URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2010, 17:00

Un preot a fugit din ţară cu 30 de călugăriţe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Părintele Nichita Paşcan şi 30 de măicuţe de la Mănăstirea Brâncoveni şi-au făcut bagajale, în urmă cu două săptămâni, s-au urcat în autocar şi au plecat în Grecia, pentru a se alătura unei secte de ortodocşi de rit vechi.

"La miezul nopţii, noi aveam slujba, care trebuia să dureze până la trei dimineaţa, dar preotul şi maicile nu au venit. Atunci am observat că nu mai sunt la mănăstire, iar a doua zi am anunţat la Episcopie", a povestit pentru adevarul.ro maica stareţă, Eufrosina Stanciu.

Reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor spun că preotul, care slujea de 25 de ani la Mănăstirea Brâncoveni, îşi arătase de multe ori simpatia pentru sectele stiliste, formate din ortodocşi pe rit vechi care folosesc calendarul iulian.

Reprezentanţii Episcopiei au primit confirmarea că duhovnicul şi cele 30 de măicuţe au părăsit Biserica Ortodoxă printr-un mesaj postat de chiar părintele Nichita Paşcan pe internet.

Pentru că şi-a părăsit doctrina, preotul Nichita Paşcan va fi propus pentru caterisire. "Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a hotărât deferirea preotului în judecata Consistoriului Monahal Eparhial, în vederea caterisirii. Cât despre măicuţe, sper că Dumnezeu le va lumina minţile şi se vor întoarce în casa lor", a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PATRIARHUL DANIEL,SA PLECE,SA NE LASE!!!
LA CAT DE DISPERAT ESTE PATRIARHUL DANIEL DUPA BANI SI FALA ,NU MA MAI MIRA NIMIC DECI,NICI PLECAREA PREOTULUI SAU A MAICUTELOR . ORICUM CEEA CE SE NUMESTE ASTAZI - B.O.R. ,ESTE DEPARTE DE A FI BISERICA LUI HRISTOS SAU DE A PROPOVADUI CELE SPUSE DE MANTUITORUL NOSTRU. DACA PLECAREA ACEASTA ESTE SPRE BINELE GENERAL SI INTRU SALVAREA SUFLETELOR NOASTRE ATUNCI ,DUMNEZEU SA FIE CU EI SI CU NOI,CU TOTI !
Postat 12 Octombrie 2010, 18:29 de AIDA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON