Pompierii orădeni au intervenit luni seara pentru stingerea unui incendiu care amenința să ajungă și la brutăria Dorbob, și la o spălătorie auto, de pe strada Aluminei din Oradea. Focul a izbucnit la un garaj situat între cele două.
„În această seară în jurul orei 19.45 am fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la un garaj situat pe strada Aluminei din municipiul Oradea. Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate cu operativitate echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea cu două autospeciale de stingere și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.
sursa foto: ISU Crișana
Echipajele au putut fi trimise rapid, dat fiind că sediul Detașamentului 2 de Pompieri este situat tot pe strada Aluminei din Oradea.
sursa foto: Facebook, INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA
Conform reprezentantei ISU Crișana, exista „un risc ridicat” ca flăcările să cuprindă și brutăria Dorbob, și spălătoria auto. Din fericire, pompierii au reușit să le stingă rapid.
foto: cititor eBihoreanul
„În momentul sosirii forțelor de intervenție ardea generalizat garajul, existând un risc ridicat de propagare a flăcărilor la o brutărie și la o spălătorie auto. Echipajele de pompieri militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, salvând din calea flăcărilor brutăria, care era lipită de garaj, și spălătoria auto”, a transmis lt. col. Roșca.
sursa foto: Andrei Oprea, cititor eBihoreanul
În incendiu au ars bunuri și deșeuri depozitate în garaj, potrivit aceleiași surse. Nu au existat răniți.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.