URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2019, 08:50

Jos Big Brother! Regulamentul privind datele personale îi pune pe vecini cap în cap în privinţa camerelor de supraveghere

Jos Big Brother! Regulamentul privind datele personale îi pune pe vecini cap în cap în privinţa camerelor de supraveghere foto generic, ziaruldeiasi.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Celebrul regulament GDPR, pentru protecţia datelor personale, dă bătăi serioase de cap Asociaţiei de Proprietari Speranţa, de pe strada Aluminei din Oradea. Asociaţia a primit un avertisment de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe motiv că a montat camere de supraveghere în bloc fără acordul locatarilor.

În imobilul cu pricina există patru camere de supraveghere, una în faţa scării, iar trei în hol, montate chiar la cererea locatarilor din bloc. Decizia a fost luată într-o şedinţă a asociaţiei, cu majoritate de voturi, dar un vecin nemulţumit a reclamat la Bucureşti că el nu şi-a dat acordul pentru a fi filmat oricând intră şi iese din imobil.

ANSPDC i-a dat dreptate şi a transmis asociaţiei că trebuie să obţină acordul tuturor locatarilor, ceea ce este cam imposibil, pentru că unii proprietari de apartamente sunt mutaţi în străinătate, iar vecinul cu pricina oricum nu va fi de acord.

Aşa că, probabil, asociaţia va fi obligată să demonteze camerele, ceea ce, desigur, îi nemulţumeşte pe ceilalţi locatari, care au votat "pentru" şi care au suportat şi cheltuiala. Dar uite că nu tot timpul cine dă banul comandă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Omul are dreptate dar,
Se putea rezolva daca inteligentii blocului si asociatia de locatari citea ca pe domeniul public se pot amplasa camere cu conditia semnalizarii locului cu "atentie, supraveghere video". Tot asociatia, daca face dovada semnalizarii corespunzatoare cat si a prelucrarii datelor strict in scopul pt care au fost preluate, ca le stocheaza in siguranta si transparent persoanelor implicate cat si ca le mentine pentru o perioada suficenta indeplinirii scopului preluarii, raman in legalitate. Dar na.. toți auzim si invocam gdpr da habar nu avem ce scrie acolo. Iar anspdcp e o gluma, tare as vrea sa am sansa sa le demonstrez cat de prosti sunt. Semnat, un IAPP cu vechime.
Postat 14 Noiembrie 2019, 21:36 de poiu
excalibur
Cetățeanul nu se supără pe camerele primăriei. Ele și-au dovedit eficienta. Doar câțiva prosti ca tine comentează aiurea, in rest e OKAY.
Postat 14 Noiembrie 2019, 20:29 de Sandu1206
Little Brother
Daca cetateanul se supara si pe camerele primariei,recent upgradate si cumparate, ANSPDC va obliga primaria sa le dea jos,care primarie poate invoca vreo 20-30% din populatia orasului,ca mandatara.Avem legi peste legi,juristi peste juristi,asociatii,autoritati...pentru un lucru bine facut,clar,accesibil tuturor.Si sa te uiti pe fereastra e deja o violare a vietii private,iar deciziile in asociatie se iau parca cu 50%+1.E mai tare gdpr-ul...
Postat 14 Noiembrie 2019, 15:11 de excalibur
eu as face altceva
ok. le dau jos. dar cand se intampla un incident, ii dau factura de decont celui care nu a fost de acord cu camerele. si cu plus, l-as inghesui de cateva ori pe hol cand nu e nimeni. sa vezi atunci ce repede isi da acordul sa fie puse inapoi.
Postat 14 Noiembrie 2019, 14:10 de taz
GDPR de Romania
Nu sunt expert in GDPR si modul in care acesta trebuie adaptat la legislatia tarilor membre UE. Insa stiu ca atunci cand acest regulament s-a introdus la nivelul UE, s-a precizat faptul ca nu este atotcuprinzator si ca se va adapta in timp, in functie de situatiile particulare care apar. De asemenea, daca retin corect, nu poate sa contravina legislatiei in vigoare. Si daca legea asociatiilor de proprietari spune ca o astfel de hotarare de a monta camere de supraveghere se ia cu o majoritate de 50% + 1 din numarul proprietarilor, atunci mi se pare anormal ceea ce se intampla in acest caz. Acele camere de supraveghere contribuie la siguranta proprietarilor si pot fi de folos politiei in unele cazuri (care nu neaparat ii implica pe proprietari). Acum ANSPDC ne spune ca trebuie sa renuntam la siguranta pe motiv de GDPR. E o interpretare pur romaneasca a acestui regulament. Eu as lua un avocat si as contesta aceasta decizie.
Postat 14 Noiembrie 2019, 10:35 de v0id
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON