Televiziunea Digi24 a difuzat sâmbătă o nouă ediţie a emisiunii "La Cină" cu Ionela Năstase şi Adi Hădean, a cărei invitată a fost orădeanca Beatrice Mahler, unul dintre cei mai vizibili medici din România ultimului an, întrucât este managerul Institutului "Marius Nasta" din Bucureşti, aflat în prima linie a luptei împotriva Covid-19.
În emisiune, Beatrice Mahler, medic pneumolog, a vorbit despre provocările carierei pe care a ales-o, a vorbit despre familia ei din Oradea, spunând că mama a încurajat-o să-şi aleagă specializarea în medicină.
"Mama mea a fost un copil care a avut tuberculoză şi când am dat examenul de rezidenţiat aveam de ales. Şi am întrebat-o, din punctul ei de vedere, ce medic şi-ar dori să fiu? Şi m-a rugat să fiu pneumolog, ca să fac ceva pentru pacienţii cu tuberculoză din România", a spus Beatrice Mahler.
Totodată, ea a spus că numele de familie, Mahler, este un nume german, străbunicul ei venind în Ardeal să conducă moşiile unui boier.
Beatrice Mahler a vorbit, însă, mai mult despre provocările carierei de medic, dar mai ales despre provocările ultimului an. Ea a spus că a plâns în ultimul an, văzând dramele bolnavilor, mai mult decât în toată viaţa.
VEZI MAI JOS EMISIUNEA "LA CINĂ" CU BEATRICE MAHLER!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.