Un incident care ar fi putut fi tragic, a fost evitat în ultimul moment într-o staţie de metrou din Bucureşti. O adolescentă care ar fi vrut să se sinucidă, aruncându-se pe şine, a fost salvată de doi tineri în ultimele secunde înainte ca metroul să ajungă pe peron, scrie portalul Libertatea.ro.
Evenimentul a avut loc miercuri după amiaza în staţia de metrou Dristor 1.
În cadrele surprinse de o cameră de supraveghere din stație se vede momentul în care adolescenta de 15 ani a sărit pe şine chiar înainte de sosirea metroului. Viaţa i-a fost salvată datorită intervenţiei prompte a unor tineri.
Deşi şocată de faptul că adolescenta a sărit pe şine, o tânără care a asistat la scenă s-a dus imediat spre marginea peronului şi i-a întins mâna, fiind asistată şi de un băiat aflat în preajmă.
Cei doi au reuşit să o ridice pe adolescentă din calea metroului chiar în ultima clipă, după cum se vede în imaginile surprinse de camera de supraveghere.
Imediat după incident, cei prezenți au sunat la 112. Potrivit sursei citate, părinţii fetei de 15 ani sunt în plin proces de divorţ și ea ar fi încercat să se sinucidă.
La faţa locului au ajuns echipajele medicale, dar şi poliţia. Circulaţia trenurilor nu a fost afectată, a transmis Metrorex, compania românească care operează infrastructura de metrou din București.
Fata care a recurs la acest gest şocant a fost consultată şi preluată apoi de medici.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.