URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Aprilie 2011, 17:40

Oana Zăvoranu s-a împăcat cu mama sa şi i-a cerut iertare lui Pepe (VIDEO)

După ce zile întregi şi-au aruncat cuvinte grele şi ameninţări, joi seară, Oana şi-a cerut iertare de la Pepe, în direct, în emisiunea "Un show păcătos", a lui Dan Capatos. Nu numai lui Pepe i-a transmis scuze şi flori, ci şi mamei sale, cu care vedeta se află de ani buni în procese.

Pentru a putea începe o nouă viaţă, Oana Zăvoranu a decis să facă pace cu toată lumea şi să le ceară iertare celor pe care i-a rănit. "Acest buchet vreau să i-l ofer soţului meu încă, Pepe, pe care am să-l iubesc toată viaţa mea enorm, căruia îi mulţumesc enorm pentru tot ce a făcut pentru mine şi căruia vreau să-i spun că-mi pare incredibil de rău că am greşit, dar m-am îndrăgostit. Îl rog pe Pepe din tot sufletul meu să mă ierte, nu a meritat nimic din ceea ce s-a întâmplat", a spus Oana, în direct.

Dar nu Pepe a fost primul căruia Oana i-a cerut iertare. A dorit, mai întâi, să facă pace cu mama ei. "Unul din principalele motive pentru care eu mă aflu aici este mama mea. Astăzi am înţeles că indiferent ce aş face eu şi cum aş crede eu, ea rămâne tot mama mea şi eu rămân tot fiica ei. Îmi pare rău că am lăsat să treacă atâta timp", a mărturisit Zăvoranca.

Scuzele, însoţite de flori, s-au îndreptat apoi spre familia lui Tudy, în special spre bunicul acestuia, despre care Oana a spus că suferă foarte mult în urma scandalului în urma căruia imaginea nepotului său a fost destul de şifonată.

Ultimul buchet de flori a fost oferit de Oana părinţilor lui Pepe. "Părinţilor lui Pepe, care ştiu că sunt răniţi şi care ştiu că mă urăsc, le cer iertare dacă i-am făcut să sufere", a încheiat Oana.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON