URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2019, 17:00

Imagini şocante într-un spital din Bucureşti: Infirmerele înjură şi lovesc pacienţii (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un videoclip şocant a fost postat în mediul online. În filmuleţ apar infirmiere ale Spitalului Universitar din Bucureşti care înjosesc, înjură şi lovesc pacienţii. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că măsurile împotriva infirmierelor vor fi "drastice".

Videoclipul a fost postat pe o pagină de Facebook şi arată cum angajatele se comportă inuman cu pacienţi aflaţi în stare gravă. Se pare că imaginile au fost surprinse pe secţia de Terapie Intensivă.

Vizibil iritate, infirmierele iau la rost, pe rând, fiecare pacient aflat pe paturile mobile. Una dintre ele loveşte fără milă un bărbat.

- De ce scoţi, mă, astea? Măăă! Cu tine vorbesc! Ridică fundul sus! Ridică! Ia mâinile astea de aici! Ia mâna, mă, nu auzi?", i-a spus una dintre infirmire unui pacient.

"- Ridică! Hai! Dacă mai scoţi mâna de aici, să dea dracu dacă nu ţi-o tai!", a spus infirmirea.

"- Alo! Te-ai p***t pe tine? Nu te-ai p***t? Pune mâna să vezi! Pune mâna! Pune mâna pe blugi! Dar de ce sunt, mă, uzi? M-am p***t eu? Ăsta pleacă?"

Filmarea mai arată cum angajata spitalului aruncă în pat papucii pe care un pacient îi dăduse jos. Omul îi pune înapoi, iar asta o enervează şi mai tare pe infirmieră. "- Eu îţi dau pantoful şi tu îl arunci jos, mă?"

Imaginile au ajuns şi la conducerea Spitalului Universitar, care susţine că e vorba despre un caz izolat, iar cele trei infirmiere vor fi date de urgenţă pe mâna Comisiei de Disciplină. Cea mai gravă sancţiune e desfacerea contractului de muncă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a comentat, la rândul ei, acest caz revoltător. Ea spune că în sistemul medical nu au ce căuta oameni fără vocaţie, iar sancţiunea aplicată acestor angajate ar trebui să fie cea mai drastică, adică desfacerea contractului de muncă. "Este clar că aceste persoane nu au ce să caute în sistemul medical. Este simplu", a declarat, potrivit Digi24.ro, Sorina Pintea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON