La mai bine de jumătate de an de la debutul pandemiei, judecătorii locali încă tot nu pot să ţină o şedinţă de la distanţă.
Judecătoria Oradea a anunţat pe site-ul propriu că nici măcar bihorenii carantinaţi sau izolaţi care contestă aceste decizii ale Direcţiei de Sănătate Publică nu pot să-şi susţină „live” cauza, ci doar să-şi trimită documentele prin e-mail şi să-şi angajeze un avocat care să-i reprezinte, în caz contrar urmând să li se desemneze unul din oficiu, pe care, fireşte, tot vor trebui să-l plătească dacă pierd procesul.
„În prezent, Judecătoria Oradea nu dispune de mijloace de telecomunicaţii audiovizuale sau de comunicaţii electronice care să garanteze securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii”, se arată pe site-ul instanţei, anunţ care, de altfel, este scris extrem de stângaci, cu mai multe greşeli.
Câte luni de pandemie mai trebuie să treacă pentru ca instanţa să se doteze cu un asemenea sistem, care nu costă probabil nici cât salariul lunar al unuia dintre slujitorii Justiției, magistrații nu mai zic.
Bihorenii să se bucure că pot, totuşi, trimite actele prin mail şi nu trebuie să caute şi vreun porumbel voiajor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.