URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imaginaţi-vă un domn pe la 30 de ani care merge la chioşc şi cumpără primul număr al BIHOREANULUI. Are poza unui bebeluş pe prima pagină şi un titlu emoţionant: "Trăieşte, puiul mamii!". Îşi face un obicei din a ne citi, săptămână de săptămână. Timpul trece, se însoară, face rate, îşi cumpără o locuinţă, călătoreşte prin ţări străine. I se nasc copiii, merge la biserică şi la meciuri. Iar în fiecare săptămână cumpără BIHOREANUL...
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În fiecare zi auzim sau vedem în mass-media de zeci de ori câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea de către cetăţeni a prevederilor ordonanţelor militare emise în starea de urgenţă, sumele fiind impresionante, la o primă vedere. Mai mult, începând din 3 aprilie a.c., amenzile au fost majorate de zeci de ori prin OUG 34/2020 - spre exemplu, în cazul persoanelor fizice limitele amenzilor contravenţionale au fost mărite de la 100-5.000 lei, în vechea formă a legii, la 2.000 -20.000, în noua reglementare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
01 Iulie 2014, 09:33

Iubire fără limite: Prinţul Suediei se căsătoreşte cu o fostă stripteuză (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandal în familia regală din Suedia: prinţul moştenitor Carl Philip s-a logodit cu fosta dansatoare la bară Sofia Hellqvist.

"O stripteuză sexy în familia regală din Suedia", scriu cu litere de-o şchioapă, ziarele suedeze, citate de cotidianul spaniol "El Norte de Castilla". Moştenitorul tronului suedez, prinţul Carl Philip (35 de ani) a cerut-o de nevastă, vineri, cu Sofia Hellqvist (29 de ani), după 4 ani de relaţie.

Al treilea în linia de succesiune la tron, prinţul a trecut peste opreliştile familiei şi face nuntă în vara anului viitor cu fosta dansatoare la bară. "Sofia a răspuns "da" la întrebarea dacă vrea să-şi petreacă tot restul vieţii cu mine", a declarat prinţul, conform Daily Mail.

La rândul ei, focoasa brunetă a mărturisit: "Am primit inelul în această dimineaţă".

Sofia Hellqvist l-a cunoscut pe prinţ într-o seară din anul 2010 la Hotelul Paradis din Las Vegas, unde avea un show erotic împreună cu "regina porno", Jenna Jameson (40 de ani).

Prinţul Carl Philip (35 de ani) este al doilea copil din cei trei şi singurul fiu al regelui Carl Gustaf al Suediei şi a reginei Silvia Sommerlath. Din 2013, el este al treilea în linia de succesiune, după sora sa mai mare, Prinţesa Victoria, şi nepoata sa, Prinţesa Estelle.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Dunarii, Primaverii, Ariesului, Rozelor, Toamnei, Oituz, Magurei si Danko Pista, in data de 8 aprilie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 8 aprilie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4445 RON
  • 1 EUR = 4.8314 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON