URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Decembrie 2019, 10:05

Măcel la ITP: Stații închise și inspectori auto suspendați după dezvăluirile BIHOREANULUI privind „ITP-ul paralel”

Măcel la ITP: Stații închise și inspectori auto suspendați după dezvăluirile BIHOREANULUI privind „ITP-ul paralel” LA „BLANĂ”. RAR a închis staţia ITP 90 Oradea (stânga), una din cele despre care se spune că, fiind „protejată” de fostul director Ioan Lupaş, emitea pe şpăgi certificate pentru autovehicule cu defecţiuni. La câteva sute de metri distanţă, însă, staţia 38 (dreapta), deţinută de acelaşi patron, şi la care e angajat chiar fiul fostului director, Andrei Lupaş, posesorul unui dosar penal tocmai pentru falsificarea unui certificat ITP, lucrează în continuare la turaţie maximă, dovadă fiind cozile mari de muşterii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Bihor, finalul de an pune pe jantă afaceri de sute de mii de euro în domeniul inspecţiilor tehnice periodice auto. Cu două săptămâni în urmă, exact când BIHOREANUL dezvăluia nereguli grave în această activitate, tolerate şi chiar încurajate din interiorul Registrului Auto Român, în judeţ începea un control dispus de conducerea centrală a instituţiei, cel mai amplu de la înfiinţarea ei în urmă cu 27 de ani, soldat cu închiderea mai multor staţii ITP şi retragerea autorizaţiilor unor inspectori auto care lucrau în cadrul lor.

În ciuda efectelor financiare devastatoare pentru cei afectaţi, controlul nu şi-a atins, totuşi, obiectivul, acuză patronii unor staţii. În continuare, spun ei, există unităţi şi inspectori care dau liber în trafic unor maşini cu defecte majore, care periclitează siguranţa pe şosele. Evident, miza e banul, iar de ea nu sunt străine personaje din interiorul sistemului. BIHOREANUL vă prezintă urmările unui control spectaculos prin anvergură, dar discutabil în ce priveşte rezultatele...

Reguli încălcate

La finele lunii trecute, în articolul „Mafioţi pe 4 roţi”, BIHOREANUL descria distorsionarea concurenţei între staţiile ITP din judeţ chiar de către un angajat al RAR, Ioan Lupaş (foto), fost director al Reprezentanţei Oradea, în prezent monitor, responsabil cu supravegherea lor.

Conform legii, deţinătorii de autovehicule sunt obligaţi să le supună periodic inspecţiei tehnice: anual pe cele mai vechi de 12 ani, precum şi vehiculele destinate transportului de mărfuri şi pasageri, pe cele noi o dată la 3 ani, iar pe cele între 3 şi 12 ani o dată la doi ani. Datele oficiale ale RAR arată că activitatea de inspecţie tehnică periodică generează anual o cifră de afaceri de peste 103 milioane euro.  

În Bihor, la fel ca în toată ţara, potul cel mare şi-l adjudecă staţiile care emit cu largheţe avizele ITP, neaplicând ca la carte aşa-numitul RNTR 1 (Regulamentul privind certificarea încadrării autovehiculelor în normele de siguranţă rutieră şi de protecţie a mediului). Concret, inspectorii din aceste staţii închid ochii atunci când emisiile de noxe, eficienţa sistemului de frânare, funcţionarea sistemului de direcţie, a instalaţiilor electrice ori uzura caroseriei depăşesc parametrii stabiliţi prin norme.

ITP pe şpagă

„Deseori mi s-a întâmplat să resping o maşină şi să aflu că după 2 ore şi-a luat ITP-ul la altă staţie, fără să fi trecut printr-un service pentru remedierea defecţiunilor”, relata BIHOREANULUI patronul unei staţii din Oradea, susţinând, la fel ca alţii din branşă, că asta se întâmplă cu complicitatea lui Lupaş, care ar primi de la anumite staţii „protejate” sume de bani echivalente cu redevenţele pe care acestea le achită RAR pentru verificarea fiecărei maşini. De la 10-12 lei pentru un autoturism, până la câteva sute pentru un autobuz sau camion.

Urmarea e inevitabilă: dacă unui proprietar auto i se refuză viza ITP la o anumită staţie, dar o primeşte la o alta, evident că pe viitor îşi duce maşina acolo unde controlul se face „la înţelegere”. Evident, „înţelegerea” are şi ea un cost. Dacă pentru avizarea unui autoturism cu nereguli proprietarul oferă între 100 lei (pentru deficienţe ce nu ţin de siguranţă, de obicei pentru depăşirea limitei de poluare) şi 100 euro (pentru nereguli la frâne ori direcţie), pentru un autobuz, un cap tractor sau o remorcă de TIR şpaga merge până la 300 euro. O parte din bani rămân la inspectorul din staţie, alta la patronul acesteia, iar o „cotă” ajunge la „protectorul” de la RAR.

Trunchiul şi aşchia

Între staţiile ITP „protejate”, susţin sursele, se numără şi trei unităţi deţinute de Piheni Istvan, fost samsar de maşini second-hand şi pretendent, acum 5-6 ani, la funcţia de director al Reprezentanţei RAR Oradea.

Cea mai cunoscută este staţia 38, unde lucrează chiar fiul monitorului RAR Ioan Lupaş. Inginer auto, tânărul Andrei Lupaş (foto) a obţinut o autorizaţie de inspector, dar - pentru a ocoli constrângerile privind conflictul de interese în care s-ar afla tatăl său, obligat să verifice o staţie unde îi este angajat fiul - în acte este angajat ca personal auxiliar. În realitate, însă, face inspecţii, iar o ispravă comisă anul acesta pe 13 octombrie i-a adus chiar un dosar penal.

În acea zi, fiind duminică, sistemul informatic al RAR era oprit, dar Lupaş jr a emis un certificat ITP proprietarului unui Audi înmatriculat care voia să iasă din ţară, deşi avea inspecţia expirată. Iniţial, şoferul a fost întors din drum în vama Borş, dar după câteva ore a încercat să treacă prin vama Salonta, unde un poliţist de frontieră l-a depistat cu un certificat ITP falsificat, realizat între timp chiar de Lupaş, la staţia 38 din Oradea.

Atât patronul acesteia, cât şi Lupaş sr. au negat orice implicare în nereguli, dar scandalul iscat de dezvăluiri n-a putut fi ignorat de şeful Centrului Zonal din Cluj al RAR, Kiss Ferencz, căruia monitorul îi este subordonat, şi nici de conducerea centrală a instituţiei.

Desant din ţară

BIHOREANUL a aflat că în chiar ziua publicării articolului, pe 25 noiembrie, în Bihor au descins nu mai puţin de 20 de inspectori RAR, trimişi din diverse judeţe şi din Bucureşti, în baza unui ordin al directorului general al instituţiei, George Dincă. În săptămâna ce a urmat, aceştia au verificat aproape jumătate din cele 55 de staţii ITP autorizate în judeţ.

„Au controlat aparatura şi echipamentele, sub aspectul existenţei fizice şi al funcţionării la parametrii metrologici stabiliţi. Prin sondaj, unii au verificat şi listinguri cu indicatori înregistraţi la inspecţiile auto”, a divulgat BIHOREANULUI patronul unei staţii.

În 5 zile, inspectorii RAR au făcut ravagii: din 27 staţii verificate, 7 le-au închis pe 30 de zile, iar pentru 10 inspectori auto dintr-un total de aproximativ 70 au propus suspendarea autorizaţiilor. Asta înseamnă că respectivii nu mai au ştampile şi autocolante pentru viza ITP, iar staţiile nu mai pot accesa sistemul informatic al RAR. Pagubele celor afectaţi sunt uriaşe: staţiile stau „pe uscat” cu dotări de sute de mii de euro, iar inspectorii suspendaţi au rămas fără venituri.

Nu s-au atins de „bube”

Săptămâna trecută redacţia a solicitat conducerii centrale a RAR să pună la dispoziţie informaţiile despre obiectivele controlului, constatările făcute şi măsurile dispuse, dar răspunsul a fost amânat de la o zi la alta, iar sâmbătă, contactat telefonic, director general George Dincă (foto), s-a scuzat că fusese plecat şi încă nu îl semnase, promiţând că îl va oferi „săptămâna viitoare, luni”.

Surse din cadrul staţiilor ITP şi din RAR Oradea susţin că, dincolo de spectaculozitate, acţiunea a fost un eşec, deoarece inspectorii nu s-au încumetat să elucideze ce era mai important, şi anume dacă există staţii unde se dau vize ITP cu încălcarea normelor tehnice. „S-au ferit să dea la o parte preşul sub care e mizeria”, susţine un inspector auto.

„Dacă reprezentanţii RAR voiau să descopere neregulile, ar fi investigat de ce o maşină respinsă la o staţie primeşte imediat viza ITP la alta, după câteva ore, interval în care nu poate fi reparată. Trebuia să verifice listingul de defecţiuni constatate în staţia unde maşina este respinsă şi camerele de supraveghere video din staţia unde este admisă, şi ar fi descoperit că viza ITP se dă nelegal şi, bineînţeles, că nu gratis”, explică inspectorul.

Reclamaţie asumată

Controlorii RAR au închis şi una dintre cele trei staţii deţinute de Piheni Istvan şi „protejate” de fostul director RAR Ioan Lupaş. Nu, însă, faimoasa staţie 38 de pe Şoseaua Borşului, unde lucrează fiul acestuia şi unde s-ar face cele mai multe trânteli. „Au închis staţia 90, dar la staţia 38 neregulile continuă la fel ca până acum”, acuză un concurent.

De altfel, exasperat de „mascaradă”, proprietarul unei staţii din Oradea, Marcel Duma (foto), a îndrăznit să facă un lucru rarisim în acest business: şi-a asumat o reclamaţie scrisă. „Da, am făcut o sesizare oficială, nu mă ascund”, a confirmat bărbatul pentru BIHOREANUL. Ce l-a făcut să iasă la „război” deschis? „Marţea asta (n.r. – 3 decembrie), în jurul orei 17, spre sfârşitul programului, am avut la inspecţie un Mercedes Vito la care am constatat deficienţe care nu permiteau admiterea în trafic. Nu avea deloc frână de mână, eficienţă zero. A doua zi dimineaţa, am constatat că omul s-a dus la staţia 38 şi a primit viza ITP, deşi nu avusese timp fizic pentru reparaţii. Dacă s-ar viziona înregistrările camerelor de supraveghere, s-ar constata că în timpul verificării frânei de mână a fost acţionată frâna de picior, ca să se ascundă deficienţa”, a explicat „trucul” Duma, inginer auto experimentat.

Din omenie

La fel ca în urmă cu două săptămâni, proprietarul staţiei 38 susţine, însă, că nu fentează regulile, iar acuzaţiile lui Duma, pe care l-a catalogat „comunist bătrân”, ar fi „nişte prostii”. „Domnul cu Vito a venit după două zile, nu la câteva ore după ce l-a respins Duma, iar frâna de mână funcţiona”, a afirmat Piheni Istvan (foto), care a trecut apoi la contraatac, zicând că tocmai Duma ar fi vinovat de matrapazlâcuri prin care îşi îndepărtează clienţii.

„Ăştia iau 60 lei pentru inspecţie şi găsesc defecţiuni abuziv. Proprietarul, dacă este bucătar şi nu le ştie, se întoarce la el şi plăteşte de două ori taxa, şi îi dă drumul fără să facă nimic pe maşină. Când omul îşi dă seama ce se întâmplă, nu mai merge la el”, a explicat Piheni „jongleriile”. Mai pe româneşte, spre deosebire de el, Duma ar găsi hibe imaginare, pe care le-ar remedia tot imaginar, doar pentru a încasa taxa de reverificare.

Cât despre sine, Piheni susţine că nu acordă viza ITP maşinilor cu defecţiuni grave, dar nici nu le respinge pe cele cu deficienţe pe care le consideră că nu periclitează siguranţa rutieră. Însă nicidecum pentru şpăgi. „80% din parcul auto din România are peste 12 ani vechime. Eu tot spun că degeaba este cerinţă să avem maşini puse la punct ca în Germania, că nu avem salarii ca în Germania, şi atunci proprietarii nu le pot întreţine la perfecţie. Oamenii la noi au salarii de 1.500 - 2.000 lei, din banii ăştia nu pot să facă maşină nouă”. Cum ar veni, e îngăduitor din omenie...


FACEŢI CURĂŢENIE!  
Propunere degeaba

Inginer auto din anii ’80, Marcel Duma susţine că neregulile privind efectuarea ITP la autoturisme sunt doar vârful aisbergului în afacerile din acest sistem lipsit de transparenţă. „Mult mai puţin cunoscute, dar mult mai bănoase, sunt afacerile cu vize ITP pentru TIR-uri, uneori acestea fiind emise fără inspectarea fizică a vehiculelor. Au fost cazuri când autotrenuri şi remorci aflate în Italia sau Belgia au primit ITP-ul în ţară, pe şpăgi de sute de euro”, spune inginerul.

Duma afirmă că neregulile privind inspectarea maşinilor ar putea fi aproape complet eliminate dacă RAR ar adopta o măsură pe care el chiar a propus-o. „Ca să nu mai existe situaţii în care o maşină este respinsă la o staţie şi după câteva ore admisă în trafic la altă staţie, am propus ca orice autovehicul respins să nu poată fi reverificat în altă staţie decât după un interval de 30 de zile, ceea ce ar obliga proprietarii atât să le întreţină pentru a nu ajunge în situaţia de a fi respinse, cât şi, la o eventuală respingere, să le repare ca să primească în mod corect viza ITP”, explică inginerul.

Deşi măsura ar putea fi adoptată rapid de RAR, propunerea sa a fost ignorată. Urmarea? În timp ce patronii unor staţii iau şpăgi ca să le dea drumul pe şosele, o mulţime de accidente se petrec şi din cauza defecţiunilor maşinilor.

Citeşte pe aceeaşi temă: Mafioţi pe 4 roţi: Fiul fostului director al RAR Oradea are dosar penal pentru un certificat de inspecţie auto falsificat (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Mafia mare verifica magia mică.
Și la RAR este aceeași mafie. Tot merge cu pile, se masluiesc ITP-urile, exact aceleasi lucruri se intampla. Și o fac pe fata fără nici o reținere. Pe cei cei la RAR cine ii controlează?
Postat 10 Decembrie 2019, 09:49 de Melanosporum
excalibur
100 de lei pt tine e mult , la cat te plângi.
Postat 10 Decembrie 2019, 01:30 de Sandu1206
Sa-i tinem ocupati...
...pe baietii astia cu ITP-urile lor.Binecuvintata si legea cu itp anual peste 10 ani.Dar,totusi,daca esti o persoana mai sensibila,cu angoase,anxietati, poate simti nevoia sa faci itp-ul lunar.Se poate? Facem loc in talon? Nu,nu e vorba de 100 lei,pentru siguranta ta si a familiei...Desigur nu ne-a venit ideea sa facem itp-ul dupa km parcursi.Nu,pentru ca ar fi scapat proprietarii octogenari care-si tin masinile in parcarea de domiciliu,si se opun dezvoltarii.Acuma,cind totusi ruleaza si in romania masini cit de cit decente,dupa atitea programe rabla,spre comparatie cu cele de acum 10-20 ani,statul s-a gindit la siguranta cetateanului.Rezultatul: putina coruptie,spaga,atavisme fanariote.Sa facem din condusul unei masini o facultate,o facultate adevarata.Si sa interzicem manelele...
Postat 10 Decembrie 2019, 01:06 de excalibur
excalibur
Tu tot din auzite vorbești, dar nimic concret. La fel vorbești și despre Bolojan :::))) Din ne-auzite in SUA exista ITP care se numește MOT. , e ca la noi , adică testează gazele, frânele, luminile , și seria mașinii. In noua Zeelanda îți testează, suspensia, capetele de bară, caseta de direcție, planetarele, centurile , scaunul pt copil ( unde este cazul) , ștergătoarele, luminile de plafoniera, culoarea farurilor/stopurilor, mânerele de la ușă, și multe altele, în așa fel încât mașina sa fie aproape ca nouă. As vrea o lege așa și la noi , sau măcar ca și în UK
Postat 10 Decembrie 2019, 00:06 de Sandu1206
Un balamuc numit romania
Nu e un balamuc intimplator,e o tara de inspectori,autorizatii si avize.Asta e o alta aristocratie,paralela cu cea bugetara,bine intentionata,pe bani.Din auzite, cica in USA,poti circula cu ultimul hirb de vehicul,cu cea mai crunta janghina,nu-ti are nimeni baiul,pina in momentul cind generezi un eveniment rutier,atunci te poti astepta la "payback time".Noi vorbim de euro5 ,pe care VW a urinat cu bolta,pina la urma platind citeva miliarde de $,tot cu bolta.Vrem cit mai multi inspectori in viata noastra, si autorizatori, si controlori,si potere,si politii...pentru o romanie normala
Postat 09 Decembrie 2019, 22:23 de excalibur
Cu Marcel dume am pățit și eu
La acest Marcel Dume am facut și eu ITP acum câțiva ani la o Dacie . Avea o statie ITP langa old Mill. Ma respins pe motiv că frana de mana se ridică prea mult. I-am spus că asta nu e problema că se poate întinde puțin cablul pe loc. Dume spunandu-mi arogant că aici nu se reapară mașini deși eu rezolvasem problema pe loc. Am revenit a 2a zi bineînțeles fara să fac nimic mașini și achitandui din nou taxa. Sa urcat în mașină fără să mai verifice nimic tehnic atât doar că a tras de frana și cursa manetei era mai scurta. Interesanduma ulterior de la alții care au făcut ITP acolo mi sa confirmat că asta este practica lui. Sa te taxeze de 2ori pt orice invenție de a dansului. Așa că sa va fie rușine domnule Dume
Postat 09 Decembrie 2019, 21:16 de criscul
Dl. Duma
Propunerea aia cu 30 de zile e cea mai mare tampenie pe care am auzit-o. Daca un auto este respins pt un bec ars care necesita 5 min pt a fi schimbat, de ce sa blochezi proprietarul sa-si faca ITP - ul pt 30 de zile? Se risca in cazul asta inclusiv imobilizarea autoturismului pt ca intre timp expira ITP-ul. Daca propuneai ca cei respinsi nu mai poata sa faca ITP-ul la alta statie decat la cea care l-a respins sau la RAR, parca suna mai bine. Inginerul lu peste prajit!
Postat 09 Decembrie 2019, 19:43 de Kid
Circulă în draci, pe toate drumurile patriei ...
... autovehicule care nici ITP "aranjat" nu au !?! De vineri pe la miezul-zilei până dumimică la prânz își fac toate treburile unii, pentru că în weekend e pustiu pe trasee și polițiștii rutieri sunt "lăsați la vatră" !?!
Postat 09 Decembrie 2019, 18:13 de CrisDumi
Vai si amar
Nu doar acea statie itp este cu ,,probleme"...am fost la statia itp Mester din iosia si m a respins inainte sa se uite la masina pt ca nu eram un client fidel statiei dumnealui...a spus de ce nu am mers la statia itp care am fost pana acum..am zis ca am dreptul sa merg oriunde vreau si in timp ce asteptam sa mi vina randul domnul de la statie facea franele la un opel vectra vechii cu scandura pe la rolele de franare ale statiei ca nu iesea franele masinii ca sa treaca..si a trecut dar a mea nici dreptul sa fie inspectata nu a avut pt ca nu eram un client fidel...
Postat 09 Decembrie 2019, 18:07 de Mester
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON