"Personal sunt cercetat de DNA Oradea pentru că în 2010 am judecat cu urgenţă o cauză şi că, 4 ani mai târziu, am îndreptat o eroare materială de redactare dintr-o hotărâre dată de subsemnatul. Cele două situaţii nu au nicio legătură între ele şi nici cu sfera penalului.
În mod frecvent şi legal judecătorii preschimbă termenele de judecată, atât pentru a judeca mai urgent cauze cu deţinuţi - cum a fost cauza "violatorului" - cât şi pentru a le judeca la o dată ulterioara - când este imposibilă soluţionarea la data fixată de sistemul informatic.
Preschimbarea de termen se dispune la cererea părţilor sau din propria iniţiativă a judecătorilor, această regulă funcţionând şi în cazul respectiv, unde exista un deţinut cu care victima susţinea că s-a împăcat, iar dosarul a fost repartizat informatic la o dată după vacanţa judecatorească.
În mod legal judecătorii dispun îndreptarea erorilor materiale când constată anumite greşeli administrative în propriile hotărâri. Cititorii dvs. trebuie să fie informaţi că art. 21 al. 2 din Constituţia României impune instanţelor judecătoreşti obligaţia soluţionării cauzelor în termen rezonabil. Art. 5 al. 2 lit. g din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor, dar şi art. 13 din Codul deontologic al magistraţilor, instituie de asemenea obligaţia soluţionării cauzelor în termen rezonabil.
Despre chestiune se vorbeşte la nesfârşit cum că a fost făcut scăpat "un violator", dar nimeni din presă nu a scris că, în primă instanţă, la Judecătoria Beiuş, procurorul - o persoană foarte cunoscută - a cerut achitarea "violatorului" şi aplicarea unei amenzi administrative (şedinţa de judecată din 9 octombrie 2009, în dos. nr. 524/187/2008). ATENŢIE: procurorul a cerut amendă administrativă pentru tentativă la viol!!!
Deoarece Judecătoria Beiuş a dat curs solicitării domnului procuror, "violatorul" a fost achitat şi, prin sentinţa nr. 207 din 16.10.2009, i s-a dat 1.000 lei amendă ADMINISTRATIVĂ. Surpriza va fi mare pentru reprezentanţii presei când vor descoperi numele acelui procuror. (Este vorba de Ciprian Man, actualul procuror şef al DNA Oradea - n.r.)
Din hotărârile judecătoreşti a rezultat că "violatorul" şi "victima" au avut până la tentativa de viol o lungă şi frumoasă relaţie... cât se poate de intimă şi omenească. Totuşi nimeni nu-şi pune întrebarea: oare s-a împăcat victima cu "violatorul"?
Este adevărat altceva: colegii judecători de la Tribunalul Bihor, cu largă majoritate, au hotărât - cu buna credinţă care-i călăuzeşte şi în procesele pe care le dezleagă - să mă caracterizeze (caracterizarea, în foto - n.r.) aşa cum mă văd ei.
Da, este adevărat şi că domnii colegi judecători de la Tribunal şi de la Curtea de Apel Oradea, aproape în unanimitate, au hotărât să ia atitudine, ei înţelegând foarte bine ce se întâmplă. Era de aşteptat să rămână pe dinafară 3-4 persoane, pe care un comunicat al DNA îi numea "şi alţi judecători". V-aş invita să vă întrebaţi: oare celor care mă acuză pe nedrept le-ar face cineva o asemenea caracterizare?
Precizez încă o dată: subsemnatul nu am judecat contestaţia în anulare şi nici recursul care a urmat după admiterea acesteia. Singurul lucru care mi se impută este exclusiv preschimbarea termenului de judecată în cauza cu tentativa de viol. Faptul că personal nu am nicio altă implicare în judecarea contestaţiei în anulare şi nici a recursului care a urmat după admiterea acesteia rezultă clar din hotărârile pronunţate.
Mai sunt acuzat şi că, după 4 ani, am îndreptat eroarea de redactare dintr-o hotărâre care nu are nicio legătură cu dosarul în care am preschimbat termenul în 9 iunie 2010. De aceea este de neînţeles asocierea subsemnatului cu fapte de corupţie şi cu cercetarea făcută de DNA Oradea.
Contrar concluziei articolului dvs. îmi exprim părerea personală că judecătorii nu pretind să fie judecaţi cu altă măsură decât ceilalţi cetăţeni, însă şi judecătorii trebuie să beneficieze de aceleaşi garanţii ale legii ca oricare alt cetăţean, nimeni neputând să fie urmărit penal şi trimis în judecată pentru fapte pe care nu le-a comis.
În mod eronat s-a înţeles că între judecători şi procurori există un conflict la nivel instituţional, în realitate aceştia având un ţel comun. În cazul nostru este vorba de animozităţi între persoane din aceste instiţutii.
Este greu de crezut că 48 de judecători au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii fără a reflecta la gravitatea acestui demers, acţiune fără precedent în justiţie. De asemenea, este greu de crezut că 48 de judecători ar fi sesizat CSM dacă nu ar fi constatat că ceea ce se întâmplă este o abatere gravă de la normalitate".
Ovidiu Galea, Tribunalul Bihor
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.