URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 09 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Septembrie 2024, 17:00

Începe construcția noului spital de boli infecţioase din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Construcţia noului Spital de boli infecţioase şi pneumologie din Oradea începe săptămâna aceasta.

Şantierul viitorului spital din strada Vlădeasa fost deschis miercuri, în prezenţa primarului de Oradea, Florin Birta, a directorului Erbaşu Transilvania, Călin Roman, a preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a şefului Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş, şi a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Gheorghe Carp.

Lucrare cu trei luni de proiectare

"Marcăm o zi importantă pentru sănătatea orădeană şi bihoreană. Suntem aici pentru a da drumul lucrărilor de construire a viitorului spital de boli infecţioase", a declarat primarul Florin Birta.

Edilul a amintit că proiectul, ale cărui baze au fost puse în toamna anului 2020, a intrat în linie dreaptă abia în primăvara lui 2024.

"Pe data de 8 martie, anul acesta, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a viitorului spital cu o asociere de firme condusă de Construcţii Erbaşu. De atunci până astăzi a avut loc proiectarea construcţiei, iar astăzi pornesc lucrările", a spus Florin Birta.

Primarul le-a mulţumit tuturor factorilor implicaţi în proiect, începând de la reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor, care au pus la dispoziţie amplasamentul din strada Vlădeasa, şi cei ai Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, care au atras finanţarea necesară pentru investiţie, până la cei ai Spitalului Judeţean, care creionează în prezent lista cu dotările necesare viitorului spital.

"Am ajuns în faza lucrărilor"

Potrivit directorului societăţii Erbaşu Transilvania, Călin Roman, proiectarea clădirii (foto jos) a fost făcută în ultimele trei luni de 30 de ingineri într-un ansamblu de birouri amenajate pe amplasamentul din vecinătatea viitoarei clădiri.

"Acum am ajuns în faza lucrărilor efective. În următoarele zile vom demara lucrările de săpătură generală pentru etapa de infrastructură, urmate de turnarea radierului şi tot ce înseamnă elevaţii până la cota zero", a declarat managerul de proiect Ionuţ Pop.

Potrivit proiectului, la sol clădirea spitalului va ocupa circa 10.000 metri pătraţi, iar suprafaţa totală desfăşurată se va ridica la 55.000 metri pătraţi.

În plus, construcţia va fi deservită de 175 locuri de parcare pentru autovehicule situate atât la subsol, cât şi la sol, şi 139 de locuri pentru biciclete.

Primul din România post-decembristă

Investiţia din strada Vlădeasa constituie o premieră pentru România postrevoluționară. "Este primul Spital de boli infecţioase construit în România după căderea comunismului. În ultimii trei ani au mai fost construite trei spitale în ţară, dar nici unul cu acest specific", a explicat proiectantul construcţiei, Cristina Cuceu (foto jos).

Viitoarea construcţie va avea patru corpuri de clădire cu înălţimi diferite, care vor avea între două şi patru etaje, unite de un corp comun.

Clădirea va avea zone de spitalizare continuă şi spitalizare de zi, de îngrijire în ambulatoriu (policlinică), dispensar TBC, zonă de servicii de diagnosticare şi un bloc operator modern, ce va face ca pacienţii să nu mai trebuiască să fie transportaţi în alte unităţi pentru intervenţii chirurgicale.

Construcţia a fost proiectată pentru a face faţă exigenţelor actuale. "Spre deosebire de condiţiile cu care suntem obişnuiţi în spitalele noastre, cu saloane de cinci paturi, aici vom avea saloane de unul şi două paturi", a explicat Cuceu.

Printre altele, spitalul va avea şi un compartiment pentru urgenţe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite (boli infecţioase, pneumoftiziologie, cabinet pentru vaccinare) şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale (sală conferinţe, săli de studiu, camere pentru rezidenţi etc).

Spitalul va avea 218 paturi, care vor putea fi suplimentate la nevoie la 329 de paturi.

Investiţie în imobil şi dotări

Noul spital va fi construit cu fonduri europene, prin PNRR, printr-un proiect în valoare de 135 milioane euro.

Din valoarea totală a proiectului "Construire Spital Boli Infecţioase şi Pneumologie, Dispensar TBC şi Funcţiuni conexe", de 672,473 milioane lei (cu TVA inclusă), finanţarea nerambursabilă se ridică la 95%.

În această valoare a proiectului intră, pe lângă proiectarea şi execuţia lucrărilor, şi partea de dotări cu echipamente medicale, mobilier, dotări IT, softuri şi dirigenţia de şantier.

Noua unitate medicală urmăreşte gruparea specialităţilor de boli infecţioase şi pneumoftiziologice într-un singur loc, într-o unitate spitalicească modernă, care să răspundă tuturor cerinţelor de calitate actuale.

Iniţiativa construirii noului spital a fost anunţată, în plină pandemie de Covid, în noiembrie 2020, de fostul primar al Oradiei, Ilie Bolojan, aflat la începutul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, de succesorul acestuia, Florin Birta, care îşi începuse mandatul în fruntea oraşului, şi de managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Alexandru11
Te-ai gândit ca un spital de genul nu e sanatoriu ?
Postat 13 Septembrie 2024, 11:07 de Sandu2100
Sandu2100
Inca nu este tarziu sa iei spitalul in curtea ta, cu toate avantajele, cu tbc, covid, trafic, sirene de salvare, etc.
Postat 13 Septembrie 2024, 10:28 de Alexandru11
Alexandru11
Fostul spital de boli infecțioase era in afara localității??? Sau esti unul ca si @KP doar isi da cu părerea că le știți voi pe toate??
Postat 12 Septembrie 2024, 18:27 de Sandu2100
#SanduXXL ...
... la câtă minte are nu-i de mirare că nu pricepe care-i diferența între oportunitate și amplasament.
Postat 12 Septembrie 2024, 16:58 de KP
o mare greseala
Nu este sanatos sa construiesti un spital in centrul orasului. Mai ales unul de boli infectioase. Zona este si acum foarte aglomerata, va fi si mai aglomerata si galagioasa de sirenele salvarilor. Este destul spatiu la marginile orasului. Cei care au aprobat amplasamentul sunt inconstienti de gravitatea situatiei, sa ma exprim frumos. S-a facut o mare greseala si s-ar putea sa fie si in afara legii.
Postat 12 Septembrie 2024, 15:01 de Alexandru11
deux
ar fi ca in Oradea practic au fost cam in ''centru'' toate spitalele ca deh Oradea veche si nationalizarile comuniste ...deci ca faci pe fost Puszta utca , e centru intr-un fel , da ca nu te duce debla sa faci acolo un parc adevarat cu copaci seriosi gen castan etc si aia e ...la fel pe fosta infratirea , da sa-l fi pus pe malu petzei si sa fi ecologizat , plantat copaci si sa fi fecut un tebece si daltele da ...ce-i mai frumos decat un mili in buzunar ...doua ..
Postat 12 Septembrie 2024, 06:23 de User anonimizat
KP
Îți dai seama cum praduiesc edili ăștia banii, construind spitale ::::))))
Postat 11 Septembrie 2024, 21:03 de Sandu2100
"Neterminații" care nu sunt căpoși, nu sunt destul de goi ... de conținut.
Bill Gates, tot atât de cunoscut în domeniul IT ca și în cel medical, tocmai a deschis gura și a mai lansat una dintre "previziunile" care omoară circumvoluțiunile unor decidenți, de la o zi la alta. A spus că "dacă războiul ucrainean va fi oprit, omenirea va cunoaște o nouă pandemie". Cu alte cuvinte ... dacă nu vreți război și vă gândiți la o pace, convenită evident între SUA și Rusia, o să aveți parte de un nou virus planetar. Așadar, Oradea se pregătește pentru pace, lăsând să se construiască un nou și mare spital de boli infecțioase chiar în proximitatea a ceea ce, rezidențial în primul rând, este "buricul târgului". O problemă însă nu își găsește răspuns ... ce și cum vor gestiona edilii orădeni și sistemul medical local, existența unei potențiale "bombe ecologice" în mijlocul orașului? Eu cred că am aflat. Nicicum.
Postat 11 Septembrie 2024, 20:11 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.529 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON