'Dupa comentariile de mai jos constat ca omul e cel mai mare animal.' Asta nu e o noutate. 'Si la sat asa procedati,avand in vedere faptul ca marea majoritate proveniti de acolo?' Pai da. Taranul cand vine la oras vrea sa vada infrastructura cum zice domnul de jos...adica nu mai vrea sa vada nici animal si nici natura. Vrea sa vada doar asfalt si parcari...eventual biserici ca doar ne e frica de al de sus dar am ucide fara retineri...ah da, is doar animale zice taranul.
Postat 07 August 2012, 13:14 de Eve
u
@alina: tu cati copiiai adoptat? sau macar cate vizite ai facut intr-un centru de plasament?
Postat 07 August 2012, 13:12 de TDS
alina
in loc sa adoptati un copil mai bine faceti scandal ca ingrijiti caini vagabonzi plioni de mizerie si capuse
Postat 07 August 2012, 13:07 de alina
O idee ok
Ia uite omule ce scandal...in loc sa ne pese de infrastructura orasului, de sprijinirea economiei locale, de aspectul orasului ca juma din centru sta sa cada peste trecatori, o ardem \"canin\". Cum adica frate? Daca ii adopta cineva ok daca nu, eutanasiere, asta e! Atata timp cat ii etuanasiaza profesional, e ok!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Sa ii tina ONG urile pe banii lor, ca se pare ca astia nu traiesc in lumea reala. Nu vedeti unde ar trebui sa fie Oradea la nivel de Ro si cum a ajuns din pacate?
Postat 07 August 2012, 13:00 de Boogie
alin
corect adi sunt de acord...ne costa mai mult decat alocatia unui copil
Postat 07 August 2012, 12:54 de alin
tu
@adi: as incepe cu tine!
Postat 07 August 2012, 12:41 de TDS
foarte bine
foarte bine! in sfarsit se ia decizia corecta. cainii fara stapan trebuie eutanasiati, absolut toti.daca tinerea unui caine in adapost costa 4 lei/zi, de ce sa se cheltuie cu un caine 120 lei pe luna cand nici alocatia pentru copii nu e atata? excelenta ideea eutanasierii. pe langa ca e mai eftin, e si mai sanatos si sigur pentru populatie.
Postat 07 August 2012, 12:35 de adi
animale de Oradea
Cine este autorul proiectului,acest nou dr. Mengele de Oradea?Dupa comentariile de mai jos constat ca omul e cel mai mare animal.Si la sat asa procedati,avand in vedere faptul ca marea majoritate proveniti de acolo? Omorati animalele care nu va aduc nici un profit?
Postat 07 August 2012, 12:12 de Cristina
jalnic!
dan simai, iti doresc sa traiesti intr-un oras cu zeci de mii de maidanezi. De fapt, pentru asta te-ai putea muta in oricare alt oras din tara asta nenorocita. E anticonstitutional sa lasi un caine sa moara de foame? Dar un popor, cum e? gunoiul de basescu (pe care sper sa-l manance cancerul cu toti ai lui) asta a facut cu buna-stiinta, a saracit definitiv un popor, si asa vai de capu lui. asta n-a fost anticonstitutional, din cate se pare. pupa-i-ati sub coada pe toti maidanezii carora le plangeti de mila chiar si atunci cand musca si omoara oameni! sunteti chiar picati in cap!
Postat 07 August 2012, 11:46 de mind
.
*Pentru "iubitorii de animale": adoptati un copil, numai ca asta plange si trebuie avut grija de el, adica implica responsabilitati, pe cand un catel...* Pai cu siguranta nu ati crescut un caine si nu aveti idee ce inseamna. Este o responsabilitate...In rest multi sunt cei care fac prunci dar nu se ingrijesc de cresterea lor. E usor sa-l faci, e mai greu sa-l cresti. Asa ca aruncarea replicii privind superioritatea celor care au copii pe mine personal nu ma impresioneaza. I
Postat 07 August 2012, 11:42 de Eve
mania unor caini
@Adrian: asa am vazut si eu caini alergand dupa biciclisti, faceau pe vitejii, latrau si atat! daca te-ai fi oprit, se oprea si el!
Postat 07 August 2012, 11:40 de TDS
TZIGANII SI BOSCHETARII
Aveti dreptate cu tziganii. Eu zic ca in max. 20 de ani, vom avea mari probleme. De ce? 1. Tziganii (majoritatea) nu muncesc legal, deci nu contribuie la nici un fond. Cand vom ajunge noi la pensie, majoritatea populatiei activa va fi de tzigani, deci de unde bani de pensii? 2. Nu mi se pare corect ca in orice spital ajungi, sa fie plin de tzigani care nu au nici un fel de contributie la sanatate. Propun sa se faca spitale sociale (gen 2 stele) si acolo sa fie toti cei care nu contribuie, iar pentru restul sa fie spitale gen 3, 4 stele 3. Sa fie constransi cumva (legal) sa: munceasca, sa-si creasca responsabil copiii si sa se inmulteasca responsabil, sa se spele, sa traiasca putin mai civilizat
Postat 07 August 2012, 11:22 de Ciprian
Aaa
Am fost si eu atacat de caini acum 5 zile cand faceam traseu cu bicicleta. Fara nci un motiv sar la tine in haita cate 3-4. Eu nu inteleg cat de idiot trebuie sa fii sa fii impotriva eutanasierii lor. Caini fara stapan sunt complet degeaba, nu ajuta la nimic sa ii tii in oras.
Postat 07 August 2012, 11:18 de Adrian
DE ACORD CU EUTANASIEREA
Terminati mai cu tarile civilizate. Nu cred ca e civilizatie sa mergi pe strada pe jos sau cu bicicleta si sa sara la tine. Unde vedeti voi caini umbland liber pe strazi in Austria, Germania etc.? Cine vrea caini sa mearga la crescatorii autorizati, sa-si cumpere unul de rasa, sa-l creasca, sa-l intretina si sa-l tina in proprietate privata, nu pe strazi. In rest, toti cainiii gasiti pe strada sa fie eutanasiati! Sunt cheltuieli prea mari care s-ar putea duce in alte domenii UMANE. Pana la urma de ce de un caine comunitar ne pare asa de rau si de alte animale pe care le mancam, nu? Lumea se intoarce cu susul in jos! Salut proiectul primariei si sunt de acord cu el! Pentru "iubitorii de animale": adoptati un copil, numai ca asta plange si trebuie avut grija de el, adica implica responsabilitati, pe cand un catel...
Postat 07 August 2012, 11:16 de Ciprian
.
Nu am intalnit nici eu caini comunitari agresivi. Si nici nu am vazut multi caini pe strada. Cei din zona unde stau eu sunt blanzi. Personal mi-e mai mult frica de tigani, boschetari, betivi decat de acesti caini. Ar trebui cineva sa se gandeasca la modul in care acesti caini ajung pe strazi. Oamenii sunt cei care ii arunca asa ca problema e una ce tine de mentalitatea/comportamentul societatii. Aici ar trebui lucrat. Da, probabil pt multi uciderea pare o solutie legitima si probabil solutioneaza problema pe termen scurt...doar ca, in 2012 m-as astepta la un alt mod de solutionare a unei probleme ce tine pana la urma de indivizi iresponsabili...
Postat 07 August 2012, 11:14 de Eve
o sa vedeti
Daca dispar cainii comunitari din cartiere o sa vedeti ce vor face tiganii care invadeaza deja si asa toate cartierele....Numai prezenta cainilor comunitari le mai opresc activitatea pe timpul noaptii. Pentru doctorasul sau portarul de mai jos de la spital: cainii nu musca oameni niciodata de dragul muscarii sau din plictiseala... Ar trebui o campanie de educare a oamenilor mai degraba.
Postat 07 August 2012, 11:14 de book
nu aveti caini in Oradea
a scazut numarul cainilor fara stapan in Oradea pentru ca SOS Dogs a umplut comunele vecine cu ei.In Sintandrei au adus cu zecile,unii dintre acestia fiind foarte agresivi.Nu poti lasa copii singuri pe strada din cauza cainilor,e normal asa ceva?in cartierele noi s-au format cateva haite care iti dau fiori reci cand sunt prin preajma ta.Primaria locala nu ia masuri impotriva lor si cred ca acest serviciu ar trebui sa fie pt toata zona metropolitana,sa se actioneze unitar pe toata zona ca asa vor fi rezultate mai bune.
Postat 07 August 2012, 11:10 de Unul
Rusine
Rusine autoritatilor !!!! De zece ori rusine.....Suntem cu 50 de ani in urma, fata de tarile civilizate din Europa.....in loc sa gaseasca solutii pentru a fi infiintate centre mai mici cu caini comunitari de catre iubitorii de animale si sprijinite de primarie si de asociatiile nonprofit, noi ne luam mana de pe toti si ii omoram ca doar de ce sa facem ceva sa functioneze..... De aceea merge tara asta cum merge...daca la nivel micro e asa ,ce sa asteptam la nivel macro !!! Rusine !! Oare ce ar spune PRO TV-ul sau Antena 1 de subiectul acesta........
Postat 07 August 2012, 10:57 de A
Nu vreau ca banii mei sa mearga pe caini!
Nu vreau ca banii mei sa mearga aiurea pe intretinerea unor caini care in libertate ar face mai mult rau decat bine. Sa se faca referendum in oras, DAR nu asa ca daca vrei sau nu sa ii eutanasieze, ci daca NU vrei, sa iti zica si din ce banii o sa se duca solutia de NON-eutanasiere pana la capat (adoptie, moarte naturala, etc...)
Postat 07 August 2012, 10:54 de Interesant
pt TDS
treci pe la mine la spital si iti arat cati sunt muscati de cainii comunitari...bine?
Postat 07 August 2012, 10:47 de pt TDS
Eu
Unde este orașul "plin, plin, plin" de câini comunitari?! Oradea a fost lăudată la nivel național pentru gestionarea acestei probleme. Suntem pe locul 2 în țară cu cei mai puțini câini pe stradă. Asta până a acționat SOSDogs. De acum încolo va fi prăpăd...
Postat 07 August 2012, 10:46 de Eu
bolojan
bine faci,bolovane,da-le la mouye tzaranilor c-r-e-t-i-n-i care te-au votat...omoara toti cainii si dupa aia incepe si cu oamenii care te enerveaza , ca la SOS-DOGS nu mai vrei sa dai bani ca sa poti tu fura cu j-i-g-o-d-i-i-le care te inconjoara
Postat 07 August 2012, 10:45 de radu
unde?
unde naiba ati vazut caini comunitari agresivi? eu nu am vazut niciunul, dimpotriva! e drept, prin Velenta n-am umblat de zeci de ani! erau vreo 2-3 prin centrul civic, o dulceata! nici macar nu latrau la lume! daca m-am apropiat de ei m-am apropiat si mi-au lins mana(desi nu le-am dat nimic!)
Postat 07 August 2012, 10:32 de TDS
eutanasiere
eutanasiere!!!! ,sa ami ma lasati cu cainii vostrii.e plin orasul de caini.plin plin plin
Postat 07 August 2012, 10:26 de eutanasiere
are dreptate
da ,da ..ce sa zic de un vecin care are pitbull si coboara cu el scarile fara botnita ..doamne fereste sa prinda vreun vecin sau copil pe casa scarii. el oricum a fost muscat
Postat 07 August 2012, 10:24 de are dreptate
pt eu
nu e ok sa isi duca caini in casa...cel putin nu in blocuri.am vecini cu caini in blocuri ..tot felul de batrani ...latra toata ziua ca nu poti sa dormi,cred ca il omor eu cu mana mea daca o sa am un copil si sa nu poata durmi de el
Postat 07 August 2012, 10:22 de pt eu
no...mai lasa
sa ma lase in pace asa zisi aparatori ai cainilor ,sa si duca in case si daca se poate sa stea in pat cu ei,tot felul de debili sunt aparatori de caini
Postat 07 August 2012, 10:19 de eu
maria
pe nepotelul meu l-a muscat in zona podului sovata,e dezastru noaptea ce sa mai zic sunt in haite.va rog faceti ceva
Postat 07 August 2012, 10:17 de maria
are dreptate
in iosia e plin de caini vagabonzi ,nu mai poti sa circuli printre blocuri seara...faceti ceva si daca nu ii omorati macar sa ii strangeti de pe strazi
Postat 07 August 2012, 10:15 de aa
orasul maidanezilor
In cartierul Velenta ,ne mananca cainii la containere,sunt f.f. multi si agresivi.Va rugam frumos sa luati atitudine domnule primar,sa treceti si prin Velenta. VA multumesc
Postat 07 August 2012, 09:55 de FAPTE NU VORBE
...
sa il castram si sa il eutanasiem pe bolojan, prim maidanezul acestul oras.
Postat 07 August 2012, 09:48 de -_-
iubiti si cainii vagabonzi...
@DOG LOVER: in principiu ai dreptate! totusi, paza buna....nu e de lepadat!
Postat 07 August 2012, 09:32 de TDS
NU OMOARA NIMENI CAINII!! NU VA FIE FRICA! :)))
Nu omoara nimeni cainii! Nu va panicati! :)))) Nu va dati seama ce scandal ar fi? Nu risca nimeni asa o lovitura de imagine. Calmati-va...
Postat 07 August 2012, 09:21 de DOG LOVER
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0875 RON
  • 1 EUR = 4.8735 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON