URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Februarie 2023, 20:15

Începe „săptămâna căsătoriei” în Oradea. Iată în ce constă!

Începe „săptămâna căsătoriei” în Oradea. Iată în ce constă! (foto: Facebook - Nagyváradi Római Katolikus Egyházmegye)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Episcopia Romano-Catolică de Oradea se alătură celebrării la nivel mondial a Săptămânii Căsătoriei, organizând o serie de slujbe și evenimente culturale, sub motto-ul „Ancoraţi în iubire!”. Evenimentele vor avea loc în perioada 12-19 februarie și cuprind, printre altele, o seară de dans și proiecția filmului „Love at Second Sight”. 

Săptămâna căsătoriei va fi deschisă, duminică, de o slujbă de liturghie care va fi celebrată de episcopul Böcskei László în biserica parohială din Marghita. Tot duminică, de la ora 18, în Sala Filarmonicii de Stat din Oradea, „soții Hegedűs Endre și Katalin, pianiști de la Budapesta, vor prezenta un concert la patru mâini, îmbogăţit de mărturia lor personală”. Pentru acest concert însă s-a terminat perioada de înscrieri.

Miercuri, 15 februarie, în bisericile parohiale va avea loc o adorație eucharistică la nivel diecezan, „iar în cadrul rugăciunii familiile aflate în dificultăți vor fi încredințate în protecția bunului Dumnezeu”, se arată într-un comunicat al episcopiei. 

Joi, 16 februarie, de la ora 18, va avea loc o proiecție de film la subsolul Palatului Episcopal. Filmul „Love at Second Sight” va fi proiectat cu dublaj în limba maghiară și subtitrare în limba română.

Vineri, 17 februarie, de la ora 18.00, pe Șirul Canonicilor nr. 13, se organizează o seară de dans. Înregistrarea participanţilor se poate face în limita locurilor disponibile până la 15 februarie la adresa pasztoralis@varad.org. 

Duminică, 19 februarie, la ora 11.30, în catedrala episcopală va avea loc sfânta liturghie în cadrul căreia, episcopul Böcskei László „va da o binecuvântare specială cuplurilor care au sărbătorit o aniversare rotundă în anul 2022”. „Cuplurile interesate să participe, trebuie să trimită informațiile necesare (numele și prenumele, numele soției de dinaintea căsătoriei, câți ani de căsătorie au aniversat) la adresa de email: pasztoralis@varad.org, până la 15 februarie 2023”, se mai arată în informarea diecezei. 

Organizatorii mai spun că luni (între orele 16 și 18) și sâmbătă (între orele 11 și 14) se organizează tururi ghidate pentru cupluri în sălile ce găzduiesc colecția de artă ecleziastică din Palatul Episcopal. 

Pe de altă parte, „pe tot parcursul săptămânii se poate parcurge Calea cuplurilor căsătorite”. Această cale a soților este un traseu cu 16 opriri prin grădina Palatului Baroc, în fiecare dintre ele fiind amplasate pancarte pe care sunt scrise - în limbile maghiară şi română - teme de meditaţie cu privire la diferitele etape din viaţa îndrăgostiţilor, de la prima întâlnire, până la sfârşitul vieţii.

„Marriage Week” sau „Săptămâna Căsătoriei” se organizează la nivel mondial pentru a încuraja formarea de familii și pentru a sublinia cât de importantă este căsnicia. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON