URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oricât ai fi de răuvoitor, nu poți să nu remarci că în ceea ce privește infrastructura grea - centuri, pasaje și poduri - Oradea stă foarte bine. Iar la aceste lucrări detaliile contează mai puțin. Faptul că o dală stă mai strâmbă sau că după șase luni mai trebuie să pui o roabă de asfalt pe drumul care face legătura cu autostrada nu e un capăt de țară...
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Noiembrie 2016, 14:30

Investiţie de 1,9 milioane euro, distrusă: Dealul Ciuperca s-a prăbușit la prima ninsoare (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

N-a rezistat nici un an! Investiţie de 1,9 milioane euro, finanţată din fonduri europene, grădina publică Ciuperca a fost distrusă de o alunecare de teren. Versantul a venit la vale pe o lungime de 70 de metri în noaptea de sâmbătă spre duminică, după prima ninsoare din acest sezon.

Alunecarea de teren a distrus cascada, aleile, instalaţiile electrice şi de apă, precum şi toate amenajările urbanistice. Gabioanele masive de piatră au fost rupte, iar dalele care acoperă aleile au fost dislocate.

Aleea care leagă punctele de belvedere din vârful dealului a fost distrusă în mai multe locuri, iar accesul la grădina publică a fost blocat. În cădere, valul de pământ a rupt toate conductele şi reţelele de electrice.

"Sâmbătă noapte, pe deal ziceai că este furtună. Fulgera întruna. Cred că erau cablurile electrice care se rupeau", povesteşte unul dintre locuitorii zonei.

"Am comandat o expertiză..."

Luni dimineaţă, Marius Moş, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei, care a coordonat investiţia făcută în transformarea dealului Ciuperca într-o grădină publică, Marius Ionaşcu, patronul firmei Abed Nego - executanta lucrărilor, şi arhitectul Daniel Tivadar, proiectantul acestora, evaluau la faţa locului dimensiunile dezastrului.

Specialiştii au evitat să se pronunţe cu privire la cauzele alunecării de teren. "Am comandat o expertiză care să identifice cauzele alunecării de teren şi să recomade soluţia tehnică pentru refacerea lucrărilor", a declarat directorul Marius Moş.

De asemenea, şeful DMPFI a refuzat să facă o estimare a pagubelor. "Prea mari nu pot fi, pentru că dalele sunt intacte şi se vor refolosi. Și piatra se poate refolosi la rândul său. Problema este că vor trebui refăcute lucrările", a spus directorul.

"Ce are garanţia cu o catastrofă naturală?"

Marius Moş nu a precizat dacă refacerea lucrărilor se va face pe banii municipalităţii sau pe cheltuiala constructorului, lucrarea fiind încă în garanţie.

Marius Ivaşcu, patronul Abed Nego, îşi declină însă orice responsabilitate. "Ce are garanţia lucrării cu o catastrofă naturală? Terenul este argilos, nisipul de deasupra s-a îmbibat cu apă şi a provocat o undă de alunecare", a spus Ivaşcu.

Potrivit constructorului, lucrările vor trebui refăcute din fonduri guvernamentale. "Expertiza va stabili cauzele alunecării de teren şi lucrările de refacere, iar pe baza acestei documentaţii se vor solicita bani de la Guvern din fondul pentru refacerea lucrărilor în urma catastrofelor naturale. Astfel de intervenţii au loc destul de frecvent", a indicat Ionaşcu soluţia.

Accesul interzis!

Pentru evitarea accidentelor, reprezentanţii municipalităţii şi cei ai constructorului au căzut de acord să închidă accesului publicului pe deal.

"Accesul pe deal va fi restricţionat începând din strada Olteniei, de la pasarela peste drumul rapid", a spus Marius Moş. Localul amenajat în vârful dealului va rămâne, însă, deschis. "Clădirea nu prezintă risc de alunecare", a declarat directorul.

De altfel, grădina publică Ciuperca a fost deja închisă publicului încă de la sfârşitul lunii octombrie, când municipalitatea i-a comandat constructorului lucrări de refacere după ce aleile care urcă dealul se dezlipseră deja şi se denivelaseră "din cauza tasărilor şi alunecărilor de teren". Lucrările urmau să fie efectuate de firma Abed Nego, pe propria cheltuială, investiţia fiind în perioada de garanţie de 5 ani dată de constructor.

Lucrările de amenajare a Dealului Ciuperca au fost finanţate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, valoarea totală a investiţiei fiind de 1.942.304 euro. Lucrările au fost efectuate pe o suprafaţă de 38.759 mp, fiind începute în decembrie 2014 şi finalizate în decembrie 2015.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
53 Comentarii
Catastrofă naturala :)))))((
Când s-au executat lucrările nu s-au văzut panta si compozitia solului. Acum vorbim de catastrofa naturala pentru a lua bani toti de la stat...probabil sidalele sedl desprindeau din cauza catastrofelor naturale.
Postat 19 Noiembrie 2016, 08:50 de bde
Rusine!!
La fel ca peste tot in tara si la Oradea se face după ureche. Întâi lucrarea si banii iar apoi studiu si alti bani. Rusine!!!
Postat 19 Noiembrie 2016, 08:46 de bde
!!!
@hateretards: Stirea a aparut in presa luni ( cam mare intarzierea ! ) dar evenimentul a avut loc sambata...noaptea ! Acum nu stim ora dar putea fi inainte de miezul noptii! Hai, n-or fi chiar 72 ore dar comunicatul e de marti!
Postat 15 Noiembrie 2016, 23:46 de TDS
72 ?
Ieri a aparut stirea si la tine au trecut deja 72 de ore???
Postat 15 Noiembrie 2016, 23:22 de hateretards
OAMENI SI FAPTE pentru Bihor
@hateretards: Vezi ora! Cand am scris eu comentariul nu exista nimic! Comunicatul a aparut dupa 72 ore !
Postat 15 Noiembrie 2016, 19:30 de TDS
Apreciabil komunicatul (ca "lungime")
Aşteptăm un comunicat similar în care să ni se explice de cu intro-duc în turbo-reactor benzină de 90 în loc de benzină de avion. Nu prea decolează!
Postat 15 Noiembrie 2016, 18:51 de eutanasiu
postac
tds, eu zic sa mai intri inca o data pe site-ul Primariei sa citesti comunicatul ;) Tu esti impotriva a tot ceea ce se face in oras doar pentru ca e facut de Bolojan. Daca ar fi fost facut de vreun psd-ist cu siguranta sareai acum sa ne explici ca de fapt natura e de vina si ca e perfect normal sa fie un condamnat in fruntea partidului ;)
Postat 15 Noiembrie 2016, 18:01 de hateretards
Nea Ilie!
La cât de energic şi gospodar te cunosc alegătorii, nu cred că până la alegeri nu rezolvi problema. Îi chemi repede pe cei de la Selina şi de la Construcţii Bihor „să aducă terenul la starea iniţială”. Ca cum n-ar fi fost nimic. Cel mult o simulare la cutremur. Ne faci un cadou de Moş (Marius)! La final, Constructorul Sălard poate vopsi în verde (iarba).
Postat 15 Noiembrie 2016, 15:57 de eutanasiu
Apa dom`le, apa! (puţin şi canalizarea, pluvială)
În Piaţa Unirii trebuie doar să aşteptăm ploile şi îngheţul. Sunt mai "tari" decât orice bombă. La primăvară, fiecare ne vom putea bolovanul acasă (pe persoană fizică). Piatra de pe deal fiind refolosibilă, ar avea o destinaţie.
Postat 15 Noiembrie 2016, 15:38 de eutanasiu
???????????
@suporter_oradean: Și nu înțeleg de ce aș fi eu dușmanul orașului ? Adică fac CE CONTRA ORAȘULUI ? Îi URĂSC PE AMÂNDOI ( adică FILIP / cel care a contribuit maisv la ȚEAPĂ, respectiv BOLOJAN / cum spuneam autorul TRANZACȚIEI) dar ce legătură are asta cu orașul?
Postat 15 Noiembrie 2016, 15:12 de TDS
DUPĂ ANI ȘI ANI....
@suporter_oradean: Le cam încurci! Țeapa mea e una, TRANZACȚIA e alta ! Cea de-a doua e tot creația lui BOLOJAN, cică pentru binele orașului. Eu cred că a fost pentru binele altora! Dar nu se știe niciodată...DNA -ul reacționează uneori mai greu ! PS : Nu e nevoie de nici o bombă în Piața Unirii ! Și-aia se va duce naibii cât de curând !
Postat 15 Noiembrie 2016, 15:07 de TDS
tds dusmanul orasului
Tds cred ca ai deborda de fericire daca ar cadea o bomba in mijlocul pietei Unirii. Stai linistit ca va da si primaria un comunicat.E diferenta mare intre un carcotas de 2 bani ca tine care freci menta si pe deasupra ai luat o teapa pe vremuri si alti care fac ceva in orasul asta.Se zice ca numai fraieri iau teapa,apropo de " tranzactia " de care a auzit orice cititor al site-ului,la cat ai pomenit de ea....
Postat 15 Noiembrie 2016, 15:00 de suporter_oradean
TĂCEREA E DE AUR
@Aghaurr: Pe site-ul Primăriei nu SE SUFLĂ o vorbă despre cele întâmplate ! NIMIC, NIMIC !
Postat 15 Noiembrie 2016, 13:55 de TDS
Parca se aude
zanganit de catuse pe la DNA pentru Crescatorul de Impozite Orasenesti. Si un soi de mars funebru prin Primaria Oradea..
Postat 15 Noiembrie 2016, 12:03 de Aghaurr
..@via
...corect ceea ce zici...vezi...de-aia merge bine tara asta...
Postat 15 Noiembrie 2016, 09:49 de ironi-k
Oradea - 2016
Ma gandesc in acest moment ca pe acest glob, cativa baieti fac studii de fezabilitate pentru a construi imobile pe ... Marte. Oare nu ar fi o solutie sa-i angajam si noi? Mizeria aia de lucrare in care spun astia ca au bagat 2 milioane de euro sunt convins ca nu a costat, pe real, mai mult de 100 000 de euro cu toate cheltuielile. Este clar pentru toata lumea ca astia toate studiile despre lucrare pe care le-au facut, le-au facut doar pe hartie... probabil ca s-au chinuit si cu acele hartii sa le intocmeasca la termen pentru ca pur si simplu nu-i duce capu', ba mai mult, probabil ca multi dintre cei implicati in rezolvarea maretelor dosare sunt convinsi ca studiu = intocmirea la timp si in mod corect (adica sa dea bine pentru toata lumea, in cifre) a hartoagelor, pentru a putea primi ok-ul finantarii. Nu am cuvinte suficiente in vocabular sa descriu ceea ce-mi trece prin cap cand vad dezastrul pe care-l fac acesti bajeti. Normal ca toti sunt doftori, normal ca toti au mastere, normal ca sunt atat de 'scolati' incat nimeni nu indrazneste sa le puna la indoiala competenta. Au ajuns toti bijnitarii din aceasta tara, intelectuali si, normal, mari sefi. Evident ca nu se va intampla nimic din punct de vedere legal in tara lu' toata lumea spaguieste pe toata lumea. Probabil vor mai baga vreo 4 milioane, doua sa curete si doua sa construiasca din nou, tot degeaba, bineinteles. Din pacate vad o singura solutie pentru noi, cetatenii de rand, pentru a scapa din acest * numit statul roman: emigrarea, oriunde si in orice conditii!
Postat 15 Noiembrie 2016, 09:35 de User anonimizat
!!!
Revin si spun ca daca nici acum nu se sesizeaza nimeni dintre institutiile abilitate...e foarte clar....ce se intimpla
Postat 15 Noiembrie 2016, 07:58 de Tinas
Ne-au distrus Dealul
Jos primarul !
Postat 15 Noiembrie 2016, 05:54 de vocilebihoreanului29
Ia-ți adio Bolo
De la 45% la alegeri ! Mafioții PNL ne taie pădurile !
Postat 15 Noiembrie 2016, 05:53 de vocilebihoreanului29
ghici ghicitoare...
....oare cine a facut studiul de fezabilitate???...cunoscatorii stiu....hahaha.....
Postat 14 Noiembrie 2016, 23:40 de ironi-k
Acestia sunt "specialistii" lui Bolojan.Aveti incredere in ei.Nu va mai luati dupa toti "neica nimeni",adica oradeanii obisnuiti,Gica contra,care se opun "dezvoltarii si progresului" urbei Oradea,infaptuita de administratia Bolojan.Rabdare !!!
In cazul unei asemenea lucrari de anvergura, executata pe un deal,"Dealul Oradei",de care se stia ca "aluneca", mai putin poate de alogenii care sau aciuit de ceva vreme prin incaperile Primariei Oradea, era de o importanta majora respectarea Studiului geotehnic. Studiul geotehnic reprezinta o analiza complexa a conditiilor indeplinite de teren si a capacitatii acestuia de a sustine in conditii de siguranta un obiectiv. Se poate ajunge la ruperi in interiorul structurii terenului si implicit la deformatii mari cu efecte dazastruoase asupra intregii zone. Realizarea studiului geotehnic este impusa prin lege, normativul care reglementeaza acest lucru fiind NP 074-2014 "Normativ privind documentatiile geotehnice pentru constructii". Inspectoratul de Constructii Oradea (dir. Ghindlea Lucian ), Institutia Arhitectului Sef Oradea (Lipoveanu Adriana) , cunosc aceste reglementari ? Pe ce criterii au acordat avizare favorabila acestui propiect ? Pe criteriul camaraderiei partinice (PNL), sau pe criteriul spiritului de gasca,(vezi CL Oradea,masina de vot) ? Unul din cei mai apreciati medici psihiatri din tara, profesorul Aurel Romilă,declara ca toate posturile-cheie din ţară au fost acupate de psihopati. "De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depre­sivi)”."1.Personalitatea psihopata nu isi va pune niciodata sub semnul intrebarii actiunile. Nici macar sanctiunile nu il vor face sa recunoasca ca a gresit.2.Personalitatea psihopata nu suporta ideea de a nu obtine ceea ce isi doreste. 3.Personalitatea psihopata va explica intr-o maniera foarte rationala si convingatoate dificultatile pe care le intampina pe plan social, acuzandu-i pe cei din jur pentru esecurile sale." "Psihopatii resimt acut nevoia de putere si ii plaseaza din start pe ceilalti in pozitia de loseri, chiar si pe cei care demonstreaza loialitate, incredere si sentiment fata de ei. Indivizii afectati de psihopatie ataseaza de regula o utilitate celor pe care ii au in preajma. Pe unii ii socot papusi, care le vor lua apararea, ii vor sustine sau isi vor sacrifica reputatia pentru a-i proteja. Prefera de cele mai multe ori sa aiba mai multe papusi, rol pe care, in cazul multor psihopati, il joaca si partenerul lor." Intr-un sistem dictatorial, specialistii nu vor avea nici un atribut,decat pe acela de decor,pe acela de a indeplini procedura reglementata de Lege iar pe urma pe aceea de vinovati,de responsabili pentru un eventual esec.Efectele dezastruoase ale intubarii paraului Paris pot fi constatate aproape la fiecare precipitatie mai abundenta.Drumul expres,Piata Unirii,Parcarea auto RCS&RDS,Retea canalizare menajera Doja,Bl.Z3.....proiecte initiate de administratia Bolojan,fara nici o utilitate publica imediata,fara finalitate,executate in dispretul cheltuirii judicioase a banului public.Psihopatia este o boala tratabila. Cei mai priceputi "medici" sau dovedit a fi insa,cei de la DNA. Acesti "medici",reusesc,incet dar sigur,sa localizeze aceasta boala contagioasa si sa o "depoziteze" in locuri special amenajate si securizate. Si uite asa, incet, incet,dar sigur vor fi tratati "medical"si corifeii Oradei de aceasta psihopatie.Dacă ai întâlnit vreodată un astfel de bărbat, cel mai bun sfat pe care îl dau psihologii este simplu: nu te strădui să-l salvezi pe el. Salvează-te tu!Salveaza comunitatea ! Rabare deci si speranta in tratamentul "medicilor" de la DNA. Toate la momentul potrivit.
Postat 14 Noiembrie 2016, 23:26 de platona
Oradea, oras frumos..
Orice oradean cu bun simț stie ca dealul Pisicii a fost terasat in anumite locuri tocmai datorita alunecarilor de teren si orice oradean cu bun simt stie ca zona ciuperca, cu toate ca a fost lasata ZECI de ani in paragina, a suferit daune minore in timp (cateva trepti si dale deplasate/distruse dar nu neaparat de alunecari). Si atunci intreb: daca lucrarea asta e facuta de mantuiala, cum sunt celelalte?!? poduri suspendate, drum expres, parcari subterane si supraterane, terase suspendate, piete futuriste sau de granit.. Cate din cele enumerate au vicii de fabricatie si se vor prabusi peste oradenii aflati in zona?
Postat 14 Noiembrie 2016, 23:14 de User anonimizat
Nici vorbă de noroi! Aici e vorba de gazon. Sper să organizeze şi partidul la fel.
Totuşi,Ponta a urgentat finalizarea (şi) a autostrăzii. A urgentat ceva! Bolojan, a amânat, tot în scop electoral, FIECARE lucrare. Şi tot nu sunt gata! Aşteptăm cu interes parcarea din Rogerius (sper să nu o amâne pe alegerile europarlamentare).
Postat 14 Noiembrie 2016, 23:06 de eutanasiu
din nou medicamentele?
tds, ponta a urgentat finalizarea autostrazii care s-a surpat, desi stia ca nu e gata, doar ca sa dea bine inainte de alegeri, asa ca nu comparam mere cu pere. Nu iti este rusine sa aduci aminte de colectiv de fiecare data, stiind ca acolo au murit zeci de tineri datorita coruptiei din tara asta, coruptie care se datoreaza in mare parte sistemului mafiot al comunistilor? Tremurati de bucurie cand se intampla ceva in oras, doar ca sa dati cu noroi in Bolojan. Problema voastra e ca nu suntem in Teleorman, si nu pune toata lumea botul la manipularile voastre, asa ca hai sictir!
Postat 14 Noiembrie 2016, 22:28 de hateretards
LUCRU bine facut de la PMO pentru taxati !!!
Lucrare fara capatai de la bunul inceput ! Parcuri pe dealuri facute de dragul lucrului prost facut ! De la conceptie pana la punerea in practica un fiasco, o aiureala facuta dupa o ureche bleaga ! A cui oare? De 50 de ani stiu eu( un neavizat) ca dealul e cu probleme si totusi se incep lucrari deavalma , fara nici o logica tehnologica ! Niste agiamii cu cas la gura s-au pus pe gandit si infaptuilucrari aiuristice in panta fara sa se respecte o ordine tehnologica elementara : mai intai faci consolidari ( pe baza unor studii geologice ) si dupa aceea te apuci de lucrul propriuzis ! Dar cine sa faca ????? Ceasca ca sa construiasca spitalul si blocurile din fata lui a facut foraje de consolidare si a executat lentile compactate de balast chiar daca constructiile nu se aflau intr-o panta asemanatoare cele de sub ciuperca , ba mai mult s-a distrus si poala dealului cu drumul rapid !!! In concluzie o lucrare RATATA ! A cata oare ? MULT si PROST este deviza PMO cu toata adunatura tehnica a ei ! Constructorul a executat un proiect facut doar cu creionul nu si cu capul. Rog postacii lingai sa comenteze la articol si situatii si sa nu ma provoace pe mine. Sa vorbim de FAPTE, REZULTATE .
Postat 14 Noiembrie 2016, 22:10 de scortosul
!!!
@hateretards: N-a facut lucrarea cu mana lui? RDar Ponta? E cumva organizator de concerte? Sau artificier sef? Bolojan s-a tot laudat cu investitia! Sa-si asume esecul!
Postat 14 Noiembrie 2016, 21:38 de TDS
postacii elucubreaza
omul din bambus, e bine ca ti-ai mai facut un cont nou, dar nu stiam ca Bolojan a facut lucrarea cu mana lui...Eu zic sa incercati prin teleorman cu diversiuni din astea ca poate acolo va cred analfabetii si aia ingropati care ies doar la vot ;)
Postat 14 Noiembrie 2016, 21:11 de hateretards
votati in continuare cu Ilie...
...pentru ca bine sa va fie ! :D Asa se vor prabusi toate "investitiile" diktate de tembelul de primar si executate numai de Abed Nego, Selina etc. Hai, oradeni, ca vin alegerile, votati PeNeLe ! (ca o paranteza, nici pedesereaua dac-o votati mare branza nu faceti !)
Postat 14 Noiembrie 2016, 21:04 de AgentulTermic
roxanne
acesta este un caz deosebit de grav. Trebuie pornita o ancheta seriosa. E vorba de bani publici si nu trebuie sa se permita nimanui sa-si bata joc de banii publici. Bolojan ar trebui sa raspunda si sa se initieze un referendum pentru demiterea lui. Binenteles, elegant ar fi sa-si depuna chiar el demisia.
Postat 14 Noiembrie 2016, 21:01 de omul_din_ombuds
Avizul APM?
Nu mai retin cum s-a rezolvat pana la urma obtinerea acordului de mediu pentru lucrarile de amenajare? Era clar, chiar si pt nespecialisti, ca defrisarea masiva a dealului va conduce la alunecari de teren!
Postat 14 Noiembrie 2016, 20:49 de Petcu
La greu, e mai uşor să citeşti legea (achiziţiilor publice).
În primul rând am omis să menţionez că „O mare problema este insa si legea romaneasca, care te obliga sa adjudeci la pretul cel mai mic”, e un citat. E simplu să invoci “legea românească” la fel cum o fac toţi cei care conduc şi impun fără a cunoşte exact în ce temei o fac. Sunt cei din categoria care încheie de obicei cu “… şi respectarea tuturor legilor în vigoare”. Cei mai mulţi dintre cei care citesc au întâlnit astfel de formulări. În privinţa „manipulării” prevederilor O.U.G. 34, citez doar Articolul 198 „(1) Fara a aduce atingere dispozitiilor legislative sau administrative privind remunerarea anumitor servicii, criteriul de atribuire a contractului de achizitie publica poate fi NUMAI: a) fie oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic; b) fie, in mod exclusiv, pretul cel mai scazut” şi Articolul 199 „(1) In cazul aplicarii criteriului «oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic», oferta stabilita ca fiind castigatoare este oferta care intruneste punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative. In cazul in care, din motive obiective, pe care autoritatea contractanta le poate justifica temeinic, este imposibila stabilirea exacta a ponderilor relative pentru fiecare factor de evaluare, autoritatea contractanta are obligatia de a indica in anuntul de participare si in documentatia de atribuire cel putin ordinea descrescatoare a importantei factorilor de evaluare care urmeaza sa fie utilizati. (2) Factorii de evaluare a ofertei, prevazuti la alin. (1), pot fi, alaturi de pret: CARACTERISTICI PRIVIND NIVELUL CALITATIV, TEHNIC SAU FUNCTIONAL, CARACTERISTICI DE MEDIU, COSTURI DE FUNCTIONARE, RAPORTUL COST/EFICIENTA, servicii post-vanzare si asistenta tehnica, termen de livrare sau de executie, alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor.” În absenţa cunoaşterii de către beneficiar a caracteristicilor privind nivelul calitativ, ….etc., este evident că scuza cea bună este invocarea legii care, susţin unii, impune criteriul „preţul cel mai scăzut”. Că NU este aşa, este EVIDENT. Sau, poate că, NU?
Postat 14 Noiembrie 2016, 20:48 de eutanasiu
al naibii teren
cum se poate ca acest teren nu a ,,luat-o la vale'' pana acuma????pana nu a fost ,,reabilitat''....uracarea a fost lasat cu buna stiinta sa se degradeze....acuma,oare, cine va plati???cei care au aprobat,au efectuat si au preluat lucrarea????cei care au produs o,,alunecare'' de fonduri'' in conturi personale???sau noi,muritorii de rand????
Postat 14 Noiembrie 2016, 20:29 de feliciano57
Doctori horroris causa
Io le-as retrage automat diplomele de licenta univ. la toti cei cu studii superioare implicati in aceasta capodopera urbanistica. Da' le-as lasa diplomele de doctori in specialitatile lor , ca sa se stearga cu ele la ...
Postat 14 Noiembrie 2016, 20:23 de Iness
Clarvazator
Interesant! Patronul Abed Nego cunoaste deja rezultatul expertizei tehnice si ca lucrarea va fi refacuta din fondurile guvernamentale prevazute pentru situatii de urgenta.
Postat 14 Noiembrie 2016, 20:08 de Petcu
@eutanasiu
Logica! Asta e marea ta problema. Ordonanta la care faci reeferire, stipuleaza regulile de intocmire a documetatiilor pentru licitatii si nu reglementeaza nicaieri in continutul sau, modalitatile de adjudecare, cu atat mai putin aceea invocata de tine,cum ca poti sa nu adjudeci la pretul cel mai mic. Presupun, nu stiu, dar presupun, ca nicaieri in documentatia de licitatie nu este scris ca dealul are voie sa o ia la vale, astfel incat firma castigatoare sa nu mai aiba nici o raspundere. Manipulezi la greu, tovarase!
Postat 14 Noiembrie 2016, 19:57 de User anonimizat
:))
@grigore: Tu probabil esti singurul de pe aici care nu are caldura! Vezi ca poate nu ti-ai platit datoriile ca inca nu ti-a intrat asistenta sociala! @eutanasiu: Cand vrei tu e buna legea romaneasca, cand ti-o baga altii in fata nu mai e valabila pentru tine...Cred ca acum esti ud tot de bucurie ca s-a surpat dealul :)))) @tinas: Eu ma intreb cati postaci ca tine mai apar :)))) @TDS: Tu mai bine taci si sustine-l in continuare pe condamnatul Dragnea ca ti se pare absolut normal sa candideze ca e o nimica toata condamnarea pe care a primit-o, din punctul tau de vedere :)))
Postat 14 Noiembrie 2016, 19:45 de hateretards
DEALUL E DE VINĂ!
A fugit de proiect!
Postat 14 Noiembrie 2016, 17:51 de eutanasiu
Nu-i catastrofă, ăsta-i bai!
Pentru refacere puteţi cere fonduri de la UE pe "axul" combaterii inundaţiilor. Nu cred că vă refuză. În acest caz, motivele sunt "mai" evidente decât la Pârâul Paris. Unde mai pui că au şi legătură! Sper să nu "se întubeze" şi calea ferată.
Postat 14 Noiembrie 2016, 17:08 de eutanasiu
!!!!!
Unde-s bai lingaiiiiii????hahahaha
Postat 14 Noiembrie 2016, 17:06 de Tinas
În ciuda evidenţei
Se induce ideea conform căreia legea românească te obligă să adjudeci la preţul cel mai mic. Este o diversiune larg acceptată de reprezentaţii PMO şi promovată de şeful lor. O.U.G. 34 lasă, fără nici o restricţie, la alegerea beneficiarului adoptarea criteriilor de atribuire. Nici UE nu „vede” o problemă în impunerea unor criterii corecte. Este adevărat însă, că beneficiarul nu mai poate face la fel de uşor înţelegeri cu ofertanţii atunci când sunt impune criterii tehnice! Antreprenorul se poate folosi, întru-un asemenea caz, de toate imbecilităţile din proiect (aprobate de beneficiar).
Postat 14 Noiembrie 2016, 16:53 de eutanasiu
Piatra la rândul ei, bolovanii la rândul dânşilor!
Să spui că pagubele „prea mari nu pot fi, pentru că dalele sunt intacte şi se vor refolosi”, e ca şi cum ai spune, în urma unui accident cu consecinţa daunei totale, că roata maşinii, cricul şi parasolarele sunt intacte şi se pot refolosi. Vrei cumva să ne spui că ponderea cheltuielilor a fost dată de dale şi pietre? Nu te mai face de râs! Pleacă! Cu bolovanii (că nu e vorba de pietre în gabioane) e şi mai „tare”. Piatra care se poate refolosi la “rândul său” ne arată că nu avea cum să fie folosită corect “la locul ei”.
Postat 14 Noiembrie 2016, 16:42 de eutanasiu
Evident,
ca cineva a gresit. Ori proiectul a fost de kkt si executantul a respectat proiectul, ori proiectul a fost ok, dar executia de kkt, caz in care are de dat cu " subsemnatul" si dirigintele de santier. Bineinteles, corul detractorilor, jubileaza si prin generalizare, concluzioneaza ca nimic n-a fost facut la standardele lor inalte. O mare problema este insa si legea romaneasca, care te obliga sa adjudeci la pretul cel mai mic sau te obliga sa lucrezi doar cu firme acreditate de institutiile statului roman, iar daca mai e si vorba despre CFR, atunci chiar nu mai e de comentat nimic!
Postat 14 Noiembrie 2016, 16:40 de User anonimizat
Dragă Moşule, dragul moşului!
Memoria, dacă nu, actele, ar terbui să-ţi aducă aminte că ai „analizat” proiectul şi l-ai aprobat („împreună cu un grup de tovarăşi” sub denumirea generică de comisie, din care făcea parte şi notabilităţile oraşului. Personalităţile, am înteles că e un termen cu drept de autor şi, ca urmare, rezervat doar pentru comentarii laudative). Apoi a fost emisă o HCL cu indicatorii tehnico-economici aprobaţi de către Direcţia Tehnică şi cea Economică (alţi tovarăşi şi pretini: Ghite(nstein) cu Tanţa şi inevitabilul Iedi). Abia apoi a fost obţinută finanţarea UE. Ca urmare, la acea vreme erai foarte competent (în stil_ou) în a aproba proiecte, soluţii tehnice, devize, detalii de execuţie, situaţii de lucrări, etc. Să vii acum şi să comanzi o expertiză este echivalent cu comenzile date „Ungurului bulan” pentru pizza la vremea promovării, execuţiei şi recepţiei investiţiei. Secvenţial, motivaţia fiind diferită (Doamne dă să ne aprobe…, Ce bine-i că ăia „lucră”… şi bine că-i gata). Iar faci treaba cu preţ redus, pentru ca apoi să plătim cel puţin dublu! Expertiza poate identifica cauzele alunecării, poate să şi RECOMANDE soluţia tehnică pentru refacere, însă, tot proiectantul trebuie să întocmească PROIECTUL pentru refacere! Cel mai probabil, expertiza va arăta că incompetenţa este în curtea fiecăruia dintre cei implicaţi. Primărie + DMPFI, antreprenor, proiectant şi diriginte. Conform legii, fiecare are răspunderea lui. Dacă antreprenorul a executat lucrarea conform proiectului (respectând caliatea materialelorşi tehnologia de execuţie) este nevinovat. Dacă proiectul este corect (puţin probabil), proiectantul este şi el nevinovat. Împreună cu el „scapă” parţial şi DMPFI. În aceste condiţii dirigintele este „perfect”. Ce nu „iese” la analiză este faptul că „terenul … a provocat o undă de alunecare". Ca un calcul iterativ, procurorii, în acest caz, ar trebui să vă întrebe „regulat” despre înţelegerile ex-ante şi, acum, ex-post. Unul dintre voi va rupe tăcerea şi de acolo începând, „modus operandi” poate fi aplicat la fiecare lucrare.
Postat 14 Noiembrie 2016, 16:26 de eutanasiu
De ce va mirati?!
Am spus-o de multe ori: nimic din ce a ,,ctitorit" birtinezul nu s-a ridicat la cerintele de calitate din proiect si nici nu a fost terminat la timp! Numai d-nii procurori de tot felul nu vad ce vad si orbii: sub pretextul ,,dezoltarii" Oradiei se face o sifonare de fonduri din buzunarele oradenilor in cele ale firmelor de casa ale primariei! Urmatorul pas este ca alunecarea de teren sa blocheze drumul ,,rapid". Nu s-au dat acum vreo luna in folosinta si ceva pasarele?! Ptiu, drace, sa nu cobesc! P.S. @tsd si ceilalti: va pierdeti vremea! Credeti ca nu stiu ,,factorii" de decizie adevarul?! Il stiu, dar Oradea e sat fara caini sau mai exact cu caini fara colti, toti sunt manjiti si-i doare la basca pe responsabili! Cine sa-i traga de urechi?! Unchiul, matusa, tatal, finul?!
Postat 14 Noiembrie 2016, 16:02 de pinonel
Newton
Sa vedem totusi si partea plina a paharului ,egal localul din virf.
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:52 de Iness
????
@suporter_oradean: Dă-te cu nițel spirt să nu-ți transmit, Doamne ferește, ceva ! PS: Dacă aia de sâmbătă noapte a fost ninsorea, viscol sau vijelie atunci NO COMMENT ! S-a lăudat PMO cu investiția? Nu trebuia verificată periodic? Dar recepția finală cum s-a făcut?
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:48 de TDS
Perfect..Caldura de ce NU AVEM????
Poate lumea se convinge ce opere face Bolojan..Apropos.NU ESTE CAlDURA asa cum trebuie!Rusine domnule primar cu raketa si moldovanul tau!Rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:34 de grigore
urata treaba
Se zice ca cine nu munceste,nu greseste.Aici e cam urata treaba,studiul geo,apoi cine stie poate prea mult pamant,habar n-am . E clar ca trebuie refacut totul,pe banii cui asta e intrebarea ? Astia de la Abed Nego cica catastrofa naturala.Si da, socialisti jubileaza,ei nu pateaua asa ceva, ei nu faceau nici o lucrare,ei doar cu asistati sociali,ajutoare,subventii,ce investitori sau investitii.Oricum socialistii nu pupa primaria Oradea in urmatorii 50 de ani,poate in sud sau Moldova...Tds acelasi infect ca de obicei....
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:33 de suporter_oradean
OAMENI SI FAPTE PRNTRU BIHOR
"Verificând acuzele, BIHOREANUL a descoperit că Abed Nego a devenit o adevărată favorită a CFR-ului şi, automat, şi a Primăriei, în ce priveşte lucrările care au o legătură cât de mică cu calea ferată. Motivul? Potrivit reglementărilor CFR, restrictive dar obligatorii şi pentru autorităţile "civile", municipalitatea a trebuit să accepte la licitaţii doar firme care au aşa-numita atestare AFER (Autoritatea Feroviară Română). Or, singura societate din judeţ atestată de AFER e Abed Nego. La licitaţia pentru prelungirea pasajului de sub Gară, organizată de Primărie, s-au prezentat două firme: Abed Nego şi Construcţii Bihor. Întrucât îi lipsea avizul AFER, aceasta din urmă a fost scoasă însă din joc şi, ca atare, contractul a fost încheiat în octombrie 2009 cu Abed Nego, pentru 4,17 milioane lei. Ulterior, în afacere a intrat şi firma de consultanţă a soţiei lui Ionaşcu, Arhitectural Construct, cu care Primăria a încheiat în mai 2010, în baza unei cereri de oferte, contractul de dirigenţie de şantier, contra a 11.900 lei plus TVA. Asta deşi dirigintele de şantier are rolul de a verifica dacă firma de construcţii respectă toate cerinţele tehnologice şi legale, inclusiv folosirea doar a unor muncitori calificaţi. Povestea s-a repetat şi la licitarea lucrărilor de reabilitare a podului rutier din strada Teodor Neş, de care s-au arătat interesate Abed Nego şi Drumuri Bihor. Din nou, fiindcă aceasta din urmă nu are atestat AFER, a pierdut, iar în ianuarie 2011 Primăria a semnat cu Abed Nego un contract de 2,69 milioane de lei. Şi aici, dirigenţia de şantier a revenit ulterior, în mai 2011, tot firmei de consultanţă a Danielei Ionaşcu, pe 3.900 lei plus TVA." ( Bihoreanul / 2011 )
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:29 de TDS
!!!!!
"ABED NEGO este un fel de DIFERIT de Oradea, firmă abonată la mai toate contractele cu primăria orădeană. Dar acolo culmea tupeului merge chiar mai departe, dirigenţia şantierelor unde lucrează ABED NEGO este câştigată, îndeobşte, de Arhitectural Construct, firma soţiei patronului ABED NEGO, Daniela Ionaşcu. Cu alte cuvinte, soţia verifică, vezi Doamne, în numele primăriei, modul în care firma soţului respectă contractul şi legea. Dumnezeule, în ce ţară trăim?!? La Cluj încă n-a fost selectată firma care va asigura dirigenţia şantierului de la gară. Abia aşteptăm să-i aflăm numele. Pentru final am lăsat cireaşa de pe tort. Patronul ABED NEGO, Marius Ionaşcu, a fost, până acum doi ani, când a ieşit la pensie, şef al secţiei L5 Oradea, adică şef peste tot ce însemna infrastructura feroviară din Bihor. Adică i-a fost subaltern lui Şurubaru. Viceprimarul ne-a dat cea mai previzibilă explicaţie cu putinţă. „N-are nici o legătură faptul că patronul firmei câştigătoare mi-a fost subaltern. A fost o lucrare scoasă la licitaţie şi firma care a îndeplinit cel mai bine toate condiţiile din caietul de sarcini a câştigat. Nu m-am ocupat de acea licitaţie", spune cel care se ocupă, în schimb, de lucrarea pe care ar trebui s-o execute fostul său coleg de la CFR. Mai mult, Şurubaru n-a ştiut să spună nici măcar dacă au existat şi alte firme care au licitat." ( fragment din Ziua de Cluj )
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:24 de TDS
@TDS
Tu si ai tai colegi postaci scrieti negativ despre orice investitie facuta de primarie. Si in cazul de fata, ideea investitiei nu o vad sa fie un lucru rau. Modul in care a fost realizata, da.
Postat 14 Noiembrie 2016, 15:00 de unul
???????????
Cândeu și alții ( mai mult alții că n-a fost subiectul meu favorit ) scriau negativ despre investiție eram făcuți dușmani ai lui Bolojan, ai progresului, bla, bla. CINE DIN PRIMĂRIE A RECEPȚIONAT ?
Postat 14 Noiembrie 2016, 14:55 de TDS
garantia si catastrofa naturala
Nu catastrofa naturala ci catastrofa de firma care a executat lucrarile e de vina pentru aceste "minunatii".
Postat 14 Noiembrie 2016, 14:42 de unul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6601 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON