„Ne-am certat. Nu ştiu ce am făcut", a povestit bărbatul. Givan Ismail, de 38 de ani, a plecat marţi dimineaţa, în jurul orei 2, spre amanta sa în Mangalia. Se iubea cu femeia de mai bine de 8 ani, însă este căsătorit. Ea făcea presiuni ca el să divorţeze, iar marţi cearta s-a terminat rău.
A înjunghiat-o de aproape 20 de ori, în spate, semn că femeia a vrut să fugă. Apoi a înghesuit cadavrul pe bancheta din spate a maşinii şi a plecat la Constanţa, unde s-a plimbat ore în şir.
Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă. S-a spânzurat de un copac, dar frânghia s-a rupt. S-a aruncat apoi în lacul Siutghiol, dar s-a răzgândit şi a înotat până la mal. În final, a parcat maşina la ieşirea din oraş şi şi-a tăiat venele.
L-a părăsit însă curajul şi a sunat un prieten. „Vezi că am omorât-o pe aia", i-a spus amicului care a sunat imediat la 112. Ismail a fost arestat preventiv pentru omor calificat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.