URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Aprilie 2011, 17:21

Imagini inedite, de pe cele mai înalt munte al Spaniei (VIDEO)

Cel mai înalt munte din Spania este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru fotografierea stelelor şi este, de asemenea, locaţia Observatorului Teide, considerat unul dintre cele mai bune din lume.

Fotograful novegian Terje Sorgjerda a postat pe site-ul vimeo.com un filmuleţ impresionant realizat între 4 şi 11 aprilie, de pe muntele El Teide.

"Scopul a fost să captez Calea Lactee. A fost una dintre cele mai epuizante călătorii pe care le-am făcut. M-am căţărat mult la înălţimi mari şi am dormit probabil mai puţin de zece ore toată săptămâna. Pentru că am fost acolo de 10-11 ori înainte, am avut o listă lungă de locaţii pe care vroiam să le captez pentru acest film", a explicat, fotograful, care este şi realizator de filme.

Novegianul descrie şi cum a reuşit să capteze o furtună de nisip din Sahara, care a ajuns pe munte în timpul nopţii. "În timpul nopţii furtuna din Sahara a ajuns la mine. Era atât de puternică încât nu am mai putut să văd nimic cu proprii ochi. Camera era setată să filmeze, dar am fost sigur că filmul meu era distrus. Spre surprinderea mea, camera a captat furtuna de nisip, care făcea Insulele Canare să arate precum nori aurii. Calea Lactee strălucea printre nori.", a descris Sorgjerda.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON