URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Noiembrie 2012, 15:02

În Pasajul Vulturul Negru a început introducerea reţelelor de utilităţi

Săpăturile din Pasajul Vulturul Negru au ajuns la sfârşit. Demarate la mijlocul lunii septembrie, lucrările de reabilitare a pasajului au ajuns acum în faza de înlocuire propriu-zisă a reţelelor de utilităţi, cele electrice, de apă şi de canalizare.

Până acum în pasaj s-a lucrat la decopertarea pavajului şi săpătura pentru realizarea canalului tehnic. "Trebuie spus că reţelele de utilităţi de sub Pasajul Vulturul Negru erau foarte vechi, iar faptul că la momentul realizării lor nu au fost introduse în nişte canale tehnice au dus la uzura şi degradarea lor în timp", se precizează într-un comunicat al municipalităţii. Muncitorii au realizat până acum 80% din canalele tehnice ale noilor reţele.

După ce vor finaliza înlocuirea reţelelor, muncitorii vor trece la faza a doua a proiectului, şi anume realizarea pavajului. Pe cei 1.047 mp, cât însumează aleile pietonale din pasaj, vor fi turnate mozaicuri cu elemente decorative, din care vor ieşi în evidenţă zonele de acces şi elementele importante ale traseului.

A treia etapă a proiectului presupune realizarea iluminatului arhitectural al pasajului.

Proiectul "Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru şi iluminatul arhitectural al acestuia", realizat cu fonduri europene, are o valoare de 4 milioane de lei. Lucrările se vor încheia cel târziu în iulie 2013.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
banii europeni?!
Prosti mai sunteti crezand ca banii europeni se dau inainte. Tot Prmaria plateste! Ziarele il pupa in fund pe Bolojan, in loc sa ne informeze. Tot Marconst si Selina incaseaza. Bani europeni vin daca lucrarile sunt bine facute si la timp. Nu puteti prosti pe toata lumea. Asa ca, asteptati banii europeni si veti fi fericiti. Mai bine ar aloca Bolojan bani pentru incalzire, ca pretul gigacaloriei este printre cel mai scump din tara si banii se duc pe .....basculanta....Stie cine are basculanta inchiriata!
Postat 06 Noiembrie 2012, 22:13 de ctp
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON