URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Perioada asta de mare încercare psihică scoate din oameni nu atât lucrurile bune, cât, mai ales, pe cele rele, în fruntea lor aflându-se perechea cea mai groaznică din bagajul uman - răutatea şi prostia. Autopropulsate de propriile lipsuri, acestea colindă mână în mână în spaţiul public, înjurând şi blestemând tot ceea ce nu este după chipul şi asemănarea lor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
27 August 2020, 00:28

Klaus Iohannis: restaurantele, teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil la 1 septembrie (VIDEO)

Klaus Iohannis: restaurantele, teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil la 1 septembrie (VIDEO) foto: Presidency.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții de siguranță, precizând însă că de la aceeași dată vor putea fi redeschise restaurantele, tot cu măsuri speciale.

„Pot să vă dau câteva informații noi. Sunt două domenii în care consider că este important să se reia activitatea atât cât se poate în condiții de siguranță. Primul sector, la care țin foarte mult, e zona culturală. Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții speciale de siguranță, cu locuri libere între spectatori, cu mască, cu respectarea condițiilor care vor fi stabilite. Dar cred că e important ca acolo unde condițiile permit să se reia actul de cultură. Ce am fi fără cultură?”, a spus Klaus Iohannis răspunzând întrebărilor unui jurnalist în cadrul unei conferințe de presă.

„Al doilea sector în suferință, și unde e bine să se reia activitatea unde se poate, e sectorul HORECA; în special funcționarea restaurantelor în interior. Vremea se răcește, după un timp nu se vor mai putea folosi terasele. După 1 septembrie, în anumite condiții restaurantele se pot deschide în interior”, a mai declarat președintele.

Acesta a mai precizat însă că „nu vor putea fi folosite toate mesele” și că specialiștii vor stabili „probabil mâine” (joi) „un prag care decide riscul de infectare și unde va fi depășit se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior”.

„Cred că aceste două sectoare sunt importante, cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie putem face acest pas. Evident nu ne întoarcem la normalitate, se vor respecta regulile, normele, dar e bine să se reia funcționarea unde e posibil", a mai spus Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, în aceeași conferință de presă, președintele a îndemnat din nou la păstrarea siguranței pentru a evita răspândirea Covid-19, inclusiv în ceea ce privește organizarea alegerilor locale de luna viitoare.

„Trebuie să fim realiști, un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă toate aceste măsuri speciale sunt înțelese, însușite și aplicate, atât de organizatori, cât și de cetățeni, riscul poate fi redus la minimum. Tocmai de aceea am solicitat Guvernului să inițieze o campanie de comunicare și informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea să știe ce trebuie să facă, ce este permis și ce nu este permis, atât pe perioada campaniei, cât și, evident, în ziua votului. Fac un apel la responsabilitate, și aici mă adresez în special candidaților la aceste alegeri locale, precum și echipelor acestora de campanie. Respectați toate aceste reguli și nu îi expuneți pe oameni pericolului infectării! Niciun obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea, iar orice încălcare a normelor va trebui drastic sancționată”, a spus președintele.

De asemenea, el i-a îndemnat pe români să iasă la vot și să aleagă „în cunoștință de cauză”.

Vezi mai jos întreg discursul președintelui!

Transcrierea conferinței de presă, așa cum a fost redată de site-ul Administrației Prezidențiale:

Bună ziua!

Peste două zile debutează campania electorală pentru alegerile locale, care vor avea loc în luna septembrie. Este pentru prima dată când, în România, scrutinul electoral și campania aferentă se vor desfășura în condiții excepționale, generate de epidemia de COVID-19. O premieră pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar la care trebuie să ne adaptăm cât mai bine cu putință.

Obiectivul principal este acela de a organiza atât evenimentele din campania electorală, cât și scrutinul propriu-zis, în condiții de maximă siguranță sanitară, pentru a proteja sănătatea oamenilor și pentru a reduce riscul infectării participanților la procesul electoral.

Acest lucru este posibil dacă vom respecta cu toții un set de reguli și măsuri venite tocmai să asigure un cadru optim de desfășurare a acțiunilor electorale în condiții speciale. Există precedente, sunt țări care au organizat mai multe tipuri de alegeri în această pandemie, fără ca acest lucru să fi avut ulterior un impact negativ asupra numărului de infectări.

Trebuie să fim realiști, un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă toate aceste măsuri speciale sunt înțelese, însușite și aplicate, atât de organizatori, cât și de cetățeni, riscul poate fi redus la minimum. Tocmai de aceea am solicitat Guvernului să inițieze o campanie de comunicare și informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea să știe ce trebuie să facă, ce este permis și ce nu este permis, atât pe perioada campaniei, cât și, evident, în ziua votului.

Fac un apel la responsabilitate, și aici mă adresez în special candidaților la aceste alegeri locale, precum și echipelor acestora de campanie. Respectați toate aceste reguli și nu îi expuneți pe oameni pericolului infectării! Niciun obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea, iar orice încălcare a normelor va trebui drastic sancționată.

Toate aceste proceduri elaborate de Guvern și Autoritatea Electorală Permanentă sunt gândite tocmai pentru a facilita accesul la urne al fiecărui cetățean al României cu drept de vot, în condiții de maximă siguranță, dar și să-i ofere oportunitatea de a-i cunoaște pe cei care candidează și oferta lor electorală. Pentru că alegeri în absența unei campanii, fie ea și atipică, nu pot fi imaginate într-o democrație. Cum, de asemenea, este foarte dăunător pentru o democrație să amâni pe termen nedefinit alegerile. 

Alegerile reprezintă fundamentul democrației. Chiar dacă trăim una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a României, democrația nu poate fi suspendată sau pusă între paranteze, fiindcă ea ne garantează toate drepturile și libertățile de care ne bucurăm.

Să nu uităm că alegerile locale în România au fost deja amânate, pentru că la momentul respectiv nu ar fi putut fi organizate în siguranță. Acum însă știm care sunt măsurile de protecție care limitează transmiterea coronavirusului, ele se aplică deja în toate domeniile și vedem că funcționează, de aceea putem avea în România un proces electoral corect, care să se desfășoare în siguranță. Mă refer, desigur, la principalele reguli care deja fac parte din viața noastră de zi cu zi, cele privind purtatul măștii, păstrarea distanței și igiena mâinilor, cărora li se vor adăuga, în mod firesc, și norme specifice perioadei electorale.

Dragi români,

Este important ca voi să decideți cine va conduce comunitatea în care trăiți în următorii patru ani. Să-i alegeți în cunoștință de cauză pe cei care vă inspiră încredere, care sunt competenți și pot aduce dezvoltarea în orașele, în municipiile, în comunele în care locuiți.

În încheiere, vreau să subliniez că este esențial să facem tot ce ține de noi, autorități și cetățeni, pentru ca și democrația să fie protejată în această perioadă dificilă. Printre efectele nocive ale acestei pandemii nu trebuie să lăsăm să se adauge și un deficit de legitimitate a aleșilor, care pe termen lung riscă să ducă la slăbirea reprezentării cetățenilor și, implicit, a drepturilor lor civice.

Vă mulțumesc! Dacă aveți întrebări, poftiți!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Reprezentanții industriei ospitalității au solicitat autorităților deschiderea restaurantelor începând cu 1 septembrie. Cum catalogați acest demers și cum apreciați posibilitatea deschiderii teatrelor și a cinematografelor tot de la 1 septembrie?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc! Da, pot să vă dau câteva informații noi și cred foarte importante. Sunt două domenii în care consider că este cazul, este important să se reia activitatea atât cât se poate și acolo unde se poate, în condiții de siguranță. Primul sector - și aici recunosc că este un sector la care țin foarte mult - este zona culturală. Teatrele și cinematografele, sălile de spectacol în general se vor putea deschide probabil începând cu 1 septembrie, sigur, în condiții speciale de siguranță, vor trebui lăsate locuri libere între spectatori, trebuie toată lumea să poarte mască, trebuie respectate anumite condiții speciale care vor fi stabilite de specialiști. Dar, cred că este important ca acolo unde condițiile permit să se reia actul de cultură. Ce am fi fără cultură? Cred că este important. Al doilea sector care este în suferință și unde cred că este bine de asemenea să se reia activitatea acolo unde se poate este sectorul HoReCa, în special funcționarea restaurantelor în interior. Vremea se răcește, terasele se vor putea folosi încă o vreme, dar după un timp nu va mai fi posibil. Consider că după 1 septembrie, în anumite condiții, atenție, în anumite condiții restaurantele se pot deschide în interior. De asemenea, ținând cont de reguli de distanțare, nu vor putea fi folosite toate mesele, ținând cont de condiții sanitare specifice și ținând cont, da, de condițiile specifice din localitatea respectivă. Specialiștii vor stabili, probabil mâine, un prag, o cifră care descrie riscul de infectare, iar, acolo unde acest prag va fi depășit, în plan local, prin decizia Comisiei Județene, se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior. Deci, în esență, se vor putea folosi, dar numai acolo unde este sigur, toate aceste detalii vor fi făcute cunoscute publicului larg, sunt chestiuni tehnice care vor fi stabilite în comisia specialiștilor. Cred că aceste două sectoare sunt importante, cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie putem să facem acest pas, evident, nu ne întoarcem la normalitate, funcționarea se va face în condiții speciale, cu reguli speciale, cu norme speciale, dar acolo unde este posibil consider că este bine să se reia funcționarea.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Aș vrea să vă întreb, în contextul în care se vor redeschide școlile, la fel și restaurantele și în această vară turiștii au putut merge în zonele - la mare, la munte, dacă dumneavoastră veți merge la restaurant? Dacă ați fost în zonele turistice, în această vară? Și, de asemenea, dacă ați sfătuit-o pe soția dumneavoastră, cadru didactic fiind, ceva în legătură cu momentul în care se va reîntoarce la catedră?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da. Concediu nu am avut, nu am fost în locații publice și cum ne întâlnim noi, știți foarte bine, cu distanță, cu mască, dar am spus acest lucru și data trecută, pentru asta cred că este bine să se facă concediul, oamenii au nevoie de concediu, dar în condiții de siguranță, distanțare, mască, igienă, și atunci lucrurile pot merge mai departe. În ce privește școala, da, soția mea Carmen este cadru didactic, va merge, evident, la școală, atunci când începe școala, în 14 septembrie și va respecta, evident, toate măsurile de siguranță.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Marcel Ciolacu a anunțat în urmă cu puțin timp că pe 31 august va fi votată moțiunea de cenzură. Ați declarat că personal nu vă doriți ca această moțiune de cenzură să treacă. Vă reamintesc că anul trecut într-o ședință pe care ați avut-o cu liberalii le-ați transmis că nu îi veți mai lăsa de capul lor. Prin urmare, vă întreb dacă personal veți discuta, veți negocia cu liderii partidelor parlamentare, astfel încât această moțiune de cenzură să nu treacă.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Această moțiune de cenzură este prima de la Revoluție încoace care se depune într-o sesiune extraordinară, cam în bătaie de joc din partea PSD și da, este foarte adevărat că eu nu îmi doresc să treacă această moțiune. Cred că toată lumea își dă seama de ce nu trebuie să treacă această moțiune. Suntem în epidemie, în pandemie, suntem în criză economică și oricum avem alegeri peste câteva săptămâni, probabil la începutul lui decembrie. Deci ce rost are o moțiune de cenzură în aceste condiții? Nu cred,  chiar nu cred, că PSD își imaginează sau își dorește să preia guvernarea. Eu cred că PSD dorește pur și simplu să arunce țara în aer și ăsta mi se pare un lucru grav. Sper să fie suficientă înțelepciune în Parlament ca să nu treacă această moțiune de cenzură, este una total neavenită, izvorâtă din cinismul pesedist și cred că românii își dau seama că aici avem de-a face cu o moțiune populist-electoralistă, total neavenită și pusă într-un moment în care avem nevoie de orice, numai de instabilitate politică, nu.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu membri ai Poliției, cu șefi ai Poliției la întâlniri, la negocieri cu membri ai clanului Duduianu, aveți de gând să îi cereți demisia ministrului de Interne, Marcel Vela, sau să convocați ședința CSAT în tot acest context? 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză, de șefii Poliției, de șefii Ministerului Afacerilor Interne și cred că atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Ați declarat că restaurantele ar putea fi redeschise începând cu data de 1 septembrie, în anumite condiții. Este o decizie pe care reprezentanții acestui sector au cerut-o Guvernului, cu câteva luni înainte. Ne puteți spune din punct de vedere al riscului răspândirii virusului, cu ce diferă situația de acum, față de cea din 15 iunie, atunci când s-a discutat inițial despre redeschiderea restaurantelor? Vă întreb și în contextul în care reprezentanții HoReCa au declarat faptul că a avut pierderi de 60% la capitolul restaurante și mulți dintre ei nu au avut terase, așadar au rămas cu afacerile închise.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vedeți că această epidemie este în continuă evoluție și pe de altă parte, trebuie să fim foarte realiști - vara se termină și în aceste condiții, trebuie să ne punem foarte serios problema și pentru sectorul HoReCa, care eu îmi doresc să supraviețuiască, dacă se poate chiar bine și de asta am rugat Guvernul să vină cu măsuri de sprijin, cu programe de susținere a sectorului, dar acum credem că este momentul să și acționăm concret, acolo unde se poate, în condiții de siguranță pentru clienți.

Jurnalist: Domnule Președinte, la conferințele de presă anterioare, când ați fost întrebat despre dosarul „10 august” v-ați exprimat încrederea în sistemul de justiție. Aș vrea să vă rog, domnule Președinte, să ne spuneți pe ce se fundamentează încrederea dumneavoastră și v-aș ruga să adresați răspunsul dumneavoastră acelor români - și se pare că nu sunt puțini - care sunt extrem de dezamăgiți când văd că dosarul Revoluției și dosarul Mineriadei sunt îngropate de 30 de ani, care au privit cu dezamăgire faptul că dosarul „10 august”, a stat la DIICOT în nelucrare, sau mă rog aproape nelucrare, un an, pentru ca apoi să vină o ordonanță de clasare care e o insultă pentru cei care au fost victimele jandarmilor, celor dezamăgiți că infractori celebri fug din țară, fără a intra după gratii, că averile marilor corupți nu sunt confiscate și pe lângă toate acestea, aș vrea să vă întreb, domnule Președinte, dacă se lucrează sau există intenția de a se lucra la un plan coerent și țintit pentru a se repara ce este viciat în justiție și în cadrul legislativ care o reglementează, astfel încât judecătorii și procurorii onești să lucrezi așa cum își doresc și cetățenii să simtă că justiția lucrează în favoarea lor și nu uneori pentru marii corupți.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu pot să reafirm că am toată încrederea că justiția își va face treaba, dar, așa cum am explicat tot în aceste conferințe de presă, mă aștept și eu să se lucreze în așa fel încât cei vinovați să plătească în timpul util. Și eu am fost nemulțumit că acele mari dosare au rămas mari restanțe ale justiției de la noi și sunt în continuare de părere că se va lucra și se va recupera. Însă aici avem un punct foarte important și foarte sensibil. Legile justiției au fost ciuntite de PSD, PSD care a încercat să pună mâna pe justiție, să politizeze justiția și s-o controleze. Nu le-a ieșit; nu le-a ieșit fiindcă românii au ieșit la referendum și au spus „stop”. Dar legile încă nu au fost corectate și în acest sens am avut solicitarea spre Guvern și am discutat aceste chestiuni inclusiv cu Ministrul Justiției să se apuce de niște proiecte prin care se repară legile justiției care au fost aduse într-o formă parțial total nepotrivită de către majoritatea pesedistă. Am mari speranțe, deci repet, am mari speranțe că în această toamnă deja vom avea proiectele care vin să repare legile justiției și care să redea și demnitate și posibilitate judecătorilor, procurorilor să facă ordine și în aceste dosare care sunt restante.

Jurnalist: Domnule Președinte, aș reveni puțin la imaginile publicate de Adevărul, care arată că șeful Poliției Române și șeful Poliției Capitalei au negociat în miez de noapte cu clanul interlop Duduianu înmormântarea lui Emi Pian, imagini care arată legătura foarte strânsă dintre polițiști și interlopi, și întrebările ar fi dacă i-ați cerut vreo explicație Ministrului de Interne pe acest subiect foarte sensibil pentru cetățenii Bucureștiului și dacă la nivel național este un fenomen această cârdășie între interlopi și polițiști.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am cerut explicații Ministerul Afacerilor Interne cu mult timp înainte să se publice aceste lucruri. Am primit explicațiile respective, dar nu cred că este rolul meu să explic în detaliu ce s-a întâmplat acolo și consider că este nevoie de explicații clare, publice, din partea șefilor din Ministerul Afacerilor Interne.

Jurnalist: Tocmai, nu avem aceste explicații din partea Ministerului de Interne.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Le voi solicita să vă explice public despre ce a fost vorba.

Jurnalist: Numărul 2 în Guvern, Vicepremierul Raluca Turcan, declara de curând că Guvernul nu are bani suficienți pentru a asigura măști gratuite, măști de protecție, profesorilor la începutul anului școlar și cu atât mai puțin tuturor elevilor. Aș vrea să știu cum explicați dumneavoastră foștilor colegi cadre didactice că tocmai profesorii nu au dreptul la măști gratuite, în condițiile în care polițiștii primesc măști gratuite, jandarmii primesc măști gratuite, ca să nu mai spunem de cadrele medicale.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici nu pot să vă spun decât că așa s-au gândit guvernanții în această perioadă. Bănuiesc că, pur și simplu, nu există fonduri suficiente pentru așa ceva. Însă, din ce am discutat cu foști colegi de-ai mei, nu mi se pare că este o problemă extremă. Profesorii vor merge cu mască, pe care și-o vor procura ei, și elevii la fel.

Jurnalist: Bună seara, domnul Președinte! Alegerile locale vor avea loc în 27 septembrie. V-am auzit și pe dumneavoastră în această seară făcând un apel către electorat să respecte măsurile în condițiile epidemiologice. Într-un răspuns oficial pentru DC News, Autoritatea Electorală Permanentă ne-a transmis următoarele trei aspecte, pe care vreau să vi le aduc în vedere, și m-ar interesa punctul dumneavoastră de vedere cu privire la această lipsă de proceduri. Primul aspect: la alegerile locale, fiecare cetățean cu drept de vot va purta mască în secțiile de vot. Cum se va face confirmarea la identitatea cetățeanului cu drept de vot nu se știe. Nu am primit un răspuns, dacă se va merge pe bună credință sau nu. De asemenea, un alt aspect important este că, deși în secțiile de votare există marcată acea distanțare de 1,5 metri, nu s-a făcut o simulare, pentru a vedea cât durează procedura de vot, astfel încât să se evite aglomerația în afara secției de vot, unde știm foarte bine că nu se poartă mască. Un alt aspect important este că nu există o procedură de dezinfecție în secțiile de vot, deși Guvernul recomandă o procedură riguroasă. Am întrebat ce înseamnă riguros, însă acest lucru nu există.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, cred că este foarte bine că puneți aceste întrebări. S-a elaborat un regulament, există un draft, l-am văzut, probabil și dumneavoastră l-ați văzut. El va fi discutat în Guvern, va fi aprobat și chestiunile care nu au fost încă clarificate cu siguranță vor fi clarificate până în data în care se vor face alegerile, deci până în 27 septembrie.

Jurnalist: Domnule Președinte, ați subliniat la început că alegerile locale vor avea loc în condiții excepționale. În urmă cu patru ani, prezența la locale a fost sub 50% la nivelul țării, în București undeva în jur de 30%. Sunteți îngrijorat că aceste proceduri speciale vor scădea și mai mult prezența la aceste alegeri și vor afecta legitimitatea celor aleși, mai ales că vom avea primari aleși dintr-un singur tur?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da. Eu mi-aș fi dorit să avem primari aleși în două tururi, dar sondajele și simulările care s-au făcut până acum nu au arătat o scădere îngrijorătoare a intenției de participare la vot. Este, sigur, posibil ca în aceste condiții speciale să nu se atingă poate același nivel ca în anii trecuți, dar deocamdată nu avem semnale că putem să ne confruntăm cu un absenteism grav.

Jurnalist: Mizați pe o prezență anume, un procent?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, nu m-aș hazarda să dau un procent, dar până în momentul de față nu am văzut niciun sondaj în care ar apărea un indiciu că lumea nu dorește să meargă la vot.

Jurnalist: Mai mulți specialiști din domeniul sănătății susțin că această redeschidere a școlilor, dar și redeschiderea restaurantelor, teatrelor, cinematografelor ar putea să conducă la o creștere a numărului de cazuri. De altfel, secretarul de stat din Ministerul de Interne susținea - dacă îmi permiteți să citez – „lucrurile pot deveni mai rele, la iarnă să fie și mai rău”. De asemenea, cei de la INSP avansau o analiză conform căreia am putea să ajungem în toamnă la 2.800 de cazuri pe zi. Întrebarea este dacă ați luat în calcul un astfel de scenariu și dacă în vreun fel am putea reveni totuși la starea de urgență.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Deocamdată, aceste calcule și grafice nu s-au adeverit, ci prin măsurile care au fost luate, după acel vid legislativ generat de acțiunile pesediste, lucrurile, din păcate, nu au revenit la normal, dar cel puțin avem o creștere care se numește liniară și care ne pune în situația să spunem că lucrurile sunt cât de cât sub control. Cred că, între timp, toată lumea și-a dat seama că aici nu e de joacă, că această epidemie există și trebuie să ne protejăm. În aceste condiții, probabil nu vom avea creșteri foarte importante la numărul de infectări și atunci toate lucrurile se pot desfășura - sigur, cu respectarea normelor specifice - și în restaurante, și în teatre, evident, și foarte important, în școli.

Jurnalist: Mai mulți specialiști din domeniul sănătății au afirmat că le este teamă că, în momentul în care începe școala, mai mulți copii ar putea merge acasă și ar putea transmite virusul în rândul persoanelor din categoriile vulnerabile. În acest context, domnule Președinte, aș vrea să vă întreb dacă, în acest moment, autoritățile iau în calcul ca, în cazul familiilor în care există persoane vulnerabile, mersul la școală să fie opțional în rândul copiilor.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Știți că încă se lucrează la amendarea Legii 55, care descrie foarte clar aceste proceduri, și urmează în următoarele zile să avem și normele elaborate de ministerele de resort, le așteptăm, dar este clar că trebuie să avem grijă. Asta înseamnă respectarea distanțării, portul măștii - inclusiv elevii trebuie să poarte mască - și o respectare riguroasă a igienei.

Jurnalist: Ați condamnat, în două rânduri, în conferințe de presă, traseismul politic, în ceea ce-i privește pe primari. Astăzi, colegii de la G4Media au dezvăluit un alt tip de racolare politică și anume un fost membru ALDE, fost membru în guvernarea PSD ALDE, criticat îndelung de liberali în moțiuni simple și chiar într-o interpelare a Ministrului Economiei, acum este cooptat în Guvernul liberal, prin semnătura lui Ludovic Orban, în funcția de secretar general adjunct, chiar al Ministerului Economiei, adică în subordinea celui care îl critica în 2019. De ce susțineți un guvern care face în continuare astfel de racolări?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, asta cu susținerea cred că putem să o punem în paranteză. Guvernul își face numirile așa cum consideră. Nu cunosc persoana despre care vorbiți și, în consecință, nu pot să comentez nimic în această chestiune. Dar, că veni vorba de traseism, dați-mi voie să fac și eu remarcă! În ultima vreme, majoritatea articolelor despre traseism acuză PNL, dar dați-mi voie să vă amintesc că „patentul” pentru traseism este la PSD. PSD care în 2014, cu foarte puțin timp înainte de alegeri, a legiferat, prin ordonanță de urgență, traseismul politic. Deci, originea traseismului cvasilegalizat se găsește în abordarea pesedistă.

Mi se pare că aceste lucruri trebuie să ni le reamintim. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu traseismul. Nu mi-am schimbat opinia, sunt total împotrivă. Au existat încercări în anii trecuți pentru a opri traseismul prin lege. Nu s-a reușit, din motive legate de opiniile Curții Constituționale, dar în continuare cred că traseismul este o boală gravă a politicii românești și cu cât mai repede terminăm cu ea, cu atât mai bine! Or, terminatul cred că ține de alegător.

Jurnalist: Ghidul Ministerului italian al Educației prevede că școala este responsabilă de siguranța elevilor. Drept urmare, directorii de școli din Italia ar putea răspunde penal dacă elevii se vor îmbolnăvi de COVID. La noi se încearcă plasarea acestei responsabilități pe umerii părinților. Va răspunde în vreun fel școala românească pentru eventualele îmbolnăviri?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, fiecare țară are normele proprii. Eu mă voi referi doar la cele care vor fi valabile în România și aici responsabilitatea este partajată între părinți, școală, alte autorități, fiecare cu partea lui. Nu cred că este util să căutăm din capul locului o cale pentru a învinovăți pe cineva penal. Nu, nu rezolvăm absolut nimic, fiindcă ceea ce dorim, ce doresc eu, este să se desfășoare școala în condiții sigure, bune, copiii să meargă, să învețe, să se întâlnească cu alți copii și până la urmă pentru asta lucrăm cu toții și pentru asta facem regulamentele.

Jurnalist: Pentru că s-au pus toate întrebările despre măști și stare de alertă, vreau să văd simplu, pentru că au fost puse foarte multe opinii politice: dumneavoastră, în calitate de Președinte al României, credeți că ar trebui modificată Constituția astfel încât Președintele României să fie un om politic, să fie membru de partid?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că Președintele poate să fie sau să nu fie membru de partid. După părerea mea, nu prea contează. Important este cum acționează Președintele și eu cred că este important - și așa mă străduiesc - să acționeze pentru România și pentru români.

Jurnalist: Voiam să vă  întreb pentru că vă reține cumva faptul că nu sunteți membru de partid să fiți mai... să aveți declarații mai dure?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Câteodată am declarații mai dure, câteodată mai puțin dure. Sper că ele aduc un pic de lumină în temele pe care le puneți pe tapet.

Vă mulțumesc! Vă doresc tuturor multă sănătate!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ieri, 27 august, a ieșit iarăși președintele "de facto" al PNL ...
... spunând că, totuși, există riscuri de Covid la organizarea și ținerea alegerilor !?! Păi, dacă-i așa și ne pretindem precauți ... nu e cazul să fim proști, să mergem la secții de votare unde pândește boala. Stăm acasă în ziua aceea de mare aglomerare, că-i mai bine să se "aleagă" doar ei între ei, politruci de toate felurile !?!
Postat 27 August 2020, 09:19 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0922 RON
  • 1 EUR = 4.8738 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON