URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Octombrie 2020, 14:25

Încă un focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Bihor, cu nu mai puţin de 26 de cazuri 

Încă un focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Bihor, cu nu mai puţin de 26 de cazuri  (foto: generic, sursa: eurocockpit.be)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia de Sănătate Publică Bihor a confirmat, vineri, apariţia unui nou focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din judeţ. Este vorba despre Căminul Creştin de bătrâni din Tinca, unde au fost diagnosticate 26 de cazuri de infectare cu noul virus, dintre care 19 din rândul beneficiarilor, adică al persoanelor vârstnice.

"Este vorba despre 19 din cei 22 de beneficiari şi 7 dintre cei 17 angajaţi ai căminului", a declarat, la solicitarea BIHOREANULUI, dr. Daniela Rahotă, şefa DSP Bihor. Potrivit acesteia, unii dintre beneficiari prezintă simptome şi este posibil ca, după evaluarea clinică, să necesite internare.

"Doamna doctor care le asigură asistenţa medicală le face un examen clinic amănunţit şi urmează să ne trimită lista celor care au simptome posibile de Covid-19, nu doar cele ale bolilor cronice pe care le au. Face o triere, o evaluare, ne trimite care ar fi persoanele cu risc, pentru a fi internate în spital", a explicat directoarea DSP Bihor.

Angajaţii căminului din Tinca, confirmaţi cu Covid-19, au fost trimişi în izolare, la domiciliu. 

Se pare că bătrânii din respectivul centru au primit şi vizite din partea apropiaţilor, însă acestea s-ar fi desfăşurat în aer liber şi cu purtarea măştilor. 

Amintim că miercuri a fost descoperit un alt focar de infecţie cu Sars-Cov-2 la un alt cămin pentru vârstnici din Bihor, Căminul de bătrâni Sf. Anton al Caritas Catolica din Marghita, unde 4 angajaţi şi 18 beneficiari au fost confirmaţi cu virusul. 

Iniţial, nici unul dintre aceştia nu avea simptome, însă între timp două persoane vârstnice au fost internate în spital. "Aveau o saturaţie mai mică, de circa 80%, a oxigenului în sânge, aşadar au necesitat internarea", a explicat dr. Rahotă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON