"Nu m-am aşteptat la acest vot", a spus Ilie Bolojan după aflarea rezultatelor de la alegerile locale, în care PNL a triumfat atât în judeţ, cât şi în Oradea, tocmai fiindcă l-a avut ca "locomotivă" pe edilul care a condus urbea de pe Crişul Repede timp de 12 ani.
În Bihor, liberalii au atins procente record, în timp ce celelalte partide au intrat în declin, eşecurile lăsându-se chiar şi cu demisii. Alianţa USR-PLUS, de pildă, a rămas fără întreaga conducere după ce a strâns procente infime, fără vreun primar şi fără reprezentanţi în deliberativele care contează.
BIHOREANUL vă prezintă ce au decis bihorenii, puşi în faţa buletinelor de vot ce vor influenţa viitorul comunităţilor din care fac parte...
Cel mai votat dintre preşedinţi
Nu există dubiu. Strategia PNL la alegerile locale - cea prin care Ilie Bolojan a lăsat Primăria Oradea pentru a candida la Consiliul Judeţean şi a muta modelul de dezvoltare şi eficacitate şi acolo, în timp ce l-a promovat pe Florin Birta ca un urmaş vrednic, ce va continua proiectele de impact în Oradea - a fost una câştigătoare.
La finalul unei campanii electorale pasionale, dar lipsite de dezbateri, liberalii au obţinut, detaşat, victorii pe toate planurile. Pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor, pentru care s-a votat uninominal, Ilie Bolojan şi-a surclasat oponenţii, reuşind să strângă 156.241 din totalul de 254.022 voturi valabil exprimate (prezenţă 51,82%), întrunind, deci, un procent de 61,50%. Următorul în preferinţe a fost UDMR-istul Szabó József, care, însă, a adunat doar 39.928 de voturi (15,71%), în timp ce PSD-istul Ioan Mang a convins doar 37.743 votanţi (14,85%).
Mai mult, Bolojan a bifat şi un record pentru alegerile locale din 2020: a primit cele mai multe voturi dintre toţi candidaţii la preşedinţia consiliilor judeţene din ţară, semn clar că bihorenii au fost impresionaţi de ce a făcut la Oradea. Cel mai aproape s-a situat, după Bolojan, candidatul alianţei dintre PNL și USR-PLUS pentru preşedinţia CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Acesta a strâns 137.286 din sufragii.
La PSD a dat cu minus
Bolojan a "tras" în sus şi lista de candidaţi a PNL pentru Consiliul Judeţean. Liberalii au câştigat cursa cu 142.219 voturi, din totalul de 250.106, obţinând un scor de 56,86%, mai mare cu peste 10 procente decât în 2016 (când au fost la cota 44,54%).
În schimb, ceilalţi mari jucători politici din Bihor, PSD şi UDMR, au scăzut în opţiunile bihorenilor care au ieşit la urne, cea mai mare lovitură suferind-o social-democraţii, care au pierdut mai bine de 26.000 de voturi. Concret, în 2016, oamenii lui Mang au primit 65.199 de sufragii şi un procent de 25,23%, în timp ce 4 ani mai târziu au adunat doar 38.865 de voturi - 15,53%.
Şi UDMR a pierdut din electorat. La precedentele alegeri au convins 47.022 de votanţi (18,19%), în timp ce de data aceasta au primit 43.048 de voturi (17,21%). La Judeţ, alianţa USR-PLUS n-a reuşit să întreacă nici măcar PPMT, adunând doar 5.741 de voturi, adică un infim procent de 2,29%. Iar ALDE, un partid care a avut vicepreşedinte în mandatul 2016-2020, s-a dovedit "pe nicăieri", cu doar 3.612 voturi (1,44%).
Oradea, "pe mâini bune"
Plecat ca favorit în cursa pentru fotoliul de primar al Oradiei, Florin Birta a întrecut aşteptările partidului în ceea ce priveşte voturile primite, probabil chiar şi pe ale sale. Promovat în clipuri şi mesaje electorale de Ilie Bolojan, Birta, care timp de 4 ani a fost viceprimar, a reuşit să-i convingă pe electori că poate să ducă mai departe proiectele urbei. O spun cifrele: liberalul, care a candidat pe ideea că, dacă va fi ales, Oradea va rămâne "pe mâini bune", şi-a adjudecat funcţia cu 47.966 de voturi din totalul de 68.391, mai precis cu un procent de 70,13%, un pic mai mic decât procentul pe care l-a primit Bolojan în 2016, când candida pentru cel de-al treilea mandat (70.95%). Ce-i drept, prezenţa la urne în Oradea a fost, în 2020, cu vreo două procente mai mică.
Ceilalţi candidaţi n-au avut şanse. Pe locul al doilea s-a clasat, departe, Cseke Attila (foto) (UDMR), cu 11,39%, un procent mai mic decât a obţinut la precedentul scrutin colegul său Huszar Istvan, în timp ce pe locul al treilea s-a situat PSD-istul Emilian Pavel, cu doar 7,74% dintre sufragii. Doctoriţa Ioana Mihăilă, propunerea Alianţei USR-PLUS pentru funcţia de primar, a primit doar 2.078 de voturi (3,03%), mai puţin decât candidatul PPMT, Zatykó Gyula, care a adunat 2.546 (3,72%).
Pe listele politice pentru Consiliul Local, PNL a bifat o nouă victorie, urcând în preferinţele orădenilor cu aproape 8 procente. Liberalii - cu o listă din care au făcut parte medici, profesori, ingineri, jurişti şi antreprenori, dar nu şi vreun etnic maghiar! - au obţinut un procent de 65,20% (44.289 de voturi din totalul de 67.922). Pe locul al doilea s-a situat UDMR, cu 7.779 de voturi (11,45%), pe al treilea PSD - 6.038 voturi (8,88%), în timp ce propunerile Alianţei USR-PLUS au convins doar 2.684 de orădeni, ceea ce i-a adus un procent de 3,95% şi eşecul de a nu fi intrat în Consiliu. De remarcat că Cseke, Pavel şi Mihăilă au obţinut rezultate sub scorul partidelor din care fac parte, semn că nu i-au convins nici pe simpatizanţii lor.
Confortabil
După numărarea tuturor voturilor şi redistribuirea celor primite de formaţiunile care nu au întrunit pragul electoral (5% în cazul partidelor, 7% în cazul alianţelor), Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliul Local Oradea s-au colorat în galben. La CJ, liberalii au obţinut 21 de mandate, plus 1 la redistribuire, la care se adaugă votul preşedintelui Ilie Bolojan - deci, în total, 23 de voturi din cele 35. UDMR a obţinut 6 mandate, iar PSD 5 plus 1 la redistribuire.
Astfel, PNL şi-a asigurat o majoritate confortabilă în CJ, cu ajutorul căreia poate "trece" cele mai multe dintre hotărâri. Totuşi, în cazul proiectelor care ţin de patrimoniul judeţului, oamenii lui Bolojan vor avea nevoie de un vot din partea opoziţiei.
La Oradea, echipa lui Florin Birta a obţinut nu mai puţin de 20 de mandate din totalul de 27 - lucru la care nici măcar noul primar nu se aştepta -, în timp ce UDMR va avea 4 consilieri (a primit 1 mandat la redistribuire), iar PSD 3 (tot cu 1 mandat redistribuit). Astfel, faţă de 2016, PNL a "crescut" cu 2 mandate (de la 18 la 20), PSD a pierdut 2 (coborând de la 5 la 3), iar UDMR se menţine cu 4 consilieri.
Prin ei înşişi
Într-o intervenţie live din Piaţa Unirii, Ilie Bolojan a anunţat marţea trecută că PNL va conduce judeţul Bihor şi Oradea "monocolor", adică nu va face alianţă cu nimeni, lucru pentru care susţinătorii l-au aplaudat, în timp ce unele voci din taberele adverse au acuzat că vrea să facă "dictatură". Merită amintit că, în urmă cu 4 ani, liberalii au primit o lovitură în CJ, după ce, deşi au primit 17 mandate, toate celelalte forţe politice (PSD, UDMR şi ALDE) s-au aliat împotriva lor, lăsându-i în opoziţie. "Biroul Politic Judeţean a luat decizia ca PNL Bihor şi PNL Oradea să-şi asume guvernarea Consiliului Judeţean şi Consiliului Municipal într-o formulă monocoloră", a anunţat preşedintele ales al CJ, fiind flancat de primarul ales Florin Birta, dar şi de persoanele propuse să devină "adjuncţi" la conducerea judeţului, respectiv a municipiului.
Pentru posturile de vicepreşedinţi ai CJ Bihor au fost propuşi Mircea Mălan, avocat şi viceprimar al Oradiei, şi Călin Gal, consilier judeţean şi fost şef al Gărzii Financiare Bihor. La Primăria Oradea, cei care-l vor seconda pe Birta, din postura de viceprimari, vor fi Arina Moş, jurist şi director al Direcţiei de Asistenţă Socială, respectiv Marcel Dragoş, şef de serviciu la Oficiul de Cadastru. "Tot ceea ce am spus că vom face înainte de campanie vom căuta să ducem la îndeplinire, în aşa fel încât să-i respectăm pe alegătorii din Bihor", a promis Bolojan. La rândul său, Florin Birta a spus că, în Oradea, "urmează 4 ani de muncă, 4 ani de implicare, atragere de fonduri europene şi progres".
Mang, voturile şi averea
În seara alegerilor, la sediul PSD a fost o linişte mormântală, care n-a fost "spartă" nici în zilele următoare. În timp ce Ioan Mang (foto) s-a ferit de conferinţe, declaraţii şi analize publice pe marginea eşecului clar de la scrutin, Emilian Pavel a avut o reacţie pe Facebook, unde a anunţat că va depune jurământul de consilier local şi va încerca să promoveze, din opoziţie, proiecte pentru orădeni. "Vă promit că vom fi mai eficienţi data viitoare, deoarece am învăţat multe din această experienţă", le-a spus el alegătorilor PSD.
Abia vineri, contactat de BIHOREANUL, liderul PSD Bihor a făcut câteva precizări, fără să spună direct nici cine se face vinovat de scorul mediocru obţinut, nici dacă vor fi demiteri la nivel de filiale şi nici dacă el însuşi, în calitate de lider, va demisiona, menţionând doar că urmează "analize". "Nu iau în calcul nimic deocamdată, mai ales în faţa presei şi mai ales în faţa BIHOREANULUI. E o decizie pe care trebuie să o iau ţinând cont de mai mulţi factori, de mai multă lume. Eu nu am făcut avere din politică ca alţii, am avut patru case, din care mai am două după 10 ani de preşedinte de partid. Asta e viaţa. Nu pierd nimic dacă nu mai sunt preşedinte. O să discut cu lumea să vedem care e situaţia, cine e vinovatul. Nu eu trebuia să fac voturi în fiecare comună", a spus Ioan Mang.
"Dacă îţi spune că eşti beat..."
Deşi rezultatele arată că sunt în declin faţă de 2016, liderii UDMR Bihor s-au grăbit să se consoleze public, într-o conferinţă de presă ţinută chiar a doua zi după alegeri, că sunt a doua forţă politică din judeţ. Şi, ca de obicei, să se ofere. Szabó Ödön - preşedintele executiv al filialei judeţene - a spus că PNL "trebuie" să colaboreze cu UDMR "pentru dezvoltarea judeţului".
De asemenea, el a blamat PPMT pentru absenteismul maghiarilor de la vot. "Numărul maghiarilor care au participat la vot a fost semnificativ mai mic în tot judeţul. Nu le place că se împroaşcă cu noroi candidaţii, nu le place traseismul politic, au fost dezamăgiţi de anumiţi contracandidaţi. Rostul acestor încercări de a contracandida nu serveşte comunităţii. Iar dacă electoratul îţi spune pentru a nu ştiu câta oară că eşti beat, atunci du-te şi te culcă", le-a transmis Szabó adversarilor.
Rezultatele alegerilor arată că, în ciuda scăderii scorului UDMR, PPMT s-a menţinut cam la acelaşi nivel în ochii electorilor ca în urmă cu 4 ani. În 2016, formaţiunea a scos 2,88% la Consiliul Judeţean, respectiv 3,53% la CL Oradea, în timp ce, în 2020, la CJ a obţinut 2,33%, iar la Oradea 3,74%.
Departe de valori...
Cel mai mare tărăboi a ieşit, în schimb, la USR-PLUS. Dacă la nivel naţional alianţa a sărbătorit câteva victorii răsunătoare, inclusiv obţinerea unor primării precum cele din Timişoara şi Braşov, la nivel local a dat greş, nereuşind să ia nici din electoratul PNL, nici să mobilizeze alţi electori. La alegerile europarlamentare din 2019, în Bihor alianţa a luat 12,89% din voturi, iar în Oradea nu mai puţin de 20,08%. Or, procentele au scăzut catastrofal acum: 2,29% la Consiliul Judeţean, 3,95% la Oradea, nicio primărie şi doar 20 de consilieri locali în tot judeţul.
După eşec, mai mulţi membri ai USR, între care şi fostul preşedinte al USR Bihor, avocatul Cristian Rusu, au ieşit la rampă, cerând demisia liderilor filialei judeţene şi acuzând că aceştia "s-au îndepărtat prea mult de valorile promovate de acest partid". Totodată, aceştia au cerut public reluarea alegerilor interne pentru desemnarea candidaţilor la parlamentare care au avut loc, surprinzător, cu o zi înainte de alegerile locale! "Am decis că e cazul să ne delimităm și să cerem public demisia Biroului Județean și a Biroului Local, refacerea alegerilor interne pentru alegerile parlamentare și promovarea meritocrației, precum și neparticiparea în cursa pentru alegerile interne parlamentare a niciunuia dintre cei responsabili pentru dezastrul electoral: preşedintele filialei judetene, coordonatorul de campanie (Silviu Dehelean - n.r.), responsabilul de comunicare (Flavius Bunoiu n.r.), preşedintele filialei Oradea (Marius Şovarschi n.r.)", au cerut, miercuri, nemulţumiţii din USR.
"Idioţi utili"
În aceeaşi zi, printr-o informare comună transmisă presei, liderii USR Bihor şi PLUS Bihor, Silviu Dehelean (foto) şi Ioana Mihăilă, şi-au anunţat demisiile "alături de conducerile judeţene", urmând totuşi să asigure interimatul "până la noi alegeri interne". În schimb, Dehelean a refuzat cu îndărătnicie să spună ce se va întâmpla cu rezultatele alegerilor interne pentru desemnarea candidaţilor la Parlament şi nici care a fost rezultatul lor.
Ulterior, pe Facebook, Flavius Bunoiu - acuzat de nemulţumiţii din USR inclusiv pentru legăturile sale cu PSD, fiind fost angajat al lui Emilian Pavel - a confirmat că fusese ales primul pe lista pentru Senat, însă a decis să se retragă din cursă, ba chiar şi să demisioneze din USR, deşi consideră acest lucru "o nedreptate uriaşă pe care trebuie să o îndur". Bunoiu a acuzat un "linşaj mediatic", cu trimitere la BIHOREANUL, şi că a fost ţinta unor atacuri din afara partidului şi chiar din partea unui "grup de idioţi utili" şi "sceleraţi" din USR.
Bolojan anunţă "scandal"
În timp ce ceilalţi încă analizează cum să-şi prezinte mai frumos eşecurile, Ilie Bolojan s-a arătat pus pe treabă încă din prima sa declaraţie publică. "Nu m-am aşteptat la acest vot. Oamenii din Bihor, venind în Oradea, cred că şi-au dorit să se facă şi în localităţile lor schimbări mai mari, şi atunci, chiar dacă au votat la o primărie cu un candidat al PSD sau UDMR, totuşi la CJ au înţeles mecanismul şi au dat un vot diferit", a spus, lunea trecută, politicianul.
Bolojan a reafirmat că vrea curăţenie în judeţ, restructurarea CJ Bihor, pentru "a se elibera sume importante de bani", investiţii în infrastructură, dar şi conectarea aeriană la hub-uri europene - care a şi fost anunţată săptămâna trecută, prin revenirea Ryanair, cu sprijin financiar de la Primăria Oradea. Liderul PNL a spus că ştie că stilul său de a conduce va provoca reacţii, dar nu e deranjat de asta. "Va ieşi un scandal, dar asta este, nu e nici primul, nici ultimul. Efectul va fi însă în judeţ, pentru că milioane de euro în fiecare an vor fi distribuite suplimentar către toate comunele din judeţ", a promis preşedintele ales.
Rămâne ca atât el, cât şi Florin Birta şi echipele lor să se ţină de cuvânt...
SUB 5%
Rubrica "Şi alţii"
La Consiliul Judeţean Bihor, în afară de triada PNL, UDMR şi PSD, celelalte partide au obţinut sub 3% din voturi: PPMT 2,33% (5.831 voturi), Alianţa USR-PLUS - 2,29% (5.741 voturi), Pro România, cu tot cu vizita lui Ponta, a obţinut un procent de 2,17% (5.432 de voturi), ALDE a fost şi mai jos - doar 1,44% (3.612 voturi), PMP a scos 1,35% (3.377 voturi), ultimii pe listă fiind cei de la Uniunea Slovacilor şi Cehilor - 0,79% (1.981 voturi).
Pentru Consiliul Local Oradea, Alianţa USR-PLUS a obţinut 3,95% (2.684 voturi), PPMT - 3,74% (2.544 de voturi), în timp ce o formaţiune nu demult lansată, Partidul Oamenilor Liberi, a primit 1.263 de voturi, deci un procent de 1,85%, mai mult decât Pro România (1,71%, 1.162 voturi), Uniunea Slovacilor şi Cehilor (1,07%, 733 voturi), ALDE (1,07%, 729 voturi) şi PMP (1,03%, 701 voturi). Totodată, pentru funcţia de primar, candidatul POL, jurnalistul Mircea Jacan a obţinut 869 de voturi, mai mult decât candidaţii Daniel Pop (Pro România) - 848, Bogdan Manafu (PMP) - 592 şi Daniela Ghiuro (ALDE) - 400.
După rezultate, în afară demisiilor colective din USR şi PLUS, s-a mai înregistrat o demisie şi în PMP. Andrei Amariţei, preşedintele PMP Bihor şi candidatul formaţiunii pentru şefia CJ, unde a ieşit ultimul, cu 0,82% (2.103 voturi), a anunţat că-i este "destul de greu" să treacă "peste scorul dezastruos obţinut".
ALEGERI LOCALE 2020 - REZULTATE FINALE, MANDATE ŞI PROCENTE
Consiliul Judeţean Bihor
(total voturi valabil exprimate: 250.106, prezenţă 51,82%)
REZULTATE:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL - 142.219 voturi, 56,86% - 21 de mandate, plus 1 la redistribuire. TOTAL: 22
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 43.048 de voturi, 17,21% - 6 mandate, 0 la redistribuire TOTAL: 6.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 38.865 voturi, 15,53%, 5 mandate, plus 1 la redistribuire TOTAL: 6.
PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 5.831 voturi, 2,33%
ALIANȚA USR PLUS - 5.741 voturi, 2,29 %
PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 5.432 voturi, 2,17 %
PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR – ALDE - 3.612 voturi, 1,44 %
PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ - 3.377 voturi, 1,35 %
UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ȘI CEHILOR DIN ROMÂNIA - 1.981 voturi, 0,79 %
Preşedinte CJ BIHOR
(total voturi valabil exprimate 254.022, prezenţă 51,82%)
BOLOJAN ILIE-GAVRIL - PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL - 156.241 voturi, procent: 61,50%
SZABÓ JÓZSEF - UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 39.928 voturi, procent: 15,71 %
MANG IOAN - PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 37.743 voturi, procent: 14,85 %
SZILÁGYI ZSOLT - PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 6.102, procent: 2,40 %
BODEA TRAIAN - PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 4.851 voturi, procent: 1,90%
BIŞBOACĂ SIMONA-ELENA - ALIANŢA USR PLUS - 3.901 voturi, procent: 1,53 %
BLEJAN CIPRIAN-MIRCEA - PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR (ALDE) - 3.153 voturi, procent: 1,24 %
AMARIŢEI ANDREI - PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ - 2.103 voturi, procent: 0,82 %
PRIMARI (voturi în Bihor)
(total voturi valabil exprimate 254.779, prezenţa 51,82%)
PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL - 120.895 voturi, procent: 47,45% - 47 de primari
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 55.558 voturi, procent: 21,80% - 28 de primari
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 40.114 voturi, procent: 15,74% - 21 de primari
ALIANŢA USR PLUS - 8.701 voturi, procent: 3,41% - 0 primari
PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 8.226 voturi, procent: 3,22% - 1 primari
Candidat Independent - 7.631 voturi, procent: 2,99% - 2 primari
PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 4.724 voturi, procent: 1,85% - 1 primar
PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR (ALDE) - 3.400 voturi, procent: 1,33% - 0 primari
PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ - 2.932 voturi, procent: 1,15% - 0 primari
PARTIDUL OAMENILOR LIBERI - 869 voturi, procent: 0,34% - 0 primari
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ŞI PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR HIDIŞELU DE SUS-PSD-ALDE- 689 voturi, procent 0,27% - 0 primari
PARTIDUL CIVIC MAGHIAR - 573 voturi, procent: 0,22% - 0 primari
UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ŞI CEHILOR DIN ROMÂNIA - 266 voturi, procent: 0,10% - 1 primar
PARTIDUL AGRICULTORILOR DIN ROMÂNIA - 70 voturi, procent: 0,02% - 0 primari
PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) - 54 voturi, procent: 0,02% - 0 primari
PARTIDUL ROMÂNIA NOASTRĂ - 42 de voturi, procent: 0,01% - 0 primari
PARTIDUL ALIANŢA CREŞTINĂ ADEVĂRATĂ ROMÂNĂ - 21 de voturi, procent: 0,00% - 0 primari
MIŞCAREA PATRIOŢILOR ROMÂNI (MPR) - 14 voturi, procent: 0,00% - 0 primari
Consilii locale în Bihor
(total voturi valabil exprimate 251.751, 51,82%)
PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL - 112.567 voturi, procent: 44,71% - total 518 consilieri
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 49.206 voturi, procent: 19,54% - total 326 consilieri
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 42.752 voturi, procent: 16,98% - total 239 consilieri
PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 9.939 voturi, procent: 3,94% - total 54 consilieri
ALIANŢA USR PLUS - 9.153 voturi, procent: 3,63 % - total 20 de consilieri
PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 5.985 voturi, procent: 2,37% - total 24 de consilieri
PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR (ALDE) - 5.926 voturi, procent: 2,35% - total: 25 de consilieri
PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ - 4.990 voturi, procent: 1,98% - total 19 consilieri
Candidat Independent - 4.270 voturi, procent: 1,69%, total: 7 consilieri
UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ŞI CEHILOR DIN ROMÂNIA - 2.274 voturi, procent: 0,90 % - total 11 consilieri
PARTIDUL OAMENILOR LIBERI - 1.263 voturi, procent: 0,50%, total: 0 consilieri
ASOCIAŢIA PARTIDA ROMILOR "PRO-EUROPA" - 1.140 voturi, procent: 0,45 % - total 4 consilieri
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ŞI PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR HIDIŞELU DE SUS-PSD-ALDE - 605 voturi, procent: 0,24% - total 4 consilieri
PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN - 490 voturi, procent: 0,19% - total 4 consilieri
PARTIDUL CIVIC MAGHIAR - 382 voturi, procent 0,15% - total 2 consilieri
ALIANŢA MAGHIARĂ DIN TRANSILVANIA - 195 voturi, procent 0,07 % - total 1 consilier
PARTIDUL ALTERNATIVA DREAPTĂ - 171 voturi, procent: 0,06% - total 1 consilier
ALIANŢA PENTRU UNITATEA RROMILOR - 124 voturi, procent: 0,04% - total 0 consilieri
ALIANŢA PENTRU LUGAŞ - 115 voturi, procent: 0,04% - total 0 consilieri
PARTIDUL AGRICULTORILOR DIN ROMÂNIA - 63 voturi, procent 0,02% - total 0 consilieri
MIŞCAREA PATRIOŢILOR ROMÂNI - MPR - 54 voturi, procent 0,02 % - total 0 consilieri
PARTIDUL ROMÂNIA NOASTRĂ - 48 voturi, procent 0,01% - total 0 consilieri
PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) - 29 voturi, procent: 0,01%, total 0 consilieri
PARTIDUL ADER LA DEMOCRAŢIE, EDUCAŢIE ŞI RECONSTRUCŢIE - 10 voturi, procent 0,00%, 0 consilieri
PRIMĂRIA ORADEA:
(total voturi valabil exprimate 68.391, prezenţă 37,39%)
BIRTA FLORIN-ALIN - PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL - 47.966 voturi, procent: 70,13%
CSEKE ATTILA-ZOLTAN - UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 7.795 voturi, procent: 11,39 %
PAVEL EMILIAN - PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 5.297 voturi, procent: 7,74%
ZATYKÓ GYULA - PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 2.546 voturi, procent: 3,72%
MIHĂILĂ IOANA - ALIANȚA USR PLUS - 2.078 voturi, procent: 3,03 %
JACAN DAN-MIRCEA - PARTIDUL OAMENILOR LIBERI - 869 voturi, procent: 1,27%
POP EUGEN-DANIEL - PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 848 voturi, procent: 1,23%
MANAFU BOGDAN-IONUŢ - PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ - 592 voturi, procent: 0,86 %
GHIURO DANIELA - PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR (ALDE) - 400 voturi, procent: 0,58 %
CONSILIUL LOCAL ORADEA
(total voturi valabil exprimate 67.922, prezenţă: 37,39%)
PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL - 44.289 voturi, procent: 65,20 % - 20 de consilieri (0 la redistribuire)
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 7.779 voturi, procent: 11,45 % - 3 consilieri (1 la redistribuire) - TOTAL 4
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 6.038 voturi, procent: 8,88 % - 2 consilieri (1 la redistribuire) - 3 în total
ALIANŢA USR PLUS - 2.684 voturi, procent: 3,95% - 0 consilieri
PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 2.544 voturi, procent: 3,74 %
PARTIDUL OAMENILOR LIBERI - 1.263 voturi, procent: 1,85%
PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 1.162 voturi, procent: 1,71%
UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ŞI CEHILOR DIN ROMÂNIA - 733 voturi, procent: 1,07%
PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR (ALDE) - 729 voturi, procent: 1,07%
PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ - 701 voturi, procent: 1,03%
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.