Scene de „Cascadorii râsului” au loc în stația CFR Ioșia de fiecare dată când garniturile de marfare trag pe o linie separată pentru a încărca cereale. Pentru că buruienile dintre linii nu au fost curățate niciodată, locomotiva patinează și conductorul e nevoit să facă mișcări înainte - înapoi ca să răzbească prin vegetația sălbatică.
Vinerea trecută, traficul prin zonă a și fost oprit mai bine de o jumătate de oră pentru că garnitura nu reușea nicicum să tragă la încărcat.
Exasperat de manevrele mecanicului, un orădean din zonă a pus mâna pe o motocoasă și a ieșit să taie buruienile, doar să nu mai audă trenul scârțâind pe șine sub geamurile sale.
Nu de alta, dar judecând după felul în care respectă mersul trenurilor, CFR-ul va ajunge în zonă cu lucrările de curățare a liniilor undeva de Crăciun. La tuns flori de gheață...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.