URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mi-ar fi plăcut să asist la o dezbatere publică a candidaţilor la Primăria Oradea. Dacă mulţi ar fi fost curioşi să vadă cum îl încolţesc chalengerii pe favoritul Florin Birta, eu aş fi vrut să aflu şi alte lucruri care pot determina viitorul urbei. Am constatat, din programele prezentate, că niciun candidat n-a spus clar ce va face cu proiectele în derulare, cu cele ce urmează să înceapă şi cu cele aflate doar în faza de început. Să fie acesta un semn că distinşii contracandidaţi ai liberalilor nici nu-şi imaginează să ajungă la butoanele Primăriei?
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât de greu ar pica unora, pronostichez că în bătălia pentru Primăria Oradea şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor zarurile au fost aruncate. Cred, deci, cu variate argumente - politice, administrative, psiho-sociale, electorale - că viitorul primar se numeşte Florin Birta, iar viitorul preşedinte de judeţ Ilie Bolojan.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile de anul acesta mă duc cu gândul la modelul şi actriţa Farrah Fawcett, o frumuseţe celebră în anii '70-'80, a cărei plecare în lumea celor drepţi a trecut aproape neobservată. De ce? Pentru că a avut ghinionul să moară în aceeaşi zi cu Michael Jackson, când internetul era să se blocheze la nivel global din pricina căutărilor despre subiect. Aşa sunt şi alegerile de anul acesta - au neşansa să se întâmple în anul Covidului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veţi vota în funcţia de primar al Oradiei pentru mandatul 2020-2024?










De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Leptospiroza este una dintre cele mai răspândite zoonoze (boli infecţioase ale animalelor care se pot transmite la om), existând cazuri în toate continentele, dar mai ales la tropice. Există cazuri de boală şi la noi. Boala este produsă de leptospire, care aparţin grupului de spirochete (bacterii spiralate), responsabile şi de alte boli, cum ar fi sifilisul, febra recurentă şi altele.
24 Decembrie 2012, 13:21

Huffington Post: Din 1989, România a fost condusă de o gaşcă incompetentă de escroci ex-communişti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

România a fost condusă de o gaşcă incompetentă de escroci ex-comunişti din 1989 încoace, a scris editorialistul Rupert Wolfe-Murray în "The Huffington Post", într-un articol intitulat "A fost Revoluţia de Crăciun din 1989 din România un fals?".

"Nu am niciun dubiu că schimbarea de putere din România a fost o revoluţie - chiar daca înscenată, iar mulţimea a fost manipulată. Are toate ingredientele unei revoluţii clasice: o schimbare totală a sistemului politic, o mulţime furioasă, câteva zile de haos, grupuri înarmate care s-au luptat între ele şi o gaşcă de conspiratori care s-au certat cine să preia puterea. Din câte se pare, au răsturnat un regim care avea soldaţi, poliţişti sub acoperire şi informatori peste tot. Iar România are acum un sistem democratic, oricât de dezamăgitor ar fi", notează bloggerul de origine scoţiană în ediţia online a publicaţiei britanice.

"Cred că este cu adevărat ruşinos că românii nu sunt mândri de marea lor realizare din 1989. (...) A fost confuz şi dezamăgitor în sensul că oameni nepotriviţi au ajuns la conducere, dar nu asta e ideea. Au scăpat de unul dintre cei mai răi dictatori din Europa şi ar trebui să fie foarte mândri de asta. Cu siguranţă, eu sunt'', mai notează editorialistul.

Murray spune că spre deosebire de celelalte ţări aflate sub regim comunist, în România căderea dictatorului nu a avut loc în condiţii paşnice. "În România a fost un adevărat haos şi au murit mulţi", mai scrie scoţianul.

Acesta explică şi diferenţa dintre lovitură de stat - "preluarea puterii prin forţă armată în principalele instituţii de guvernământ şi instalarea unei noi guvernări" - şi revoluţie - "o schimbare violentă şi haotică a guvernării", concluzionând că în România a avut loc o "revoluţie reală", fiindcă au participat şi oamenii.

Editorialistul consideră că românii sunt dezamăgiţi de revoluţia din 1989, fiindcă au fost educaţi în comunism. "Dacă aş fi mers la şcoală într-un stat comunist, aş fi fost învăţat că o revoluţie e un nou început, momentul eliberării din capitalism şi sclavie, atunci când oamenii preiau controlul asupra propriei lor soarte (...) Pentru comunişti, "revoluţia" este marea promisiune: este punctul de cotitură, momentul în care lucrurile încep să se amelioreze, o revoltă spontană a oamenilor. Prin confiscarea controlului asupra mass-media, educaţie (şi, foarte important, predarea istoriei), cine poate proba contrariul?", se întreabă Murray.

"Ceea ce pare să se fi întâmplat în România este faptul că aşa-zişii "intelectuali" - dintre care mulţi au fost educaţi în comunism - au decis că au fost trădaţi de revoluţia din 1989, deoarece aceasta nu i-a propulsat în o eră de prosperitate şi stabilitate. România a fost condusă de un grup incompetent de ex-comunişti necinstiţi, încă din 1989. Prin urmare, ei susţin zgomotos că nu a fost o revoluţie "reală". La fel ca alţi foşti comunişti, românii iubesc teoria conspiraţiei, iar aceasta este cea mai bună: revoluţia din 1989 a fost organizată din umbră de lideri locali, care erau mână în mână cu serviciile secrete internaţionale. Această explicaţie le permite românilor totodată să dea vina pe alţii (complotişti, ruşi) pentru problemele lor actuale, cam cum fac scoţienii, care dau vina pe englezi pentru toate necazurile lor", mai scrie editorialistul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
N-a zis tot !
Nu reauseau gunoaiele din esaloanele doi si trei sa puna laba pe putere daca nu aveau de-a face cu turma de tembeli, numita ,,poporul roman" ! ,,Poporul" l-am vazut la treaba sau mai corect ,,in treaba" si mai ales acum in decembrie, ce sa maI.... a votat sa intre in parlament hotii, borfasii, turnatorii ?! Ne place, nu ne place, asa popor, asa ,,alesi" !
Postat 26 Decembrie 2012, 06:58 de pinonel
Vede bine!
Bine vede scotianul! Realitatea-i ca nici Revolutia franceza n-a avut drept rezultat(e) cele din strigatura "Liberte!,Egalite!,Fraternite!"...Iar Napoleon a exportat tensiunile din Franta insingerand Europa si jefuind inclusiv Egiptul.Ministrul de interne al lui Napoleon,Fouche,poate fi lesne acuzat de genocid;Talleyrand -cel cu finantele- de o serie de furturi si deturnari;pe vreme ce Napoleon si-a onorat neamurile cu functii,titluri,mosii etc. Revolutiile se metamorfozeaza repejor in contrarevolutii,exact ca-n cazul Romaniei post'89...Stiinta si tehnologia -in special cea informationala!-va genera conditiile acelei schimbari pentru care au murit oamenii in urma cu 23 de ani.Cu aportul Justitiei,desigur.
Postat 24 Decembrie 2012, 17:54 de gyorgy tozser
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1404 RON
  • 1 EUR = 4.859 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON