URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2017, 15:02

Judeţ răsculat: Sute de țărani s-au revoltat împotriva colectivizării în Bihor

Judeţ răsculat: Sute de țărani s-au revoltat împotriva colectivizării în Bihor BOLŞEVIZARE. Nu doar aşa-zişii chiaburi din satele româneşti, ci şi ţăranii de rând au fost jefuiţi de bunurile personale şi de animale. "Comuniştii făceau tot răul, băteau pe gazde şi duceau atâta grâu cât nu mai aveam nici de pită", îşi aminteşte Dumitru Maghiar, ţăran sărac din Sânnicolau Român, acum în vârstă de 89 de ani (în imagine, într-o fotografie a vremii). Chiar dacă nu a participat la revolte, bărbatul a luat legătura cu răsculaţii arestaţi, lăsând mărturii atât despre starea lor fizică dezastruoasă, cât şi despre jaful făcut de comunişti
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Instaurat brutal, comunismul românesc a produs decenii întregi pagube materiale, umane şi morale devastatoare, reuşind să distrugă instituţii, economie, tradiţii, oameni. Ca tot restul ţării, Bihorul îşi revenea cu greu după război, având încă cicatrici adânci.

Nu cu mult timp în urmă, judeţul fusese împărţit în două, partea de nord fiind cedată Ungariei lui Horthy, iar cea sudică rămânând în România. După încheierea conflagraţiei şi instaurarea noului regim de "democraţie populară", Bihorul era afectat de tot felul de probleme economice, de penuria crescândă de alimente şi de prezenţa Armatei Roşii. Situaţia devenise atât de disperată încât sute de bihoreni s-au răsculat împotriva noii stăpâniri.

Obiectiv: toţi în colectiv!

Economia Bihorului se baza după război mai ales pe agricultură, astfel că ţărănimea a fost cea mai afectată de schimbările ce urmau. Agricultura comunistă presupunea colectivizare, adică dispariţia proprietăţii private asupra pământului şi mijloacelor de producţie, plus centralizare.

Noul concept a fost introdus în baza Decretului 83/1949 privind completarea Legii reformei agrare nr. 187/1945, care de fapt schimba radical sensul legii.

Deşi comuniştii o numeau tot "reformă agrară", noutăţile vizau trecerea în proprietatea statului a terenurilor agricole mai mari de 50 de hectare, foştii deţinători ai acestora fiind consideraţi "chiaburi", deci duşmani ai poporului, precum şi confiscarea animalelor şi utilajelor agricole, în ideea înfiinţării unor gospodării agricole colective şi a unor "staţiuni" de maşini agricole.

Ţăranii care rămâneau cu pământ şi animale erau presaţi de aşa-zisul sistem al cotelor. Acesta presupunea predarea către stat a unei părţi din întreaga producţie de grâu, orz, ovăz, porumb, fasole, cartofi, ceapă, furaje etc. Procentele variau în funcţie de zona geografică şi de necesităţile populaţiei, în special ale celei afectate de secetă, şi ale orăşenilor. Statul cerea de la o treime din producţia de grâu până la toată lâna produsă sau un anumit număr de litri de lapte pe sat. De multe ori "cota" însemna întreaga producţie, iar cei care nu o predau erau acuzaţi de sabotaj economic şi arestaţi.

Cu forţa

istoricul Gabriel MoisaAnimalele, terenurile şi utilajele agricole au fost preluate cu forţa de autorităţi. Primele descinderi ale acestora au avut loc în noaptea de 1/2 martie 1949, când "echipe operative" s-au deplasat la domiciliile "moşierilor" pentru a le confisca bunurile. Aceste aşa-zise Comisii Comunale pentru Desăvârşirea Reformei Agrare erau formate din 3-5 persoane, între care primarul, miliţieni şi membri de partid. Cu cine "luptau" ele? Istoricul Gabriel Moisa (foto) arată în volumul "Colectivizare, rezistenţă şi represiune în vestul României (1948-1951)" că în Bihor au fost înregistraţi 107 "moşieri" şi 82 de "moşii" confiscabile, însumând 5.100 hectare de pământ.

Cei care se opuneau exproprierilor erau pasibili de pedepse între 5 şi 15 ani de închisoare sau muncă silnică. Descinderile se lăsau invariabil cu arestări. Erau arestaţi fie moşierii, fie - în lipsa acestora - alţi membri ai familiilor. Bătaia era aplicată nu doar celor care se opuneau confiscării, ci şi celor paşnici, indiferent că era vorba de "chiaburi", de negustori mărunţi sau de ţărani de rând cu oarece teren.

În acea primăvară a lui 1949 s-au confiscat de la "moşierii" din Bihor bijuterii şi bani, în total 4 kilograme de aur şi 60 kilograme de argint, predate Băncii Naţionale. Autorităţile îi "vânau" în special pe cei care ar fi încercat să se sustragă de la naţionalizare, împărţindu-şi pământul cu rudele sau dezinformând primăriile aşa încât să predea ulterior cote mai mici de alimente. Aceştia au fost imediat acuzaţi ca "sabotori" şi mulţi au ajuns în închisorile politice şi pe şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră.

"Vor veni americanii"

Însă nu doar "moşierii" au avut de suferit, ci toţi locuitorii satelor. Cotele i-au sărăcit rapid, rezultatul fiind o penurie alimentară de proporţii, aşa că numeroşi ţărani au hotărât să se opună noului regim. Primii au fost cei din zonele în care s-au înfiinţat cele dintâi  Gospodării Agricole Colective, în comunele Buduslău (zona Marghita) şi Arpăşel (zona Salonta).

istoricul Augustin ȚărăuO primă formă de opoziţie a fost refuzul achitării cotelor de cereale şi de carne, apoi de a preda animalele din gospodărie şi utilajele agricole, în final ţăranii refuzând să mai lucreze. Nemulţumirile au atins punctul culminant în vara anului 1949. În volumul "Rebeliunea ţărănească. Crişana 1949", istoricul Augustin Ţărău (foto) arată că de la scandarea unor lozinci anticomuniste s-a ajuns până la devastarea sediilor comisiilor de colectivizare şi agresarea membrilor lor.

În Diosig a fost ocupată Primăria, iar sediul Cooperativei distrus. Preşedintele GAC a fost luat la pumni de ţărani. Secretarul de partid din Ianoşda a fost bătut, iar la Cociuba Mare şi Belfir ţăranii au ridicat baricade la intrările în sate. Populaţia din Batăr a ocupat sediul Primăriei şi a tăiat firele de telefon. Aici, unul dintre ţărani, Dumitru Crăciun, îi ameninţa pe membrii de partid: "Vezi tu toporul acesta, am să-l bag în voi, în toţi comuniştii, căci voi nu aveţi mai mult timp decât vreo 3-4 zile, după care vor veni englezii şi americanii". N-a mai venit nimeni, însă...

Revolte în 54 de comune

Ţăranii se înarmau cu tot ce aveau la îndemână - topoare, coase, ciomege, furci. Semnalul revoltei se dădea la bătaia clopotului, care aduna în mijlocul satelor zeci şi sute de persoane. În Apateu ţăranii au organizat şi dispozitive de rezistenţă. La Tăuteu s-au înregistrat şi răbufniri antisemite, localnicii refuzând să predea cota de grâu de teamă că acesta va fi vândut de către evreii aflaţi în conducerea comunistă.

La Tăut a fost devastată Primăria, iar steagurile Partidului Comunist au fost arse. Aici s-au ridicat la revoltă circa 400 de săteni, iar una dintre ei, Floarea Milean, spunea despre ceilalţi că "proastă este lumea din sat, că nu se răscoală împotriva hoţilor şi a tâlharilor".

