URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 August 2019, 16:35

Impozit pe... bacşiş. Ministerul Finanţelor vrea să legifereze şi să impoziteze ciubucul în baruri şi restaurante

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La iniţiativa patronatelor din domeniul turismului, Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru legiferarea şi impozitarea bacşişului oferit în restaurantele şi barurile din România.

Dacă proiectul va fi aprobat, impozitarea bacşişului ar urma să fie pusă în practică de la 1 octombrie. Impozitarea ar fi făcută astfel încât 10% din bacşiş să meargă la stat, iar 90% angajatului.

Ciubucul care ar putea să fie lăsat legal ar fi de 15% din valoarea notei de plată, indiferent de modalitatea de plată (cash sau cu cardul).

Potrivit Mediafax.ro, proiectul de act normativ cuprinde definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar).

Evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu va fi obligatorie pentru livrările la domiciliu.

De asemenea, se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului.

Se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere.

"Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai. Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am facut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, potrivit Digi24.ro. 

Principalele reglementări: 

- definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului potrivit Codului fiscal;

- instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar);

- evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu; se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului;

- se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere. Nivelul bacşişului oferit de client poate varia între 0% şi 15%;

- se instituie obligaţia operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacşişului, integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern şi de a le înregistra în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct; în situaţia în care plata contravalorii consumaţiei se face prin ordin de plată şi se emite factură, bacşişul se evidenţiază distinct pe aceasta;

- se lasă la opţiunea operatorului economic, posibilitatea marcării bacşişului pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcţie de situaţia de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacşişului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal; bacşişul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea "bacşiş".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pe cand
si impozitul pe spaga ?
Postat 16 August 2019, 18:41 de nealiniat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON