URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2012, 13:23

La doar 7 ani, Denisa este grav bolnavă şi are nevoie de ajutor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Crăciun, fiţi mai buni! Asociaţia Piticot îndeamnă la solidaritate în cazul unei fetiţe din Oradea, pe numele ei Denisa Mundrucz, care la doar 7 anişori suferă de o multitudine de boli care o împiedică să trăiască bucuriile normale ale vârstei.

Fetiţa s-a născut la 8 luni şi suferă, între altele, de convulsie febrilă, parapareză spastică, frecvente crize de apnee şi cianoza, hipotrofie - staturo ponderală severă (greutatea sa actuală este de 13,5kg), anemie carenţială severă, rahitism, retard neuro-psihomotor.

"Denisa este mezina familiei Mundrucz, iar doi dintre cei trei fraţi ai săi sunt de asemenea cu handicap. Mama lor i-a crescut singură, luptându-se permanent pentru mai binele copiilor săi. Din păcate, de cele mai multe ori a pierdut aceste lupte, astfel încât are nevoie mai mult decat oricând de ajutorul nostru, al tuturor", se arată în comunicatul Asociaţiei.

Denisa a rămas fără medicamentele de care îi depinde buna funcţionare a inimii şi a întregului organism, iar mama sa nu are de unde să facă rost de banii necesari pentru a le cumpăra.

"Disperată, a apelat la ajutorul Asociaţiei Piticot, în speranţa că vom reuşi să-i salvăm fiica. Pentru a supravieţui, Denisa are nevoie de medicamente în valoare de 1.500 de lei, în fiecare lună. Haideţi să o ajutăm pe Denisa", transmit reprezentanţii Asociaţiei.

Fiecare donaţie contează, oricât de mică. Persoanele care vor să ajute o pot face fie online, pe site-ul Asociaţiei Piticot (http://www.piticot.org/cazuri_umanitare.php?inc=donatie ), fie contactând prin e-mail la adresele: dorel@piticot.org si lavinia@piticot.org sau telefonic, la numerele: 0728. 572. 879 (Dorel Puchianu) si 0728.270.876 (Lavinia Catrinar).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON