URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 MARTIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cine a construit la viaţa lui orice înjghebare mai mare decât un coteţ de găini ştie cât de complicată şi grea e viaţa când ai de-a face cu şantieriştii. Ne plângem, pe bună dreptate, că şantierele oraşului nu se termină niciodată la timp, uitând de fapt că marea realizare a Primăriei este că s-a străduit să le înceapă. Un caz clasic: Piaţa Ferdinand...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Diferenţa dintre Forin Cîţu şi Ludovic Orban e precum aceea dintr-un rocker veritabil şi ceea ce ilustrează porecla de Şică Mandolină ce s-a lipit de şeful liberalilor, de când cu prestaţiile sale artistice îndoielnice de prin emisiunile TV, menite să mai aducă o brumă de popularitate. E diferenţa între sunetul grav al unei chitare electrice şi acordul fals al unei mandoline prost manevrate, de un artist preocupat mai degrabă de reacţiile publicului decât de sonorităţile propriei creaţii...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Bihor a respins, cu opoziţia grupului UDMR şi a unei părţi din PSD, plângerea celor 21 de primari UDMR împotriva Regulamentului pentru curăţenie adoptat în decembrie, ce impune primăriilor cosirea de trei ori pe an a marginilor drumurilor asfaltate care traversează localităţile. Chestiunea Regulamentului pentru curăţenie este, însă, doar una dintre direcţiile de atac ale UDMR Bihor.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Printre miturile perpetuate la nesfârşit despre poporul nostru drag şi nepereche, cel al îndemânării şi priceperii la treburile practice este în Top 3. Suntem harnici ca nimeni alţii, ne pricepem la orice şi găsim soluţii geniale de evitare a soluţiilor din manuale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre faptul că elevii pot din nou să meargă la școală în format fizic?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 3 februarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 prin care a fost modificat Codul administrativ în sensul în care funcţiile de prefect sunt definite ca funcţii de demnitate publică (politice), prefecţii nemaifiind înalţi funcţionari publici.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Situaţia sanitară din Franţa s-a degradat în ultimele zile. Între 15 şi 19 februarie numărul de cazuri pozitive a crescut cu 8 %, fapt explicat prin creşterea infecţiilor cu noile variante de virus. Actualmente varianta "britanică" are tendinţa de a deveni predominantă în marile oraşe (49% din testele RT-PCR pozitive, faţă de 6% pentru variantele "sud-africană" şi "braziliană").
22 Februarie 2010, 23:54

Liber la şpriţ!

Liber la şpriţ! TAXE FREE! Barmanii orădeni pot vinde în continuare alcool şi pe timpul nopţii fără să se teamă că vor fi obligaţi să plătească o taxă specială. Deocamdată...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a amânat pentru o dată ulterioară instaurarea prohibiţiei nocturne.

Pe 10 februarie, prefectul Gavrilă Ghilea a atacat în instanţă hotărârea prin care Consiliul Local Oradea instituia o taxă pe seama localurilor care vând alcool după ora 23. Iar fiindcă legea spune că o hotărâre atacată de prefect se suspendă automat, taxa specială de ordine publică este în aer...

Să curgă vinul!

Orădenii amatori de chefuri nocturne au obţinut o păsuire. "Taxa specială de ordine publică a fost suspendată până când instanţa de judecată se va pronunţa cu privire la legalitatea ei", a anunţat primarul Ilie Bolojan. Hotărârile 708 şi 1028 din 2009 au fost atacate în instanţă de prefectul Gavrilă Ghilea cu fix două săptămâni înainte să expire termenul de şase luni în care putea face acest lucru.

Actele incriminate prevedeau că unităţile care vând alcool după ora 23 sunt obligate să plătească o taxă specială de ordine publică, cuantumul acesteia fiind direct proporţional cu suprafaţa de vânzare şi cu numărul de ore cu care programul de funcţionare se prelungeşte după ora 23. Astfel, un local cu sala de mese sub 100 de metri pătraţi ar fi trebuit să achite 3.000 lei pe oră pe an (pe fiecare oră cu care depăşeşte orele 23, respectiv 24 în weekend), iar unul mai mare până la 5.000 lei pe oră pe an. La un bar cu regim non-stop, taxa ar fi ajuns la 35.000 lei pe an! Vor plăti taxa anuală inclusiv localurile care intenţionează să pelungească orarul doar ocazional, în zile legate de anumite evenimente.

Banii urmau să fie adunaţi într-un cont special, de unde municipalitatea se obliga să ofere agenţilor economici servicii suplimentare de iluminat, salubritate şi de ordine publică, dar şi să înlocuiască mobilierul stradal distrus de clienţii ameţiţi de băutură.

Bani pentru nimic!

Prefectura a atacat taxa pe considerentul că e abuzivă. "Taxa specială reprezintă de fapt o sancţiune plătită de agenţii economici care comercializează băuturi alcoolice în timpul nopţii pentru clienţii care au consumat alcool şi care au săvârşit fapte ce constau în distrugerea mobilierului stradal şi a corpurilor de iluminat public, în încălcarea normelor de ordine publică sau în aruncarea de deşeuri pe domeniul public", se arată în acţiunea adresată Tribunalului de către prefectul de Bihor.

07 Ghilea_2.jpgGavrilă Ghilea (foto) arată, însă, că există deja legi care sancţionează astfel de acte şi că municipalitatea instituie o taxă suplimentară fără să ofere nimic în plus.

"Nu se înfiinţează niciun alt serviciu, ci se finanţează anumite servicii publice deja existente, iar pentru serviciile prestate de către operatori, beneficiarii acestora achită impozite şi taxe locale sau tarife", susţine prefectul în întâmpinarea depusă la instanţă.

Mai mult, prefectul menţionează că mărimea localului nu are nicio legătură cu volumul serviciilor de care beneficiază firmele în schimbul sumelor achitate către bugetul local, pentru că municipalitatea salubrizează spaţiul public şi nu localurile.

"Vom cere daune!"

07 borbei.jpgÎn ciuda amendamentelor prefectului, juriştii Primăriei sunt convinşi că vor câştiga procesul cu Prefectura. "S-a ajuns la această taxă specială pentru că sistemul existent nu funcţiona. Avem sute de reclamaţii de la orădenii care nu puteau dormi pe timpul nopţii din cauza scandalurilor şi pentru care nu puteam face nimic. Asta pentru că amenda o dădea Poliţia, decibelii din local trebuiau măsuraţi de Sanepid, iar reclamaţiile trebuia să le soluţioneze Primăria", spune Eugenia Borbei (foto), şeful Direcţiei Juridice a municipalităţii.

Jurista consideră că se poate demonstra foarte simplu că banii colectaţi sunt folosiţi tot în folosul plătitorului. "Din banii încasaţi într-un cont special îi facem curat agentului economic în jurul barului, unde au vomitat chefliii, îi îmbunătăţim sistemul de iluminat ca să nu-i vină hoţii pe cap, îi montăm camere de luat vederi ca să nu se bată beţivii şi îi suplimentăm numărul de poliţişti ca să menţină ordinea", spune Borbei.

Directoarea este atât de convinsă că municipalitatea va câştiga procesul încât ameninţă că va cere despăgubiri Prefecturii. "Taxa are două termene de plată pe an: la 31 martie şi la 30 septembrie. Cum prima înfăţişare în proces este pe 14 aprilie, vom cere daune deoarece primul termen de plată va fi deja expirat, iar Primăria n-a fost lăsată să încaseze taxa! Ar fi nedrept să luăm penalităţi de întârziere de la agenţii economici care nu au putut plăti taxa pe motiv că hotărârea era suspendată. Banii aceştia va trebui să-i dea Prefectura", crede Borbei.

Primăria e decisă să îi taxeze retroactiv pe cei 30 de agenţi care s-au înscris pe listă, şi doar penalităţile să le pună în cârca Prefecturii. Oricum, situaţia va fi aberantă, dacă după luni de zile în care toată lumea a vândut alcool noaptea, vor fi puşi la plată tot numai cei care au vrut să fie corecţi din start.

30 pentru Oradea

Din cele 612 ABC-uri, baruri şi cafenele care funcţionează în Oradea, doar 30 şi-au declarat la Primărie, până acum, intenţia de a comercializa alcool şi după ora 23. Extrem de puţine!

Printre aceste localuri se numără hotelurile Continental, Vulturul Negru şi Maxim, care nu vor să renunţe la barurile de noapte, precum şi cluburi din zona centrală, cum ar fi Columbus, Boema, Bruscheta Mia, Juice sau Queens, care vor să-şi păstreze clientela. În Rogerius vor vinde băutură în continuare clubul Dives, pizzeria Capricciosa şi barul Tomiris, în Ioşia barul Oklahoma, iar în Nufărul pizzeria Sesto Senso. Singurul magazin non-stop care vrea să vândă alcool e Livella, de pe bulevardul Decebal 29.

Paradoxal, patronii rămaşi pe piaţă nu prea se tem de taxa specială. "Taxa e foarte mare, dar teoretic, dacă rămân pe piaţă 30 de localuri, iar Poliţia Comunitară îşi face treaba şi le verifică pe celelalte să nu trişeze, cei care plătesc taxa s-ar mai descurca cumva, întrucât clientela de noapte s-ar împărţi la localurile care funcţionează", spune un patron. Întreprinzătorul susţine că localurile acestea nu vor face în niciun caz avere. "Atât doar că vor rămâne pe piaţă, pentru că atunci când o să vadă că nu prea au de unde alege, mulţi orădeni n-or să mai iasă seara în oraş, ci or să facă chefuri acasă sau or să bea o bere în faţa scării", spune întreprinzătorul.

Fără alcool!

Culmea, temerile patronilor de localuri sunt alimentate tocmai de afirmaţiile reprezentanţilor municipalităţii. "Barurile, ABC-urile şi non-stop-urile pot funcţiona şi după ora 23 fără să plătească taxa specială, cu condiţia să nu comercializeze alcool. Nu pune nimeni lacăt pe ele", susţine primarul Ilie Bolojan.

Pentru întreprinzătorii dispuşi să sacrifice zeci de mii de lei pe an pentru a rămâne pe piaţă, declaraţia este de-a dreptul descurajantă. "Aşa nu am rezolvat nimic. Când vine ora închiderii clientul o să-şi ceară la ultima comandă o ladă de bere sau câteva sticle de vin şi stă la chef până dimineaţă, fără să mai comande de la bar, iar noi vom plăti taxe ca proştii", protestează patronul unui local din lista celor 30.

Nu de alta, dar orădenii sunt mai inventivi decât toţi juriştii Prefecturii şi ai Primăriei la un loc. Dacă dau peste o hotărâre care nu le convine, de ce să se lupte cu ea în instanţă când, pur şi simplu, o pot "ocoli"?


BANI DIN BĂUTURĂ
422.000

de lei ar fi urmat să încaseze anul acesta municipalitatea din taxa specială de ordine publică datorată de cei 30 de agenţi economici cu program prelungit


FAŢĂ ÎN FAŢĂ
Prefect vs Primar

Atacarea în contenciosul administrativ a celor două hotărâri de Consiliu Local privind instituirea taxei speciale de ordine publică a degenerat rapid într-un conflict între Prefectura reprezentată de Gavrilă Ghilea şi Primăria lui Ilie Bolojan. Conflictul a început anul trecut, când prefectul a mai atacat şi hotărârile de Consiliu Local 707 şi 852, prin care se introducea o taxă minimă lunară de 90 lei pentru hrana copiilor de grădiniţă. Reprezentanţii municipalităţii au spus că măsura va descuraja absenteismul deoarece, ştiind că le-au plătit mâncarea, părinţii îşi vor duce zilnic copiii la grădiniţă.

Primarul Bolojan a declarat pentru BIHOREANUL că prefectul Ghilea acţionează pe criterii politice. Fost membru PDL, demnitarul ar servi interesele partidului care l-a susţinut să ajungă prefect. "Domnul Ghilea trebuie să arate ceva, şi atunci ne atacă hotărârile. Prefectul e folosit ca berbec politic să atace proiectele municipalităţii", zice Bolojan.

Replica prefectului nu s-a lăsat aşteptată. "Astfel de expresii deplasate nu îşi au locul în reşedinţa de judeţ, ci poate în localitatea de unde face primarul zilnic naveta. Nu vreau să comentez mai mult. Eu discut pe lege, nu pe poveşti", a declarat Ghilea pentru BIHOREANUL.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
ghilea oraseanu'
s-a trezit oraseanul de ghilea prefect! poate il informeaza si pe el cineva ca aceasta taxa se plateste peste tot in lumea civilizata si n-a fost inventata de bolojan, din pacate. vai de capul nostru cu un asemenea prefect. semi-analfabet, dar fudul rau!
Postat 24 Februarie 2010, 12:42 de mircea
haha
iar cea mai mare prostie zisa de ghilea: marimea localului nu influenteaza volumul serviciilor prestate de primarie: pai poetrnu el e tot una daca intr`un bar se`mbata 10 oameni care apoi distrug cosurile de gunoi, bacnile din oras, si voimita peste tot, or daca e barul mai mare si acolo se`mbata 70 de oameni?! dah!
Postat 23 Februarie 2010, 11:00 de unu
haha
a zis`o Bolojan mai demult: nu are baza legala pentru care sa se opuna prefectura: hotararile sunt perfect legale! ca nu este "domnul" Ghilea de acord cu taxa, nu are importanta, odata ce hotararea respecta legea. sigur o sa piarda procesele, atat acesta cat si cel privind gradinitele. sper doar sa le ceara daune...sa aud si eu la posturile nationale ca guvernul trebuie sa plateasca despagubiri primariei Oradea, pt ca prefectul isi face jocurile politice, si urmeaza interesul de partid. Bolojan a fost prefect, stie mai bine decat Filip or Matei sa isi faca treaba legal. apoi, temerile patronilor cum ca la ora 22.30 clientii isi cumpara o lada de bere si o consuma dupa 23, nu cred ca sunt justificate. vor fi oameni care vor face asta, dar foarte putini. nu cred ca numarul lor va schimba ceva, pt ca sunt multe motive care`i descurajeaza sa faca asta. iar ce zice Ghilea, ca taxa e o sanctiune pt comercianti, din cauza clientilor ce distrug orasul...pai sa fie, pt ca sunt complici inseamna la distrugerea orasului. si nu trebuie neaparat sa fie o sanctiune...sa puna tarif de noapte, sa scumpeasca bauturile, si ei vor castiga tot atat, eventual vor fi mai putini clienti. si cea mai mar
Postat 23 Februarie 2010, 10:58 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0535 RON
  • 1 EUR = 4.8747 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON