URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
10 Martie 2023, 15:18

De interes pentru bihoreni: Cei care lucrează în țara vecină vor beneficia de benzi speciale de trecere a frontierei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul a aprobat joi un proiect de lege care prevede amenajarea unor benzi speciale de circulaţie pentru persoanele care lucrează într-un stat vecin şi revin frecvent în ţară, relatează presa centrală.

Proiectul modifică Legea nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri, scrie G4Media.

Potrivit proiectului de lege, persoanele care lucrează pe teritoriul unui stat vecin pot circula pe aceste benzi speciale în baza unui contract de muncă valabil, încheiat pe durată nedeterminată sau pe durată determinată.

Totodată, proiectul prevede încheierea unor acorduri bilaterale între statele de domiciliu, reşedinţă sau rezidenţă care să reglementeze statutul lucrătorului frontalier.

Pentru a beneficia de această facilitate, oamenii vor trebui să prezinte un certificat privind încadrarea în muncă, care să facă dovada că lucrează în statul vecin celui de domiciliu sau reşedinţă.

Pentru gestionarea traficului pe aceste noi benzi, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ar urma să asigure personal de specialitate.

Totodată, MAI va pune la dispoziţie echipamente specifice de control şi infrastructura informatică în vederea operaţionalizării benzilor speciale, se arată în actul normative aprobate în cadrul şedinţei Guvernului.

Dacă proiectul devine lege, bihorenii care lucrează în Ungaria vor putea ajunge mai rapid la serviciu sau acasă intrând şi ieşind din ţara vecină pe culoarul special amenajat. De asemenea, şi cetăţenii sau rezidenții din Ungaria care lucrează în judeţul nostru vor avea parte de această facilitate de la frontieră.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Praf in ochi
Chestia asta se discuta de ani de zile dar nimeni nu se gandeste, ca de obicei. O simpla intrebare, cand cozile sunt pana la stația Petrom, iesire autoturisme Bors 1, tu, ca si transfrontalier, te poti teleporta in fata, pe banda ta speciala? Astea-s baliverne si povesti de adormit copii mici. Legea va exista, dar va fi imposibil de aplicat. Mai ales cand sunt toate benzile deschise, ce banda sa se mai deschida pentru transfrontalieri? Ca de obicei, proiectul de lege si legile de frontiera sunt date de oameni care au trecut printr-un punct de 2-3 ori in viata lor (ca altadata calatoresc cu avionul si nu au nicio treaba cu punctele rutiere) si habar nu au de ce este in teren.
Postat 10 Martie 2023, 17:55 de corm16
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON