Luni
Vio către Ghiusi: "Iar mint ăştia de la ziare de îngheaţă apele. Zic că un poliţist şi-a împuşcat familia, după care a plecat în trombă la amantă, unde şi-a zburat creierii". "Şi unde vezi tu minciunile?". "Păi cum a putut să plece în trombă, că doar avea Dacie? Şi cum putea să-şi zboare creierii, că doar era poliţist?".
Marţi
Bolovan vrea să schimbe imaginea porţii de intrare a oraşului. "Fac modificări la Gară, că nu se mai poate cu mizeria asta!". "Dar după câte văd, proiectul este incomplet". "Nici vorbă. Are parcări, are spaţiu verde şi nelipsitele sensuri giratorii". "Bine, dar ţiganii veniţi la cerşit unde vor fi amplasaţi? Ei de ce o să-şi lege caii? N-ar fi bine să le faceţi un chioşc unde să cânte când plouă?".
Miercuri
Medicii legişti de familie au căzut la pace cu Guvernul. Reprezentantul lor a explicat: "Degeaba le arătăm guvernanţilor că fără noi moare lumea. Nu le pasă, că ei se tratează la Viena". "Adică aţi făcut-o mai mult din milă pentru pacienţi?". "Putem zice. Pe căldura asta trebuie să salvăm oamenii, că ţara nici bani de formol nu mai are".
Joi
Pompierul de la UDMR, despre reorganizarea teritorială a ţării. "Problema e prea importantă ca s-o putem discuta cu şeful statului între două sticle de whisky". "Şi ce o să faceţi, un sondaj însoţit de o tombolă?". "Nici vorbă. Ar trebui un referendum. Şi aşa îi place preşedintelui să spună că se întoarce la popor. Din păcate pentru popor, nu se întoarce cu faţa, ci cu dosul".
Vineri
Tanti Zoe pensionara, despre concursul de triatlon. "Se laudă tinerii că înoată 4 kilometri, merg cu bicicleta 180 de kilometri, ba mai fac şi un maraton". "Păi nu-i de colea!". "Ehei, răposatul meu soţ era meşter în tri-atloane. După ce bea o sticlă de triple-sec, se ducea cu trei curve trei zile şi venea cu trigliceridele normale".
Sâmbătă
Juji, în culmea fericirii. "Fraierilor! Dacă nu ne daţi Ardealul de bunăvoie, o să-l luăm pe bucăţi". "Pe ce te bazezi?", am sărit. "Au venit nişte specialişti de la Budapesta să exploateze cu Primăria apa termală". "Foarte bine, mai scade preţul la gigacalorie". "Da, da! Dacă-s deştepţi, n-or să vă lase apă termală nici de un termos".
Duminică
Femeile pedeliste vor să boteze nişte copii abandonaţi. Ăştia chiar şi-au găsit naşul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.