URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iulie 2022, 11:45

În premieră pentru Bihor, Spitalul Județean le va monta pompe de insulină bolnavilor diabetici din județ, care nu vor mai fi purtați la Timișoara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bolnavii diabetici din Bihor nu vor mai trebui să meargă la Timișoara pentru a li se monta pompe de insulină și senzori pentru măsurarea continuă a glicemiei, după ce, la propunerea conducerii Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate și la cererea Spitalului Județean din Oradea, Casa Națională a aprobat fonduri pentru includerea acestei unități în Programul Național de Diabet Zaharat pentru montarea dispozitivelor.

Premieră județeană

„Premieră în județul Bihor, pentru asigurații bihoreni!”, a anunțat directorul CJAS Bihor, Dorel Dulău, după ce CNAS a aprobat includerea Spitalului Județean din Oradea în Programul Național de Diabet Zaharat pentru montarea dispozitivelor medicale pentru pacienții bihoreni cu această afecțiune.

„Până acum, bolnavii din Bihor care aveau nevoie de pompe de insulină trebuiau să se deplaseze la Centrul Regional de Diabet de la Timișoara, dar odată cu aprobarea dată de Casa Națională montarea dispozitivelor se va face și în Oradea, la Spitalul Județean”, a declarat Dorel Dulău pentru BIHOREANUL.

Potrivit acestuia, CNAS a alocat în acest scop un buget de 332.460 lei până la finele anului, dar suma va putea fi suplimentată la nevoie.

„Aceste dispozitive, de mărimea unui telefon mobil, se montează la recomandarea medicului diabetolog curant, pacientul trebuind să se prezinte cu un referat din partea acestuia la ambulatoriul Spitalului Județean”, a explicat directorul CJAS Bihor.

Fără costuri personale

În județul Bihor sunt înregistrați, conform informațiilor furnizate de Dorel Dulău, 32.784 bolnavi de diabet, însă nu toți au nevoie de astfel de dispozitive.

Din bugetul alocat pe acest an județului Bihor, pot fi montate la Spitalul Județean din Oradea, până în luna decembrie, 6 pompe de insulină simple, 6 pompe de insulină cu senzor și 30 de sisteme pentru măsurarea continuă a glicemiei.

O pompă de insulină simplă costă 8.233 lei/kit, o pompă de insulină cu senzori este la 19.947 lei, iar un sistem pentru măsurarea continuă a glicemiei 5.446 lei, sume acoperite prin CNAS.

Pompa de insulină este un dispozitiv care suplinește secreția de insulină a pancreasului, eliberând în organism insulina 24 de ore pe zi. Există pompe care pot fi atașate la curele, în buzunare sau de lenjeria de corp, având un tub prin care insulina e introdusă, subcutanat, în organism, fiind o alternativă mai comodă la administrarea prin injectarea cu seringa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON