URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2021, 08:00

Mamă la 14 ani: O adolescentă din Bihor a devenit mămică după ce a fost violată de un consătean (FOTO / VIDEO)

Mamă la 14 ani: O adolescentă din Bihor a devenit mămică după ce a fost violată de un consătean (FOTO / VIDEO) COPIL ȘI MAMĂ. Brigitta a fost forțată să se maturizeze mult prea devreme. În vreme ce adolescenții de vârsta ei ies încă la joacă și au cu totul alte priorități, ea trebuie să se îngrijească de bebelușul venit fără voia ei pe lume, dar pe care azi îl iubește și îl alintă ca fiind „puiul lui mama”. Și-a intrat repede în rol, învățând alături de mama sa, bunică la nici 30 de ani, să-l hrănească și să-i schimbe scutecele, conștientă că micul Krisztian „nu are nicio vină”...
Mamă la 14 ani: O adolescentă din Bihor a devenit mămică după ce a fost violată de un consătean (FOTO / VIDEO) NUME DE FOTBALIST. Brigi recunoaște că inițial nu și-a dorit să nască copilul. Dar, după ce familia a decis că este mai bine ca el să trăiască, adolescenta s-a atașat de viața din pântecul său. Odată adus pe lume, i-a pus numele Krisztian, inspirată de vedeta fotbalului mondial, Cristiano Ronaldo

"Eşti puiul lui mama? Da, eşti!", îl alintă Brigitta, o adolescentă de 14 ani, pe fiul ei, Kriszti, de 3 luni. Dacă până nu demult fata îşi petrecea mai tot timpul jucându-se afară, fără să aibă vreo grijă, acum învaţă cum să fie mamă...

Copilăria i-a fost distrusă de un consătean alcoolic care a urmărit-o vreme de trei ani, a încercat s-o ademenească cu bani, iar în final a violat-o pe copila de numai 13 ani în vestiarul unui teren de fotbal.

Adolescenta şi familia ei au acceptat, cu curaj şi demnitate, să povestească BIHOREANULUI chinul prin care au trecut în ultimele luni, dar şi lupta pe care au început-o pentru ca agresorul să ajungă după gratii.

Rebelă şi băieţoasă

Brigitta se numără între cele aproape 300 de mame minore care au născut anul acesta la Maternitatea din Oradea. Dar, spre deosebire de unele dintre ele, nu şi-a dorit deloc să aibă un copil.

Până la începutul anului, Brigi a fost o copilă rebelă. Îmbrăcată mereu în pantaloni şi bluze cu guler, pleca aproape în fiecare zi să joace fotbal cu băieţii din sat, iar timp de doi ani a făcut parte chiar şi din echipa comunei, ca portar.

"Când eram mai mică, jucam şi pe teren. Dar de la 8 ani am început să fumez cu nişte prieteni, fără să ştie mama, şi cred că de asta nu mai rezistam (decât în poartă – n.r.). Doar de când am aflat că sunt însărcinată m-am lăsat", povesteşte ea.

În primii ani de şcoală, pe care i-a făcut în satul natal Tărian, s-a descurcat mai greu decât ceilalţi colegi. Aşa că, la sugestia învăţătoarei, în clasa a III-a, a fost transferată la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont din Oradea.

Urmărită de trei ani

Cum mama şi tatăl ei vitreg erau plecaţi mai tot timpul la muncă, fiind angajaţi la o firmă din oraş, Brigi şi sora sa mai mică, de 8 ani, mergeau des să stea cu bunica, la casa acesteia din acelaşi sat, unde cei patru au şi locuit până acum doi ani.

Cele două fete îşi amintesc cum, pe vremea când încă stăteau acolo, Brigi era "filată". "Vasile a început să mă urmărească acum trei ani. Mai venea şi la poartă, se prefăcea că vrea să cumpere sau să ne vândă ceva. Văzându-mă speriată, buni i-a spus o dată că dacă mai vine la noi îi rupe picioarele. A continuat apoi să enerveze alţi vecini", îşi aminteşte Brigi.

La mai multe luni după ce familia ei s-a mutat în propria locuinţă, bărbatul a început din nou să se ţină după ea. O singură dată i-a spus asta Brigi mamei, dar apoi a încetat, fiindu-i teamă că nu va mai fi lăsată să iasă din casă, la fotbal.

Fără scăpare

Locuind în Girişu de Criş cu părinţii, Vasile C., un individ de 31 ani de etnie romă, e cunoscut printre localnici pentru că umblă hai-hui prin sate. Îmbrăcat neîngrijit, deseori se îmbată şi leneveşte în faţa magazinelor. Era beat, zice fata, şi pe 25 februarie, ziua în care i-a distrus copilăria.

"La 4.15 (după-masa - n.r.) aveam autobuz. Ajungeam cu două ore mai devreme la antrenament, în Giriş, pentru că nu era alt bus încolo. În ziua aceea, mergeam în staţie şi m-am întâlnit cu el pe stradă. Am încercat să-l ignor, dar văzându-mă, mi-a spus să merg cu el undeva, că îmi dă bani. I-am răspuns: «Dacă nu-mi dai pace, sun la Poliţie» şi n-a mai zis nimic", povesteşte ea.

A urcat în autobuz, dar la prima staţie din Giriş se afla din nou Vasile, pe bicicletă. Pentru a-l evita, fata a hotărât să coboare în celălalt capăt al satului. Ajunsă pe teren, a început să facă încălzire. La scurt timp, însă, a început să plouă, aşa că s-a ascuns în vestiar.

"Îmi amintesc că a intrat peste mine. M-a strâns de mâini, m-a împins, iar apoi am dat cu capul de o scândură din spatele meu şi am leşinat. Când m-am trezit, pe la 5, aveam pantalonii şi chiloţii la gleznă. El nu mai era nicăieri", mărturiseşte fata fără ezitări, după ce s-a obişnuit deja să povestească autorităţilor întreaga înşiruire a evenimentelor.

"Am crezut că leşin"

Când a ajuns acasă s-a plâns mamei, la telefon, doar de durerea de cap. "Eu eram în schimbul de noapte. Recunosc că nu aveam timp să discutăm ca o familie. Mă întâlneam cu Brigi mai mult în staţia de autobuz. Ea mergea la şcoală, eu veneam de la lucru. Când aveam liber făceam mâncare, curăţenie... Când am întrebat-o de ce nu mi-a povestit ce s-a întâmplat, ea mi-a zis: «Dacă îţi spuneam, nu mă mai lăsai să ies nici în faţa casei şi oricum nu mă credeai»", susţine mama fetei, Andrea (foto).

Femeia nici n-a observat că Brigi e însărcinată. După două luni şi jumătate de la viol, un vecin i-a atras atenţia că fetei îi creşte burta, iar în următoarea zi Andrea a trimis-o la magazin, după alimente şi un test de sarcină.

"Când am văzut cele două linii, am izbucnit în plâns şi am crezut că leşin. Nu-mi venea să cred că e adevărat şi nu înţelegeam de ce s-a întâmplat asta. Ea a început să zică că n-a făcut nimic, că testul nu e bun. L-am trimis pe bărbat după un altul, dar nu l-a mai făcut. Între timp eu am stat de vorbă cu ea. I-am zis că oricum trebuie să anunţ că e însărcinată, pentru că e minoră, aşa că trebuie să-mi zică ce a făcut. Apoi a început să-mi povestească...", îşi aminteşte mama.

Numai cu test ADN

Iniţial, Brigi şi părinţii se gândeau ca ea să facă avort, dar ulterior, după mai multe discuţii, au decis să păstreze copilul. "Medicul ne-a spus că mama trebuie să semneze, atât. Am preferat să ştiu că nasc decât să mă supun unui risc", spune fata.

La scurt timp, familia a mers la postul de Poliţie din sat, să-l reclame pe agresor. Acolo, poliţiştii l-au adus în faţa lor şi pe Vasile C. "Am vrut să-l bat în faţa secţiei. Vorbea numai prostii. Atunci a zis că i-a dat bani fetei, iar ea a acceptat să o facă cu el. La altă audiere a spus că nu i-a făcut nimic", povesteşte mama.

Cercetările au continuat de-a lungul verii, bărbatul susţinând în continuare că e nevinovat. "Ni s-a spus că dacă vrem să mergem mai departe, când se va naşte copilul trebuie să i se facă test ADN, căci numai aşa se putea dovedi că el a violat-o", mai explică Andrea.

Negocieri şi ameninţări

Adolescenta s-a confruntat nu doar cu ruşinea sarcinii, ci şi cu ameninţări din partea agresorului. Într-o duminică, când mergea la magazinul din sat la cumpărături, Brigi s-a întâlnit din nou cu violatorul, care a ameninţat-o că o bate dacă nu-şi retrage plângerea. S-a întors plângând acasă.

Mai mult, într-o după-amiază, mama agresorului le-a propus o împăcare cinică părinţilor Brigittei. "A bătut la uşa noastră şi ne-a spus să retragem plângerea şi să o las pe fată să se mute cu Vasile ca să crească împreună copilul. «Tu te auzi ce spui? Fata a fost violată de fiul tău, cum s-o las pe mâna voastră?», am strigat atunci. Brigi, auzind ce vorbeam, a început să tremure şi să plângă în casă", povesteşte Andrea.

Şicanată de medic

Adolescenta n-a fost ocolită nici de şicanări. La primul control ginecologic, i-a spus medicului că îi este ruşine să-şi dea jos pantalonii. A avut parte de o replică larg răspândită între misogini. "Doctorul mi-a răspuns: «Dar când ai făcut sex, nu ţi-a fost ruşine?», iar eu n-am mai zis nimic", mărturiseşte ea.

Pe tot parcursul sarcinii i-a fost frică de momentul naşterii. A avut infecţii, dureri mari, iar noaptea visa urât, protagonistul fiind mereu acelaşi Vasile. "Am dormit tot timpul cu ea atunci. Simţeam că are palpitaţii şi o trezeam, îmi era frică", spune mama. În ultimul coşmar, bărbatul stătea la fereastra camerei unde doarme ea şi sora ei, holbându-se la ele.

Întâmplarea a fost cu atât mai dureroasă cu cât mulţi vecini nu le-au crezut povestea. Prin sat au început să apară zvonuri că Brigi ar umbla cu băieţi şi că, de fapt, şi-ar fi dorit să facă sex cu agresorul. Ca şi cum unul ca Vasile era tot ce-şi putea dori mai bun pe lume...

Naştere cu arestare

Deşi Brigi trebuia să nască abia luna aceasta, băieţelul a venit pe lume mai repede. Într-o dimineaţă de marţi, pe 7 septembrie, Andrea a fost nevoită să cheme ambulanţa, după ce fiica ei a acuzat dureri de burtă insuportabile. Au dus-o la Maternitate, iar Brigi a devenit la rândul ei mămică 4 ceasuri mai târziu, după ora 6 dimineaţa (foto).


(Foto: arhivă personală)

Născut prematur, pe cale naturală, micul Krisztian a avut doar 1.200 grame, aşa că a fost ţinut într-un incubator timp de două luni. "Am avut emoţii pentru amândoi. Două luni am vorbit numai la telefon. Noroc că micuţul a luat în greutate, iar acum mănâncă foarte bine", îşi laudă bunica de nici 30 de ani nepotul.

Dumitru Bradea, prim procuror Mama şi pruncul au fost externaţi pe 5 noiembrie. Coincidenţă, a fost chiar ziua în care, la cererea procurorilor, Judecătoria Oradea l-a arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de viol, pe Vasile C., după ce testul ADN a arătat fără dubii că el este tatăl copilului. "Din probatoriul administrat în cauză rezultă că minora în vârstă de 13 ani a fost victima unui viol din partea acestei persoane majore", spune Dumitru Vlad Bradea (foto), prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Kriszti, iubirea familiei

Micuţul este alintat acum de toţi membrii familiei, care au grijă de el, pe rând. "Eu cu bărbatul meu nu mai suntem în acelaşi schimb la muncă, aşa că stăm mereu, sau unul, sau altul, cu copilul şi fetele. Îl iubim pe Kriszti şi nu mai contează cum a fost făcut şi cu cine, el nu are nicio vină. Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca bărbatul care i-a nenorocit viaţa fetei mele să fie închis şi să fie decăzut din drepturile părinteşti", spune tânăra bunică.

Între timp, din fata rebelă şi energică de dinainte, Brigi a ajuns o introvertită. Vorbeşte puţin şi învaţă cum să fie mamă. Îşi hrăneşte zilnic micuţul, îi schimbă scutecele şi îi oferă afecţiune, dar, ea însăşi un copil, abia aşteaptă să meargă la şcoală şi să se întâlnească cu colegii. "După ce termin studiile vreau să fiu bucătăreasă. Îmi place să gătesc sarmale, supe, şi cred că m-aş descurca", înşiră ea câteva dorinţe simple.

Acum iese rar afară, la joacă, pentru că are multe de făcut, iar fotbal crede că va putea să joace din nou doar când Kriszti va mai creşte. Poate vor "marca" împreună zile mai bune...


SPRIJIN COMUNITAR
Are nevoie de protecţie

Micuţa mamă refuză să meargă la psiholog, deşi - chiar mama ei o spune - ar avea nevoie de ajutor de specialitate. Brigi a vorbit o singură dată cu unul în timpul anchetei, iar de atunci spune că nu-i place.

Psiholoaga Corina Lupău (foto), care a mai avut astfel de cazuri, consideră că adolescenta are nevoie de sprijin din multe părţi. "Fata ar trebui să aibă lângă ea familia, care ar putea să-i asigure un mediu cald şi protectiv. Este important şi suportul întregii comunităţi, pentru că frica de evaluare socială şi ruşinea însoţesc întotdeauna atât trecerea printr-un viol, cât şi naşterea la vârste mici. Ar fi necesară şi psihoterapie specifică, pentru a diminua stresul posttraumatic, dar şi consilierea în vederea dobândirii abilităţilor parentale, pe care nu le are la o asemenea vârstă", susţine Lupău.

Specialista explică, de asemenea, că refuzul fetei de a mai vorbi despre viol este justificat. "O asemenea grozăvie este trimisă dincolo de câmpul conştiinţei, aşa încât să protejeze psihicul. Dar chiar dacă victima nu vorbeşte, se poate exprima altfel. Pot apărea tulburări afective, depresie, anxietate, ostilitate faţă de sexul opus, furie, neîncredere în oameni...".


DOUĂ MAME MINORE
Bunică la 29 de ani

La fel ca fiica ei, şi Andrea a născut-o pe Brigi tot pe vremea când era minoră (foto).

Avea 14 ani când s-a îndrăgostit de un tânăr cu 3 ani mai mare, care după ce a aflat că o lăsase însărcinată a şi părăsit-o.

Ca să-şi crească fata, Andrea a fost nevoită să muncească de la 16 ani, în timp ce mama ei avea grijă de Brigi. Greutăţile au urmărit-o la tot pasul; în doar câţiva ani şi-a pierdut şi bunica, şi mama, şi tatăl.

Când credea că şi-a găsit jumătatea, al doilea bărbat de care s-a îndrăgostit i-a demonstrat că nu este aşa. După ce a născut-o pe sora lui Brigi, concubinul a început să fie violent şi să consume zilnic alcool, aşa că s-au despărţit.

Andrea a avut parte de o viaţă liniştită doar în ultimii 5 ani, de când este cu Gheorghe. Asta, până când a aflat că fiica ei o să fie şi ea mamă...

Vezi mai jos un video reportaj emoționant! Video: Paul Lelea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
O, mama
Maica - sa v-a chemat sa o intervievați pe Brigitta?
Postat 30 Noiembrie 2021, 19:22 de User anonimizat
poveste trista
o poveste trista pentru cei implicati directi si absolut revoltatoare pentru cei tangential implicati. ce a facut mama pentru ca fiica ei sa aiba educatia corecta? tu ca mama nu poti sa spui ca iti intalneai copilul in statia de autobuz si asta e tot, tu lucrai pana seara... cine ar trebui sa se ocupe de asta?*** statul? care stat - fata la 14 ani teoretic frecventa scoala: unde sunt si ce au facut dirigintele, profesorii si directorul de scoala in aceasta ecuatie, tinand cont de fragilitatea mediului in care traia fata? este rolul scolii sa ofere educatie copiilor? ce fel de educatie? cum se asigura primarul ca in comunitatea lui nu mai apar astfel de cazuri? *** trebuia sa dati numele ginecologului care a examinat-o pe fata ca sa stie doamnele si domnisoarele pe cine sa evite daca merg la consultatii - un smecheras cu limbaj de mahala, jegos, intimidant, care isi merita un baros peste gura in stil barbatesc, probabil unul din pedofilii care se bucura de serviciile oferite de minore, doar nu e o noutate asta in oras. unul din arhatii care ar fi in stare sa declare ca l-a ademenit fata de 14 ani, asa cum a zis-o si violatorul.*** de educatia copiilor cine se ocupa? cine ii protejeaza pe copiii neglijati de parinti? daca intr-o comunitate mica lucrurile sunt scapate de sub control si ignorate, vezi scoala, preot, primar, doctori, ce pretentii sa avem de la clasa politica?
Postat 30 Noiembrie 2021, 15:24 de roger
DOseanu
Nenea avocat luminat si potent Doseanu, ai face o o fapta buna sa te autosesizezi si sa reprezinti copila asta in procesul cu viermele ala care a violat-o , ca doar tu esti un baiat de treaba , asta daca nu cumva astepti sa te contacteze violatorul sa il scapi basma curata pentru ca el te plateste iar amaratii astialalti nu au posibilitate
Postat 30 Noiembrie 2021, 13:22 de Mare_blue17
Florica Chereches, Cupsa, Căuș, Mang, Odeon auziți?
De ce nu votati dracului pedeapsa cu moartea pentru violatorii de minori sub 14 ani??? Toate violurile astea sunt in carca voastra, in special a femeilor din parlament care pentru un vot de la comunitatea rromă vă vindeți sorele și demnitatea.
Postat 30 Noiembrie 2021, 08:28 de GigiSpaga
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON