URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 23 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Ianuarie 2010, 15:15

Fetiţele de 7 ani se joacă pe net de-a folosirea pilulei de-a doua zi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jocul beneficiază de un simulator în care poţi alege hainele, tipul de comportament şi viaţa unui unei fete tinere. My Minx şochează, însă, prin opţiunile disponibile jucătoarelor. Micuţele care aleg să se joace pot adopta orfani, pot îmbrăca caracterul ales în lenjerie sexy şi ţinute provocatoare, se poate merge în cluburi şi în căutare de bărbaţi, iar dacă personajul are o aventură de o noapte, în joc există prezervative virtuale sau chiar pilula de a doua zi.

Fără introducerea unei limite de vârstă, jocul poate fi jucat de fetiţe de toate vârstele, chiar şi cele de 7 ani, aşadar jocul a atras proteste ale asociaţiilor de părinţi.

Lansat cu puţin timp înainte de Crăciun, „Minx" are deja 20.000 de membrii. Creatorii sunt acuzaţi de părinţi că jocul transmite un mesaj greşit copiilor, forţându-i pe aceştia să crească şi distrugându-le inocenţa.

Compania producătoare susţine că jocul este inofensiv: "Jocul îi învaţă câte ceva despre lume, făcând haz de adopţiile vedetelor. Metodele contraceptive sunt doar o parte din joc şi nu le încurajăm pe fetiţe să le folosească", susţin reprezentanţii Blighty Arts, compania creatoare a Minx.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON