Fundaşul formaţiei Internazionale Milano şi căpitan al naţionalei României, Cristian Chivu, a devenit tată pentru a doua oară, după ce soţia sa, Adelina, a născut, joi, la Milano, o fetiţă, care se va numi Anastasia, informează site-ul oficial al grupării milaneze.
"Astăzi s-a născut, la Milano, Anastasia Chivu, a doua fetiţă a lui Cristian şi Adelina. Doamna Chivu şi fetiţa sunt foarte bine. Transmitem fundaşului nerazzurro, Adelinei şi Nataliei, prima născută, felicitările întregii mişcări interiste şi o îmbrăţişăm pe micuţa Anastasia", scrie site-ul Interului.
Natalia Chivu s-a născut tot într-o zi de joi, la 12 februarie 2009.
Cristian Chivu şi Adelina s-au logodit la 24 noiembrie 2007, la Milano, iar în vara anului 2008, în 6 iulie, s-au căsătorit. Evenimentul, la care au fost prezenţi aproximativ 500 de invitaţi, a avut loc la Palatul Ştirbey.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.