URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
09 Februarie 2022, 19:49

IMAGINI SPECTACULOASE: Primăria Oradea a demolat un bloc din Nufărul ca să facă... parcări (FOTO / VIDEO)

IMAGINI SPECTACULOASE: Primăria Oradea a demolat un bloc din Nufărul ca să facă... parcări (FOTO / VIDEO) foto: Ovi D. Pop

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a demolat miercuri un bloc din strada Leonardo da Vinci nr. 23, ca să amenajeze pe acel amplasament locuri de parcare în locul celor dezafectate cu ocazia reabilitării bulevardului Nufărul – Cantemir.

Având în vedere dimensiunile construcţiei cu parter și trei etaje (foto jos), lucrările s-au desfăşurat sub supravegherea Poliţiei Locale, care a restricţionat circulaţia în zonă pentru evitarea oricăror accidente.

Imobilul a fost dezafectat cu ajutorul unui utilaj greu, cu braţ metalic de mari dimensiuni, dotat cu un cleşte metalic uriaş, care a "mâncat" pereţii clădirii bucată cu bucată pornind din partea superioară.

"Lucrările au demarat la începutul săptămânii, dar fiind vorba de o clădire mai mare s-au întins pe câteva zile", a declarat pentru BIHOREANUL Lucian Popa, directorul Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei.

Foto: Ovi D. Pop

Potrivit directorului, lucrările de miercuri sunt printre ultimele de acest gen din zonă. "Acesta este ultimul dintre cele patru amplasamente care au fost expropriate în anii precedenţi în zona Nufărul-Cantemir. După ce întreaga clădire va fi dezafectată, amplasamentul va fi curăţat de moloz şi pus la dispoziţia Direcţiei Tehnice pentru amenajarea de locuri de parcare", a spus Popa.

Totuşi, demolările începute săptămâna aceasta nu vor fi şi ultimele din cartierul Nufărul. "La jumătatea săptămânii viitoare, vom finaliza şi partea de documentaţii necesare pentru dezafectarea Pieţei Nufărul, pe amplasamentul căreia va fi amenajată o parcare cu spaţii comerciale la parter", a spus directorul.

După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea orădeană a iniţiat în anul 2019 cel mai mare proces de expropriere de după căderea comunismului.

Acesta a vizat 20 de case din cartierul Nufărul, grupate în patru loturi distincte, urmând ca pe amplasamentul lor să fie amenajate locuri de parcare pentru locatarii blocurilor din zonă. Aceştia au rămas fără locuri pentru maşini după dezafectarea parcărilor de la şosea cu ocazia reabilitării bulevardului Nufărul – Cantemir.

Exproprierile au stârnit vie emoție în comunitate și numeroase proteste, îndeosebi din partea celor afectați direct, care au acuzat nu doar deciziile în sine ale Primăriei, ci și felul neomenos în care au fost tratați de reprezentanții administrației locale, precum și faptul că nivelul despăgubirilor nu le-a permis să își achiziționeze proprietăți similare.

Foto: Ovi D. Pop

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Dex ... pentru to(n)ți
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat care are forma de guvernare descrisă mai sus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.
Postat 11 Februarie 2022, 14:39 de excalibur
Tribunalul a fost de acord cu exproprierea
Democratia este , in traducere din graca veche, " demos+kratos" demos=popor,populatie , kratos= putere . Deci asta e vointa poporului, a cetatenilor. Puterea poporului se exercita prin Primarie, Tribunal, Curte de apel, Politie, Jandarmerie . Utilitatea publica o stabileste poporul . Poporul vrea DEZVOLTARE . Cui nu-i place se poate muta, stramuta, intr-o locatie mai linistita, de exemplu in Sinmartin...
Postat 11 Februarie 2022, 14:23 de excalibur
Unde e utilitatea publica?
Exproprielile se pot face doar pentru cauze de utilitate Publica. Aici nici vorba de asa ceva, mizeria asta va servi doar o mana de oameni cu nume si prenume, mai putini chiar decat cei expropriati!
Postat 11 Februarie 2022, 13:02 de 1x1
Demolare spectaculoasa
Pregatiti buldozerul si pe decebal. Apoi macaralele.Si comisioanele... [ https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/expropriere-anulata-in-justitie-pe-strada-simion-barnutiu-3917006/ ]
Postat 11 Februarie 2022, 10:43 de excalibur
CrisDumi aka KP
In schimb tu le ai in toate domeniile, nu doar in mobilitati
Postat 10 Februarie 2022, 10:35 de Sandu2100
Re: cchris26
Bați câmpii cu o nonșalanță demnă de invidat. S-a modificat infrastructura rutieră, zici? În ce sens? Nu s-a modificat, în timp, decât nivelul de trafic, care este mult mai mare. Modificarea ta nu ține cont de numărul, frecvența și timpul de oprire, staționare și parcare, specific calculat zonei de referință. Iar criteriile astea nu justifică demolarea de case, pentru că nici vorbă de modificări substanțiale. Habar n-ai de domeniul mobilității și cum se aplică soluțiile tehnice în materie, așa că mai bine tăceai.
Postat 10 Februarie 2022, 10:12 de KP
"Imagini spectaculoase" zice Bihoreanul.
Așa este. Nu am mai văzut așa ceva nici în vremea lui Ceașcă.
Postat 10 Februarie 2022, 10:03 de KP
Aici iar merg în contratendință.
Nu cred că se justifica investiția într-o parcare supraetajată, majoritatea locurilor sunt parcări de domiciliu, ieftine. Parcarea etajată merge la park and ride. Vii la periferie, lași mașina, te urci în tramvai sau autobuz, mergi în oraș. Încă nu am văzut vreuna! Sunt pline orașele occidentale de astea, unde tânjim ca exemplu, nu acolo? Facem și nu prea un park and ride în plin centru, catedrală, care numai park and ride nu e. Mă bucur că s-a ales calea simplă, linii pe asfalt, nu s-au mai manevrat niște milioane de euro aiurea, pe lângă cei de expropieri. În rest, ce vă mirați? Bulevardul e steril, ordonat, chiar obsesiv-compulsiv, după ultimele tendințe orădene. Păcat că ridici ochii și vezi dezastrul, blocuri fără două geamuri la fel, balcoane închise sau deschise. La asta nu s-a gândit nimeni, un program serios de reabilitare, se așteaptă ca de regulă de la proprietari.
Postat 10 Februarie 2022, 05:59 de User anonimizat
Gandim sau doar povestim?
Mi-e clar ca romanilor le place sa critice, nu conteaza ce si de ce. Asta ne face sa parem destepti. Inclusiv autorul scrie "DOAR pt locuri de parcare" si prin asta a abandonat neutralitatea care l-ar fi calificat ca ziarist. Intrebare simpla: De ce a fost nevoie de locuri de parcare? Pt ca a fost refacuta infrastructura rutiera care a dizolvat locuri de parcare existente. E greu de inteles? Daca refacerea bulevardului ramanea fara locuri de parcare va plangeati. Daca nu se facea nimic va plangeati. Daca se face va plangeti. Bine, plangeti atunci!!
Postat 10 Februarie 2022, 00:36 de cchris26
Imparatul e gol
Inteleapta mutare. Bolovanul s-a retras in turnul lui de fildes, de unde pastoreste tot judetul, si l-a lasat pe junior sef peste magazia de munitie. Care junior, impartind acelasi adn, a inceput sa se joace cu chibriturile. Si dinamita. Cam riscant, pentru karma lui, si avind in vedere destinul tragic al fratelui, rip. Noah, sa gindim pozitiv, e doar o demolare banala,nu spectaculoasa...
Postat 10 Februarie 2022, 00:11 de excalibur
Primaria Oradea a demolat o casa , construita de un VAFFAN CULLO in anii 90
Felicitari primaria Oradea, acea casa nu a avut autorizatie de constructie, cand a fost construita. Pacat ca primaria a platit despagubiri.
Postat 10 Februarie 2022, 00:07 de Sandu2100
După Piața Nufărul urmează...
... Piața Decebal. Se va încerca desființarea ei pe motiv de nerentabilitate, ca să se ridice și aici bloc.
Postat 09 Februarie 2022, 21:38 de zsizsi
macar de era
o parcare supraetajata, automata, pe structura metalica, inchiriata la costul pietei.. oricum, dupa cum se plang multi oradeni, e cam intinsa coarda sa faci exproprieri pentru ...parcari, nu pentru cai de infrastructura.
Postat 09 Februarie 2022, 21:30 de unu
Sunt încă mulți care nu credeți, dar vă veți convinge în timp.
Să demolezi locuințele unor oameni, ca să faci loc de stat mașinilor, arată că liberalii ăștia care se cred edili ... sunt cei mai proști bipezi de pe planetă.
Postat 09 Februarie 2022, 21:13 de KP
vai de noi
La 100 m s-a facut noua parcare pe un hectar, acolo putea face parcare supraetajata si pe banii de demolari facea parcare cu etaj. Bolojan e un dement , care numai demolari inutile stie, nimic altceva. Cel mai inutil proiect Cantemir-Nufaru arata deplorabil cu locurile de parcare desfiintate, toata zona arata deplorabil, pustie. Deja incep sa se inchida magazine din zona, exact ca in centru unde sunt noile pitonale, faliment scrie pe toate firmele din zona. Mare dezvoltare stim face, fata de Cluj sunt un sat de la coada vacii ca mediu de afaceri. Se vede in aeroport cat de atractivi suntem. Dar noi demolam si pietonale. D vreo 7 ani nici o firma mare nu a venit in oras, toate ne ocolesc. Universitate zero, educatie zero, doar demolari si pasaje.
Postat 09 Februarie 2022, 20:10 de adi13
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.525 RON
  • 1 EUR = 4.9214 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON