Maestrul Dinică, omagiat de The New York Times

Materialul dedicat marelui maestru prezintă evoluţia carierei acestuia, începând cu momentul de debut, în spectacolul "Străinul", după Albert Camus, în 1963, până la producţiile străine la care a colaborat, cum ar fi "L'Homme Press'' (2005), unde a jucat alături de Anthony Delon.

The New York Times face referire şi la declaraţia actorului potrivit căreia acesta nu s-ar fi simţit niciodată tentat să joace în filme produse în Statele Unite ale Americii: "Nu sunt Robert de Niro. Eu sunt din România". Totuşi, unii au continuat să-l numească "Robert de Niro al României", pentru că cei doi semănau fizic.

Gheorghe Dinică a fost admirat atât pentru repertoriul său vast de roluri, prin care şi-a demonstrat talentul artistic, cât şi pentru modestia, umorul său, dar şi pentru refuzul de a face reverenţe în faţa regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu, spre deosebire de alţi actori din generaţia sa, se precizează în material. "Am fost norocos pentru că faţa mea nu dădea bine la televizor", obişnuia să spună Dinică.

Actorul Marcel Iureş este citat, de asemenea, cu o declaraţie despre Gheorge Dinică, în care spune că maestrul "a fost un înger întreaga lui viaţă".

Articolul mai face referire şi la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care l-a descris pe artist ca fiind "un model de umanitate, modestie şi generozitate".

Gheorghe Dinică este unul dintre cei mai mari actori români. A debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan", "Aniela"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.). A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. Este societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.