URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
13 Martie 2010, 10:50

Îţi iei concediu medical? Vei fi verificat la domiciliu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul bihorean al Sănătăţii Cseke Attila a semnat, vineri, proiectul pentru modificarea ordonanţei de urgenţă 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

În premieră, proiectul de act normativ prevede măsuri care dau posibilitatea autorităţilor să verifice dacă omul care a solicitat concediul medical necesită, într-adevăr, îngrijiri medicale. Astfel, plătitorii de indemnizaţii, adică angajatorii sau, după caz, Casa de Asigurări de Sănătate vor avea posibilitatea să verifice dacă pacientul tratat în regim ambulatoriu se află, bolnav, la domiciliu sau la reşedinţa aleasă în orele în care nu se află la unitatea sanitară pentru tratament.

Controalele se vor face de către reprezentanţi ai plătitorilor de indemnizaţii şi ai poliţiei, iar în situaţia în care beneficiarul nu este acasă, nu va primi indemnizaţia de asigurări sociale aferente concediului medical.

În sistemul propus de Cseke sunt prevăzute şi măsuri prin care se reduc termenele după care se pot prelungi concediile medicale.

"Dorim să reducem abuzurile în acordarea şi folosirea concediilor medicale. Este inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul Unic de Asigurări de Sănătate să fie cheltuit pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fără justificare. De exemplu, suma plătită în 2009 pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce înseamnă dublarea cheltuielilor faţă de anul 2006 când s-au plătit 482 milioane de lei. Am avut judeţe, ca Neamţ sau Olt, unde s-au înregistrat creşteri şi de 4 ori la eliberarea certificatelor. Tot anul trecut, au fost eliberate în jur de 2 700 000 certificate, şi aici nu sunt raportate datele din Bucureşti, Maramureş şi Casa Transporturilor. Haideţi să facem socoteala ce înseamnă 2.700.000 certificate eliberate la un număr de aproximativ 5.000.000 de angajaţi câţi are în prezent România", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Proiectul de lege creşte şi cuantumul amenzilor pentru cei care nu respectă prevederile legale în acordarea concediilor medicale. Astfel, refuzul nejustificat de plată a indemnizaţiilor, calculul şi plata eronate a acestora se vor sancţiona cu amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 5.000 lei, dublu faţă de cât este în prezent, iar eliberarea certificatelor de concedii medicale ilegal se va sancţiona cu amenzi cuprinse între 5.000 lei şi 10.000 de lei.

Concediul medical va putea fi prelungit până la 183 de zile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON