Performanţa este cu atât mai interesantă cu cât Daniela Aciu, manechin din Zalău, pornea cu dezavantajul înălţimii: măsoară „doar" 1,84 metri, cu opt centimetri mai puţin decât vedeta de televiziune.
Fostă participantă la Miss Universe România 2009 (locul 5) şi Top Model România 2008, unde s-a clasat pe poziţia secundă, Daniela este în clasa a XII-a, iar picioarele ei măsoară 1,24 metri, faţă de 1,22, cu cât se putea lăuda Roxana.
Dar vedeta nu i-a purtat pică tinerei concurente. Ba chiar a ajutat-o să treacă peste problemele pe care le avea la casting, unde organizatorii o selectau, dar renunţau la ea când vedeau diferenţa de înălţime dintre concurente.
„În vara anului trecut, m-am întâlnit la mare cu Roxana Ciuhulescu, care a aflat că am picioare mai lungi decât ale ei. M-a luat deoparte şi am stat de vorbă câteva ore. Discuţia cu ea m-a ajutat foarte mult, pentru că Roxana mi-a povestit că şi ea a trecut prin aceleaşi probleme. Ea m-a învăţat să mă plac aşa cum sunt, să nu îi bag în seamă pe cei maliţioşi, să privesc înălţimea mea ca pe o calitate", a declarat tânăra pentru Libertatea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.