URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Decembrie 2012, 15:25

Dacia Sandero, confundată de britanici cu "o maşină germană" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jurnaliştii britanici au făcut un experiment interesant legat de intrarea pe piaţă a mărcii Dacia în ţara lor. Au amplasat un Sandero într-un mall, i-au acoperit siglele în totalitate, iar oamenii au zis că au de-a face cu "o maşină germană".

Potrivit siteului autobis.ro, studiul a fost făcut de Auto Express iar clienţii mallului în cauză au fost întrebaţi ce marcă cred ei că e maşina, ce preţ cred că va avea şi cât ar plăti pentru o maşină ca aceasta.

Răspunsurile au fost surprinzătoare, mulţi asemănând Dacia Sandero cu mărci străine, în special cu cele nemţeşti, ca Volkswagen.

În plus, oamenilor nu le-a venit să creadă că preţul de pornire în ţara lor este de 9.000 de lire sterline, crezând că este o glumă.

De la 1 ianuarie 2013, brandul Dacia va i prezent pe piaţa din Marea Britanie cu modelele Sandero, Duster şi Lodgy, însă încă de pe acum aceste modele pot fi rezervate de dealerii britanici.

De altfel, reprezentanţii companiei au anunţat un număr foarte mare de rezervări în special pentru Duster şi Sandero.

Pe de altă parte, preţurile cu care aceste modele se vor vinde în Marea Britanie sunt mult mai mici în comparaţie cu cele ale celorlalte mărci.

Potrivit autobis, Dacia Duster va avea un preţ de pornire de 9.000 de lire sterline pentru versiunea cu tracţiune faţă şi de 11.000 de lire sterline pentru cea cu tracţiune integrală, în timp ce Sandero va costa 6.000 de lire sterline. Pentru comparaţie, un Chevrolet Spark se vinde cu circa 8.500 lire, iar un Aveo cu peste 10.000 de lire.
Recent, o publicaţie din Franţa a făcut recent un sondaj pentru a vedea dacă publicul consideră că Dacia Sandero are elemente comune cu Volkswagen Polo.

Video, aici

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
bai cacatule
e mai bine sa platesti, dublu, numele unei marci de masina germana sau oricare alta ????? ai vazut cat esti de prost ??????
Postat 10 Decembrie 2012, 16:12 de boss
RAHAT UNGURESC
voi ungurii, ce masina, ce brand aveti ? zeroooooo !!!!!! hehehehhe........
Postat 10 Decembrie 2012, 03:27 de @ KAKA MAKA
RAHAT ROMANESC
MDA CA DE OBICEI ROMANII AU COPIAT ADICA TIPIC ROMANESC LA ORICE NIVEL P L A G I A T !!!!!!!!!!!!!!! au copiat un Polo si exact cum copiaza chinezii Iphone si il vand la jumate pret asa au copiat si romanii nostrii ceva ce se vinde .REZULTATUL????? Calitate chinezeasca normal exact ca la un telefon contrafacut in carcasa originala
Postat 09 Decembrie 2012, 04:37 de KAKA MAKA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2129 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON