URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
23 Iunie 2011, 09:38

Ce fac prostituatele bătrâne? Se retrag în azilul pentru prostituate!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Practicantele celei mai vechi meserii din lume îşi pot găsi liniştea la bătrâneţe într-un azil fondat special pentru ele, taman de o fostă prostituată.

Casa Xochiquetzal este situată în centrul istoric din Mexico City şi constituie un refugiu pentru 23 de prostituate ajunse la vârsta pensionării. Însă de la deschiderea porţilor, în 2006, circa 300 de femei au găsit aici hrană, adăpost şi protecţie. Cele mai multe locuitoare ale casei au fost vândute în copilărie reţelelor de trafic de carne vie, precizează BBC, citat de Gândul.

Centrul a fost fondat acum cinci ani de către Carmen Munoz, ea însăşi o fostă prostituată. Femeia a fost impresionată de prostituatele în vârstă care dormeau pe străzi. După câţiva ani de lobby, aceasta a obţinut sprijin guvernamental şi primarul de atunci, Andres Manuel Lopez Obrador, i-a oferit o clădire dărăpănată din secolul al XVIII-lea, pe care a renovat-o şi a transformat-o în adăpost.

Singurele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească femeile pentru a fi primite în centru sunt să fie trecute de 60 de ani, să fi fost prostituate şi să nu se poată întreţine singure. Cele care vor să mai practice cea mai veche meserie din lume sunt libere să o facă.

În 2010, un post de televiziune american, Vice TV, a realizat un film documentar despre acest subiect. Realizatorii au numit Casa Xochiquetzal "The House of the Setting Sun" (Casa Apusului de Soare). Aproape niciuna dintre prostituate nu mai are familie şi, din acest motiv, locatarele au format o comunitate foarte strânsă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Salard, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Salard, in data de 12 decembrie, incepand cu ora 11:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 12 decembrie, incepand cu ora 14:00, in functie de prezenta la domiciliu a consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON