URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Perioada asta de mare încercare psihică scoate din oameni nu atât lucrurile bune, cât, mai ales, pe cele rele, în fruntea lor aflându-se perechea cea mai groaznică din bagajul uman - răutatea şi prostia. Autopropulsate de propriile lipsuri, acestea colindă mână în mână în spaţiul public, înjurând şi blestemând tot ceea ce nu este după chipul şi asemănarea lor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
23 Iulie 2019, 16:49

Lovitură devastatoare! Oradea pierde investiţii de 40 milioane de euro din fonduri europene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lovitură devastatoare! Municipalitatea orădeană va pierde investiţii de 40 milioane de euro din fonduri europene.

Nimic peste alocările de bază!

Noutatea a fost anunțată, marți, într-o conferință de presă, de primarul Ilie Bolojan, care a făcut public că Autoritatea de Management a limitat la 100% gradul de contractare a proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional.

"Autoritatea de management din cadrul Programului Operaţional Regional a blocat contractarea proiectelor europene pentru oraşele care deja şi-au dublat sumele de bani europeni faţă de programările iniţile. Oradea a depus proiecte în număr mare, au fost acceptate, iar acum ne-au limitat la un procent de 100%. În loc să mai luăm 40 milioane de euro, acum ne-au blocat la aceşti bani", a declarat Ilie Bolojan

Potrivit edilului, proiectele aprobate, dar pentru care nu s-a semnat încă un contract de finanţare, vor intra, cel mai probabil, pe lista de aşteptare din următorul ciclu de finanţare european.

Mai puţine lucrări şi parcuri

Oradea va pierde, astfel, finanţări europene pentru proiecte cum ar fi reabilitarea Bulevardului Nufărul (foto) şi amenajarea de centre de cartier în zonele Rogerius, Ioşia, Nufărul şi Parcul 1 Decembrie.

Pe lista proiectelor care vor fi trecute în aşteptare se mai numără amenajarea a 6 hectare de parcuri în zone precum cartierele Grigorescu şi Soarelui sau străzile Ion Bogdan şi Ciheiului.

Primarul Ilie Bolojan speră încă să convingă finanţatorii să se răzgândească. "Avem două abordări: să începem aceste lucrări pe bugetele noastre, cu riscul să nu se semneze contractul de finanţare, sau să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. E anormal însă să ai un proiect câştigat privind achiziţia a 20 de tramvaie noi, dar să nu ai linia de tramvai din cartierul Nufărul reabilitată", a declarat edilul.

Primarul a mai spus că municipalitatea orădeană va încerca să facă presiuni asupra Ministerului Dezvoltării pentru deblocarea finanţării prin intermediul Asociaţiei Municipiilor, pe considerentul că este incorect ca finanţatorul să schimbe regulile în timpul jocului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
incepe distractia/criza
Problema e simpla. Actualul exercitiu financiar nu s-a incheiat ! Problema este ca proiectele europene sunt cu co-finantare. Se pare ca Romania nu mai are bani de nimic si taie de unde poate. Au testat terenul cu tot felul de pomeni ce le-au dat studentilor, pensionarilor etc si s-a ajuns chiar si la proiectele europene. Nu mai aduceti bani in tara, ca nu mai avem co-finantare ! Adica daca eu, Romania, am 5 lei, nu mai imi trebuie inca 10 de la UE (fara M!) sa fac ceva, mai bine ii beau si mananc cum vreau eu, fara sa imi zica tanti UE ce sa fac cu ei. Mai ales ca vin alegerile ! Primiti ce ati ales! Keep going.
Postat 25 Iulie 2019, 01:02 de oradea_mea_si_a_ta
Ministerul Blocării
Din epoca multilateraldezvoltarii, comuniștii au rămas cu meteahna raționalizării. Dacă atunci vă alocau pentru consumul lunar 50% dintr-un litru de ulei, să ziceți mersi că azi proiectele acceptate v-au fost limitate la un procent de 100%.
Postat 24 Iulie 2019, 21:16 de FaBULA
Sar fosilele in sus de bucurie
Asa-i bolsevicilor, daca tot nu aveti ce sa laudati din ceea ce fac stapanii vostri (care va asmut sa maraiti pe tot internetul) macar sa va bucurati un pic de faptul ca Romania nici in acest an nu va reusi sa absoarba fondurile UE. Ce meschini!
Postat 24 Iulie 2019, 15:52 de Neutryno
da-i in cap...
Intr-o tara oribile principiul-suveran este : "Da-i in cap la cel ce face ceva!!"{.
Postat 24 Iulie 2019, 14:22 de AnaConda
excalibur
Nu ți-a venit ajutorul social????
Postat 24 Iulie 2019, 02:05 de Sandu1206
Lovitură devastatoare!
Nu putem opri dezvoltarea.Oradenii vor iesi in piata unirii sa-si ia orasul inapoi.Proiectele trebuie sa continue.Chiar cu regretul ca se vor mari urmatoarele: impozite locale,gigacalorie,otl,amenzi,cimitir,aquapark,parcari. Ar fi o catastrofa sa cumparam tramvaie si sa le tinem in depou, pina trece garantia si se termina linia ferata.Sa fim uniti...
Postat 24 Iulie 2019, 01:11 de excalibur
Adrian_Preda
Asca cred și eu.
Postat 23 Iulie 2019, 23:28 de Sandu1206
Asta e jucul lui Mang
Asta e rezultatul lui Mang in Bihor, îi dă peste nas la Bolojan....Asta înseamnă guvernare PSD...acum primiți ce ati votat, adică m...e!!! Altădată votați ca proștii PSD!!! E normal , Oradea s a dezvoltat vertiginos, le a cam dat peste nas miticilor iar acum acestia fac ce stiu mai bine...pun bețe în roate. Sa fi mândru Mang de partidul tau ca e ca tine, o nulitate de partid!!!
Postat 23 Iulie 2019, 22:04 de Adrian_Preda
cinism necesar
am sa las un comentariu cinic de data asta: poate ca e bine ca se mai stopeaza un pic ritmul dezvoltarii orasului din fonduri europene, pt ca efectiv nu tinem pas cu cresterea taxelor si impozitelor in oras datorate acestor "proiecte de dezvoltare": taxa la cresa e 300 lei/luna, toate parcarile in oras sunt cu plata, biletul la aquapark s-a scumpit cu 20% dupa ce a adus un profit net declarat de primarie de 2 mil euro anul trecut (nu cumva sa nu incerce lacomii un profit si mai baban anul acesta), apa, curentul si gigacaloria s-au scumpit, taxa de intrare la cimitir a crecut cu 20%, otl practica mai departe cele mai mari preturi la abonamente oferind zero tramvaie cu aer conditionat, ca sunt +40 de grade sau -20...
Postat 23 Iulie 2019, 21:15 de roger
Oradea nu pierde nimic ... mai mult de 100% ar însemna alocări/raportări cu risc de a se finaliza până în 2022 !?!
Pur și simplu s-au alocat toți banii pe ciclul de finanțare care se încheie programabil până la finele anului 2020 !?! AM csre se află mai mult în subordinea Delegației Comisiei Europene de la București, decât a Guvernului României, a pus în aplicare un criteriu esențial al coeziunii ... în sensul în care, la două proiecte similare, din Bihor și Maramureș spre exemplu, sau Oradea și Baia-Mare, să se finanțeze proiectul județului sau polului urban care a avut absorbția mai redusă din 2014 încoace !?! Cu alte cuvinte, banii europeni - care nu sunt gratis cum cred unii, pentru că se amestecă cu banii României și contribuabililor ei - se alocă în mod echilibrat, pentru că trebuie să existe un acces solidar la ei !?! Modul în care manipulează primarul "orădean" este dovada lipsei de caracter a acestuia, ia asta a contat suplimentar în decizia AM de a plafona la 100% absorbția și a nu determina îndatorarea locală prin depășirea capacității de lucru a beneficiarilor de astfel de proiecte !?!
Postat 23 Iulie 2019, 18:17 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0922 RON
  • 1 EUR = 4.8738 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON