URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Septembrie 2015, 08:38

În sfârşit, se deschide! Transformat într-un complex balnear de 5 stele, hotelul Lotus din Băile Felix va fi inaugurat săptămâna viitoare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programată iniţial în primăvara acestui an, mult aşteptata inaugurare a Hotelului Lotus, din Băile Felix, rebranduit în complexul Lotus Therm Spa&Luxury Resort, va avea loc săptămâna viitoare, după o investiţie întinsă pe 3 ani.

"Unicul complex balnear de cinci stele din România" va fi inaugurat pe 10 octombrie, după cum a anunţat marţi compania hotelieră Turism Felix SA, şi "marchează o nouă etapă în turismul românesc".

Hotelul Lotus a fost închis în 2006 şi era într-o fază de degradare accentuată. Lucrările au început în 2012, iar acum nimic nu mai aduce cu ce era cândva. Investiţia a fost realizată prin efortul susţinut de cei cinci acţionari: SIF Transilvania Braşov, SIF Oltenia Craiova, SC Turism Felix SA, SIF Muntenia Bucureşti şi SIF Moldova Bacău şi se ridică la 29.3 milioane euro.

"Filozofia hotelului se bazează pe principii cheie ale ospitalităţii, Lotus Therm impresionând prin valoarea şi atenţia oferită clienţilor săi. Cu o capacitate de 180 camere şi 262 de locuri de cazare (79 camere single, 37 camere duble, 3 camere pentru persoane cu dizabilităţi, 39 apartamente, 8 suite şi 6 apartamente speciale – VIP, Honeymoon, Gold, Blue), Lotus Therm este cel mai spectaculos hotel din regiunea de vest a ţării", susţine un comunicat al companiei de PR care promovează evenimentul.

Super aquapark-ul

Lotus Therm Spa&Luxury Resort se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 47.000 mp şi, spun proprietarii săi, include un aquapark inedit, unic în România.

Felixarium a fost construit şi proiectat "la cele mai înalte standarde", fiind gândit pentru toate categoriile de vârstă. Aquapark-ul este compus din 14 piscine interioare şi exterioare cu recirculare şi apă termală, jacuzzi, peşteri, cascade, două tobogane, zone de luat masa (Cascada Bar, Yammi Grill, Tiki Bar), teren de beach volley, centrul Gold SPA cu 3 tipuri de saună şi cameră de gheaţă.

"Însă, atracţia principală rămâne cupola retractabilă de deasupra piscinelor interioare care lasă la vedere un impresionant spectacol celest, diurn sau nocturn", mai arată comunicatul.

SPA şi fântână cu gheaţă

Lotus Therm Spa&Luxury Resort conţine şi un centru de tratament balnear şi SPA, Nelumbo Med-SPA, perfect conectat cu hotelul de 5 stele. Centrul dispune de servicii şi terapii variate: de la hidroterapie, împachetări şi băi cu namol, împachetări cu parafină, electroterapie, hidrokinetoterapie, kinetoterapie, masaje, piscine interioare cu apă termală, cosmetică ori saune, până la o fântână cu gheaţă pentru curajoşii care vor să se răcorească.

"Apele termale din Băile Felix sunt şi curative şi cele mai apreciate din regiune, având proprietăţi miraculoase pentru majoritatatea afecţiunilor aparatului locomotor. Tehnologie de ultimă generaţie în recuperare, Tecar Terapia, în cadrul centrului Nelumbo Med-SPA se află unicul aparat din regiunea de Nord-Vest a României", au mai transmis reprezentanţii complexului.

Evenimente memorabile

Complexul pune la dispoziţia clienţilor săi şi 3 saloane ce pot fi utilizate pentru conferinţe, traininguri, cursuri, simpozioane, seminarii, nunţi, banchete, botezuri ori aniversări. Salonul Topaz de exemplu pune la dispoziţie 100 locuri, Salon Opal - 150 locuri, Salon Onix - 200 locuri.

Salonul Ambra este restaurantul hotelului Lotus Therm, în care oaspeţii vor putea servi preparate culinare pregătite cu pricepere de bucătari cu experienţă certificată în gastronomie. "În câteva ore, transformăm Salonul Ambra potrivit celor mai exigente cerinţe ale clienţilor", mai spun reprezentanţii resortului, specificând că sala are o capacitate de 180 locuri.

"Relaxarea şi refacerea sunt duse la perfecţiune în unicul complex termal de 5 stele din România. Fiecare element este special conceput pentru a-ţi aminti în fiecare clipă că, pentru noi, tu eşti un client valoros. Confort absolut, într-o ambianţă luxuriantă. Strălucire, eleganţă pură, relaxare care se transformă în refacere, împrospătare şi întinerire. Aceasta este promisiunea Lotus Therm!", a declarat Florian Serac, director General în cadrul Turism Felix SA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
pacat
pacat de ivestitie. la cum arata statiunea cred ca va fi tot full de clienti tot timpul. pacat...
Postat 30 Septembrie 2015, 08:51 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON