URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2022, 07:57

Jungla Oradea: Povestea pitonilor abandonați dezvăluie cum a ajuns judeţul un paradis pentru crescătorii şi traficanţii de animale exotice (FOTO/VIDEO)

Jungla Oradea: Povestea pitonilor abandonați dezvăluie cum a ajuns judeţul un paradis pentru crescătorii şi traficanţii de animale exotice (FOTO/VIDEO) ORADEA SĂLBATICĂ. Pentru că legile sunt blânde și controalele aproape inexistente, orădenii îşi iau animale de companie care mai de care mai exotice: pitoni, anaconde, boa etc. Un fost circar a adus în oraş chiar şi o haită de lei, cu un pui de felină filmându-se în mașină și excentricul milionar Victor Micula, în urmă cu câțiva ani
Jungla Oradea: Povestea pitonilor abandonați dezvăluie cum a ajuns judeţul un paradis pentru crescătorii şi traficanţii de animale exotice (FOTO/VIDEO) DIN GUNOI, LA EXPOZIŢIE. Pitonii aruncaţi la tomberon au ajuns în colecţia Grădinii Zoologice, care i-a preluat oficial vineri, când proprietarul a semnat documentul prin care renunţă la ei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marţea trecută, un orădean panicat a anunţat la 112 că a găsit trei şerpi închişi în cutii de plastic, într-un ţarc pentru deşeuri de pe Aleea Rogerius. Pitoni regali, dintre care doi erau vii. 

Proprietarul e un tânăr din Oradea, care, după cum au aflat autorităţile, a avut o adevărată crescătorie. La fel ca mulţi alţii, a adus cea mai mare parte a reptilelor din străinătate, printr-o filieră de traficanţi de animale exotice. O afacere care, în condiţiile unei legislaţii mult prea blânde, a "explodat" în ultimii ani şi în Bihor...

Pitoni printre gunoaie

Cei trei pitoni regali au fost găsiţi pe 25 octombrie, dimineaţa, de un orădean ieşit să-şi arunce gunoiul la tomberonul din faţa blocului. Poliţiştii locali au început căutările şi în scurt timp l-au găsit pe proprietar: un bărbat de 22 ani care locuieşte într-un bloc din zonă (vezi video jos). Tânărul a pretins că i-a aruncat crezându-i morţi, dar era evident că minţea. Unul dintre şerpi era, într-adevăr, în stare avansată de descompunere, însă ceilalţi doi erau cât se poate de zglobii, încercând să scape din cutiile în care fuseseră lăsaţi. 

Pitoni aruncați la tomberon în Oradea

În aceeaşi zi, pitonii au fost predaţi la Grădina Zoologică, iar tânărul părea că va scăpa ieftin. Şeful Poliţiei Locale, Samuel Milian, a anunţat că ar putea încasa o amendă între 1.000 şi 2.000 lei pentru depozitarea şarpelui mort pe domeniul public, iar Poliţia Bihor a transmis că fapta proprietarului nu este considerată una penală, întrucât nu a comis un act de cruzime, iar şerpii nu ar fi constituit un pericol pentru vreo persoană. 

Ca atare, îl pot sancţiona pe proprietar doar contravenţional, pentru abandon, cu o sumă ridicolă: tot între 1.000 şi 2.000 lei, la fel ca pentru un pui de pisică lăsat în drum. "Cazul e în cercetare la Garda de Mediu. După finalizarea anchetei, se vor lua măsurile care se cuvin", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa. Garda de Mediu este instituţia care sancţionează încălcările normativelor ce reglementează activităţile cu animale sălbatice. 

Legea există, dar e ignorată

În România, deţinerea şi tranzacţiile cu animalele de companie exotice sunt reglementate de mai multe acte normative, care prevăd doar sancţiuni pecuniare pentru cei care le încalcă. Ordinul ministrului Mediului 410/2008 spune că aceste specii pot fi comercializate doar de firme sau persoane autorizate, pe care legislaţia sanitar-veterinară le obligă să ţină un "registru de evidenţă şi mişcare", unde trebuie să noteze inclusiv numele şi adresa cumpărătorilor. Motivul? Dacă animalele sunt abandonate ori dacă rănesc pe cineva, să poată fi identificaţi deţinătorii. 

Numai că lipsa registrului e sancţionată doar cu o amendă modică, între 1.000 şi 2000 lei, potrivit HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. Ca atare, magazinele de tip pet-shop nu-şi prea actualizează evidenţele, iar crescătorii particulari chiar deloc.

Trafic în floare

Ordinul impune şi ca speciile exotice să fie importate doar cu acordul Autorităţii Publice Centrale de Mediu şi avizul comisiei de specialitate a Academiei Române, în baza unui studiu care să ateste că nu prezintă risc pentru sănătatea publică sau pentru fauna şi flora autohtonă. Sursele BIHOREANULUI spun că, în timp ce în statisticile Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (care are în subordine Direcţiile Sanitar Veterinare), importurile declarate de animale de companie ar fi puţine, în realitate cea mai mare parte a traficului transfrontalier se desfăşoară clandestin. 

Piton

OUG 195/2005 privind protecţia mediului stabileşte o amendă usturătoare, între 7.500 şi 15.000 lei, dar pentru asta traficanţii de animale ar trebui prinşi. Animalele sunt aduse, însă, cu complicitatea poliţiştilor de frontieră sau pe sub nasul lor, ascunse în bagaje, fără să fie luate în evidenţa DSVSA şi supuse carantinei şi controlului veterinar. Apoi se vând "la negru". "Noi facem doar controale aleatorii, împreună cu alte instituţii, în trafic. Nu avem reprezentanţi în punctele de trecere a frontierei, ca să putem verifica ce intră şi iese din ţară", recunoaşte Remus Moţoc, şeful DSVSA Bihor. 

Pont cu şobolani

De altfel, acum, după găsirea celor trei pitoni regali la tomberon, comisarii de mediu au decis să aprofundeze cazul şi i-au lăsat proprietarului o invitaţie, cu rugămintea de a le prezenta actele de provenienţă. Cum era de aşteptat, bărbatul nu avea, căci şerpii fuseseră luaţi din Germania şi aduşi în ţară clandestin, aşa că a fost amendat cu 7.500 lei.  

Cercetările continuă, deoarece, după ce ştirea a ajuns în spaţiul public, autorităţile de mediu au primit noi informaţii potrivit cărora orădeanul a mai avut încă 7 şerpi, plus o "fermă" de şobolani cu care i-a hrănit, aspecte despre care acesta a refuzat să vorbească. 

"Nu e exclus să-i fi aruncat, la fel cum a făcut cu cei trei pitoni găsiţi", spune şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, îngrijorat de situaţie, căci, cu câteva zile înainte de găsirea celor trei pitoni, un alt orădean a sunat la Grădina Zoologică, susţinând că a văzut un şarpe ce părea să fie piton, intrând într-un subsol de bloc din strada Lacul Roşu. Până la finalul săptămânii trecute, nu fusese găsit. 

Bihorul exotic

Problema e mai complexă. Ca judeţ de graniţă, Bihorul a devenit de ani buni raiul traficanţilor de animale de companie exotice, o afacere uriaşă, căci cererea depăşeşte oferta, iar profitul e uriaş. E vorba inclusiv de feline mari, peşti, păianjeni, păsări şi reptile aduse din Occident. O tarantulă, de pildă, poate costa pe piaţa neagră, spun veterinarii, între 150 şi 1.000 lei, pitonii chiar şi 5.000 lei, pentru o şopârlă Gecko se cer 1.000 lei, un scorpion se dă cu 900 lei, iar o pereche de cameleoni se vinde chiar şi cu 8.000 lei, în funcţie de specie.

În ultimul timp, judeţul a devenit chiar şi "producător", căci multe dintre animalele aduse sunt folosite pentru înmulţire, în crescătorii "de apartament". Evident, fără vreo autorizaţie. 

Colecţionarii

Aşa au ajuns, de pildă, poliţiştii şi comisarii de mediu să caute în urmă cu câţiva ani prin beciurile blocurilor de pe Bulevardul Dacia o anacondă de 4 metri, scăpată dintr-un apartament, şi tot aşa a ajuns şi excentricul milionar Victor Micula să se filmeze în 2018 plimbându-se cu un pui de leu în maşină, înregistrare care a făcut înconjurul internetului.

Felina, după cum a aflat BIHOREANUL, fusese împrumutată de la un fost circar stabilit temporar în Oradea, în fosta autobază din Aleea Salca, unde Garda de Mediu a găsit atunci 7 lei adulţi şi un pui, ţinuţi în condiţii greu de imaginat. Proprietarul a şi dispărut, stabilindu-se în Ungaria. 

Lei în cușcă

Anul trecut, Poliţia Animalelor şi Garda de Mediu au găsit doi orădeni care creşteau şerpi constrictori în locuinţe. Unul avea peste 11 pitoni, 9 reproducători, mari, cu lungimi între 3 şi 4 metri, şi doi pui, iar ca să nu-i fie luaţi a fugit cu ei în Ungaria, nu se ştie cum. Celălalt şi-a transformat o cameră din apartamentul în care stă cu soţia şi copiii mici în crescătorie de pitoni, şerpi boa şi chiar anaconde, care la momentul controlului aveau peste 2 metri. Colecţionarul a rămas cu ei, pentru că Poliţia Animalelor a stabilit că are condiţii adecvate pentru deţinere, dar a fost obligat să ţină închisă uşa camerei, ca să-şi ferească copiii de vreun accident. 

Proprietari sub control

Atât reprezentanţii DSVSA, cât şi cei ai Gărzii de Mediu sunt de părere că deţinerea unor astfel de animale exotice periculoase ar trebui strict reglementată. Posesorii ar trebui luaţi în evidenţă, obligaţi să respecte anumite condiţii, iar animalele să fie verificate periodic, să li se controleze starea de sănătate, dimensiunile, modul în care sunt tratate şi ţinute în siguranţă. 

"Aşa cum câinii periculoşi sunt definiţi prin lege şi trebuie declaraţi, aşa ar trebui să fie şi în cazul animalelor sălbatice care ajung în captivitate ca animale de companie, de multe ori fără ca proprietarii să cunoască pericolul pe care îl pot reprezenta", spune şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, care intenţionează să înainteze prefectului Dumitru Ţiplea o propunere legislativă pentru gestionarea unor situaţii de acest fel. Până atunci, însă, Oradea va rămâne o junglă în care oamenii pot da oricând nas în nas cu vreun piton la tomberon...


LA CONTROL
Pot transmite boli

Veterinarii consultaţi de BIHOREANUL susţin că cea mai mare parte a animalelor exotice vândute pe piaţa neagră sunt fără carnete de sănătate ori vreun consult de specialitate. Asta chiar dacă unele specii pot transmite boli periculoase pentru sănătatea umană. 

Păsările exotice, cum este papagalul, pot transmite psitacoza, o afecţiune foarte contagioasă, felinele toxoplasmoza, iar primatele tuberculoza, febra hemoragică şi chiar SIDA. Şi reptilele pot transmite boli, cum ar fi salmonella, botulismul, clostridium sau leptospiroza. "De aceea, recomand ca toate animalele de companie, exotice sau nu, să fie achiziţionate numai de la crescători sau magazine autorizate", insistă şeful DSVSA Bihor, Remus Moţoc.


DIN GUNOI, LA EXPOZIŢIE. Pitonii aruncaţi la tomberon au ajuns în colecţia Grădinii Zoologice, care i-a preluat oficial vineri, când proprietarul a semnat documentul prin care renunţă la ei

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asa da!
Ma refer la articol...cu trimiteri la reglementari legale, cu luarea pozitiei celor indrituiti sa aiba o parere despre subiect, cu readucerea in atentie a unor situatii similare mai vechi, etc. Felicitari!
Postat 01 Noiembrie 2022, 14:28 de Ioan75
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON