Pompierii orădeni au fost mobilizați luni seara pentru a stinge un incendiu izbucnit la sediul Băncii Comerciale Române situat lângă Piața Cetate din Oradea, unde un panou care alimenta dispozitive electrice a început să degajeze cantități mari de fum.
Din fericire, nu a fost vorba despre vreun incendiu de amploare.
Potrivit lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, apelul 112 prin care a fost semnalată producerea unui incendiu la sediul unei bănci de pe strada Dimitrie Cantemirj a fost înregistrat la ora 19.35.
Au fost trimise la fața locului 5 echipaje de pompieri militari: 3 autospeciale de stingere, o autoscară și echipajul de prim ajutor.
„Incendiul se manifesta mai degrabă mocnit, la un panou care alimenta dispozitive electrice, într-o cameră tehnică, unde existau însă degajări mari de fum”, a precizat reprezentanta ISU Crișana.
Pompierii au stins incendiul fără a întâmpina probleme și au ventilat, cu echipamente specifice, spațiul invadat de fum.
Nu a fost cazul să se facă evacuări. Nu au existat victime, iar pagubele au fost minime, potrivit aceleiași surse.
UPDATE:
Marți dimineața, ISU Crișana a informat că incidentul a fost cauzat de un scurtcircuit electric.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.