În volumul "1949 în Bihor", istoricul Gabriel Moisa relatează că Securitatea şi Miliţia au organizat efective numeroase pentru înăbuşirea revoltelor. În Bihor au fost arestaţi între 800 şi 1.000 de oameni. Alţii au fost împuşcaţi pe loc, voit sau din greşeală. Cei ridicaţi au fost aduşi cu vagoanele de marfă în gara Velenţa din Oradea, iar de aici trimişi la Medgidia, unde au fost obligaţi să muncească pe şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră.

În total, în acel an au fost înregistrate revolte în 54 de comune din Bihor, la care au participat peste 17.000 de ţărani, în cea mai mare parte săraci. În sprijinul lor, tineri membri ai unor organizaţii anticomuniste - toate, evident, în afara legii - au pus la cale acţiuni de rezistenţă armată, cele mai active fiind Organizaţia România Independentă, G4 şi Vlad Ţepeş II. Ai căror membri, fireşte, aveau să ajungă tot în puşcării sau chiar în cimitire...


GRÂNARUL EUROPEI
Mutilarea satelor

La instaurarea comunismului, România era o ţară aproape eminamente agrară, cu trei sferturi din populaţie locuind la sate. Terenurile agricole erau în mare parte sfărâmate în loturi mici, exceptându-le pe cele ale marilor proprietari, consideraţi "duşmani ai poporului" şi eliminaţi din viaţa publică. Colectivizarea a început în 1948 şi s-a încheiat în 1962. Cooperativele Agricole de Producţie erau peste tot, însă hrana nu ajungea întotdeauna la populaţie.

În anii ´60, însă, conform "Planului Valev" (astfel denumit după numele unui economist sovietic) privind diviziunea muncii în lagărul socialist, România ar fi trebuit să devină grânarul ţărilor comuniste, urmând să asigure hrană pentru toate acestea şi să importe produsele industriale ce nu mai trebuiau realizate în ţară. Planul ar fi afectat negativ economia României şi ar fi re-ruralizat ţara, astfel că autorităţile de la Bucureşti li s-au opus.

Regimul voia industrializarea accelerată, astfel că a decis sistematizarea satelor prin mutarea ţăranilor în blocuri, demolarea unor sate şi extinderea terenurilor agricole. Conform planurilor de la sfârşitul anilor ´80, din totalul de circa 13.000 de sate existente urmau a fi păstrate 7.000-8.000, iar ţăranii să fie mutaţi în "centre agro-industriale", adică noi orăşele. Lovit dinafară de proteste şi dinăuntru de evenimentele din decembrie 1989, planul a eşuat, dar cu preţul mutilării a numeroase sate româneşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Invatatura de minte.
Ca sa inveti materia asta, istoria, trebe repetat si repetat si repetat intr-una. In plus trebe sa ai o memorie de elefant. Respect celor care-o pot invata ! Too difficult for me.
Postat 22 Ianuarie 2017, 16:37 de Iness
....deja vu
...inca din 1949 a fost inoculat microbul cu vin americanii si, au venit in 1989. Pana atunci ROMANII, indiferent ca au fost tarani, comunisti sau chiaburi au reusit sa ridice din noroi si sa plateasca datoriile acestei tari, pe care dupa 1989, când au venit americanii, am reusit sa o întoarcem tot acolo in 10 ani. COOL, cum ar zice unii. Noroc cu Trump poate lui nui mai pasa de noi si vom reusi sa facem din tara asta ce a fost. Toti ii indeamna pe tarani, pardon fermieri sasi faca asociatii, adica tot un fel de cooperative dar in care te bagi singur. Cool din nou si, statul ce face, ia taxe si daca nu merge zice, ma prosti sunteti ca nu stiti sa faceti nimic sau, trebuie sa reformam noi statul, vorba lui Trump, e vremea ca politicul sa plece, ia ajuns, neau inrobit destul si, prefer sa devin din nou, TARAN.
Postat 22 Ianuarie 2017, 16:24 de FLORIN64
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON