URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
23 Martie 2023, 18:04

Iubire și atât: Festivalul Primăverii continuă la Oradea cu lieduri interbelice și proiecții video

Iubire și atât: Festivalul Primăverii continuă la Oradea cu lieduri interbelice și proiecții video Sursa foto: Larisa Pentea / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Recital inedit, sâmbătă, de la ora 19, la Filarmonica de Stat Oradea. În prim-plan vor fi soliștii: Marius Vlad Budoiu, cotat ca fiind unul dintre cei mai buni tenori de operă, și Larisa Pentea, care studiază pianul de la 6 ani.

Cei doi vor interpreta, la voce și pian, lieduri germane din perioada interbelică, compuse de Robert Stolz: Două inimi în trei pătrimi, Blonde sau brunete, îmi plac toate femeile (unul dintre cele mai celebre din Germania interbelică, prin esența sa puțin comică), Tu, tu, tu, închide-ți ochii, Înfloresc ultimii trandafiri, Cântecul s-a sfârșit, Adio, micul meu ofițer; de Emmerich Kálmán: Salută Viena pentru mine și Vino, lăutar!; Ralph Erwin și Fritz Rotter: Vă sărut mâna, doamnă; Ralph Benatzky: Trebuie să fie ceva minunat și Hans May: Un cântec face înconjurul lumii, din filmul omonim.

Melomanii prezenți în sală se vor putea bucura și de proiecții cu imagini din filme mute, ce au ca temă iubirea.

Rolul de narator în cadrul evenimentului îi revine lui Florin Sâmpelean, artist liric și vocea care promovează toate spectacolele Operei Naționale Române din Cluj Napoca.

Liedul, în traducere „cântec”, este un gen vocal miniatural, în care vocea este acompaniată de pian.

Liedul s-a născut în Germania și s-a dezvoltat preponderent în secolul al XIX-lea. Compozitorii s-au inspirat frecvent din melodia populară, iar la început liedul a apărut în saloane sau la diferite evenimente private.

Biletele pentru concertul de sâmbătă, „Iubire și atât”, din cadrul Festivalului Primăverii, costă 21 de lei, indiferent de categorie.

Filarmonica de Stat Oradea invită elevii, studenţii și pe cei care și-au achiziţionat un pachet de bilete pentru stagiunea 2022-2023 să participe gratuit, în limita locurilor disponibile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON