URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Septembrie 2019, 12:55

Hai în Cartea Recordurilor!

Hai în Cartea Recordurilor! foto: Bri's Photos
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

România va intra în Guinness Book, cu cea mai mare clasă de Kangoo Jumps! Intrarea se face prin Oradea, în data de 13 octombrie, ora 13, în Piaţa Unirii.

De unde începe povestea? De la dorinţa antrenoarei Kinga Sebestyen de a găsi parteneri într-un proiect dedicat sănătăţii prin mişcare în ghetele rebound. La Oradea, căutările ei s-au finalizat prin formarea nucleului KAPO, o echipă de specialişti cunoscuţi, care au propus comunităţii orădene proiectul "Sănătate pe ghete".

Cine este KAPO? "K"-ul este Kinga, renumită la nivel mondial pentru programele de mişcare personalizată în ghete rebound, pentru întreţinerea sau reabilitarea stării de sănătate. "A"-ul vine de la dr. Alin Iova, specializat în fiziokinetoterapie, recuperare medicală sportivă şi lipoterapie. "P"-ul îi revine doamnei doctor Puşa Maria Fărcaş, specialist în recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie. "O"-ul este al meu, specialist în medicină de laborator. Propunerea studiului a fost primită extrem de frumos de orădeni, prin entuziasm şi participare responsabilă...

Evoluţia şi rezultatele studiului motivează. Ele vor sta la baza înfiinţării unei şcoli de sănătate KAPO la Oradea. Şi cum energia "rebound" este uimitoare, puntea dintre cele două etape KAPO trebuia să fie explozivă.

De aceea încercăm să realizăm un record mondial înregistrat în Guinness Book, printr-o super-clasă de kangoo jumps, cu peste 1.300 de participanţi. Sunt aşteptaţi să pună umărul - în cazul nostru ghetele - toţi cei care cred în sănătate prin mişcare. Organizarea unui asemenea mega-eveniment este susţinută de un număr mare de instituţii, organizaţii româneşti şi internaţionale. Detaliile pot fi găsite în aplicaţia Festivalul internaţional KAPO.

Ne vedem pe 13 octombrie, în centrul Oradiei. Vino şi demonstrează lumii că mişcarea este sănătate!

Olivia Burtă
medic

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Rusine
Daca doamna Burtă s-ar ocupa de centrul de transfuzie in loc sa tzopaie , poate nu ar trebui sa stea donatorii cate 3-4 ore pentru o donare. Eu personal din aceasata cauza nu mai donez.Culmea este , ca tot ei se plang ca in Oradea nu sunt destui donatori, nu au sange.
Postat 29 Septembrie 2019, 19:57 de Kuler
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON