URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Aprilie 2022, 10:31

Grădina lui Andrei: La doar 11 ani, orădeanul Andrei Popovici îi provoacă pe copii să ia în grijă grădinile din jurul blocurilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În curtea unui bloc de pe strada Doina din Oradea, din spatele gardului viu, se aude zgomotul pământului săpat şi îngrijit. Andrei Popovici, un copil de 11 ani, ajutat de surioara lui Antonia (6 ani) şi de părinţii Monica şi Radu, îşi îngrijeşte grădina de legume înfiinţată chiar sub geamurile apartamentelor. "După ce mi-am terminat temele, ce poate fi mai relaxant decât să lucrez în grădină?", spune Andrei. N-are încă înălţimea unui adult, dar vorbeşte ca un om mare...

După ce în iarnă a strâns de la alţi copii 1.500 de cărţi pentru şcolile de la ţară, Andrei a lansat acum un nou proiect civic şi îi provoacă pe semenii lui din Oradea să planteze legume în jurul blocurilor în care locuiesc. Aşa, spune iniţiatorul, cartierele vor arăta mai dichisite, iar copiii vor fi mai conectaţi cu Mama Natură...

Grădinar de mic

Andrei este elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială "Dacia" şi, spre deosebire de alţi colegi de-ai lui, nu îşi petrece mult timp cu jocurile video, ci preferă să se afunde în interesanta lume a cărţilor. "Îmi place mult să citesc, nu doar romane sau poveşti, ci şi cărţi din care mă documentez pe teme istorice, despre natură şi multe alte lucruri", spune copilul. La doar 11 ani, băiatul vorbeşte cu seriozitatea unui adult, dar, totodată, cu entuziasmul specific pre-adolescentin. 

Setea de cunoaştere l-a determinat şi să devină un mic grădinar. De ani buni, munceşte cot la cot cu părinţii în grădina de legume pe care familia o are într-un sat de lângă Marghita. "Am vrut să văd cum evoluează o plantă, aşa că am pus seminţe în pământ şi am aşteptat să văd cum creşte leguma pe care, la final, am putut să o mănânc. M-am bucurat de rodul muncii mele", zice băiatul. A aflat astfel că, dacă munceşti, ai şi foloase...

Provocarea lui Andrei

Anul acesta, Andrei a decis să-şi "exporte" pasiunea la Oradea şi a început să grădinărească în jurul blocului în care locuieşte. Ajutat de părinţi, a pregătit o mică parcelă pentru agricultură şi a plantat seminţe de salată verde, ridichi, frunze de pătrunjel şi bulbi de ceapă. "Trebuie să continui să le ud, să mă asigur că nu cresc buruieni şi cât de curând o să am legume. Salata creşte în trei săptămâni, ridichile la fel, ceapa în mai puţin de o lună", povesteşte copilul, entuziasmat de munca lui.

Andrei crede că fiecare om în parte, mare sau mic, nu doar că poate contribui la bunăstarea planetei, ci chiar trebuie să o facă, iar grădinăritul este o modalitate de a îngriji Terra. "Este important să fii conectat cu natura şi să-i arăţi că o iubeşti. Plantând legume în pământ, ajutăm natura, cea care ne dă aerul pe care îl respirăm. Trăim pe Pământ şi e datoria noastră să-l ocrotim", spune copilul. 

Este convins că aerul Oradiei ar fi mult mai curat dacă în jurul fiecărui bloc, în locul unor terenuri insipide, ar apărea grădini urbane, cu legume crescute fără substanţe chimice. "Ar fi de preferat să punem compost, care merge foarte bine într-o grădină publică. E mai greu de făcut la bloc, dar măcar să lăsăm frunzele care cad toamna pe pământ, să se transforme în îngrăşământ", zice Andrei, dovedind că a înţeles şi procesul natural al compostării. Şi n-a învăţat la şcoală despre compost, ci s-a documentat tot de unul singur, interesat de modul în care omul poate servi naturii. 

Scriitor de mic 

Nu este pentru prima oară când Andrei are un proiect civic. În decembrie, i-a provocat pe toţi copiii din Oradea să doneze cărţi pe care le-au citit deja, pentru bibliotecile din satele Bihorului, unde rafturile sunt mai degrabă goale. A pus cutii mari de carton în mai multe şcoli din Oradea şi, în doar câteva săptămâni, a strâns 1.500 de cărţi, care apoi au ajuns în două şcoli din comuna Chiraleu. "Lumea cărţilor are multe de oferit şi e păcat ca elevii de la ţară să nu aibă acces la ea", explică Andrei.

Mai mult, din cititor perseverent, copilul a devenit şi scriitor. Recent, Andrei Popovici a finalizat prima sa carte, "Aventurile lui Agrafă şi Creion", care sunt cei mai buni poliţişti din satul Rechizitoza, ţara Biroza. "M-am inspirat din camera mea, obiectele pe care le folosesc cel mai des", spune autorul, care speră că va găsi curând o editură dornică să-i publice cartea. "Este doar primul volum. Am început deja să mă gândesc la al doilea", dezvăluie el. 

De altfel, sunt mari şanse ca, atunci când va fi mare, să se definească tot ca autor, deoarece copilul îşi doreşte să devină jurnalist. "Îmi place foarte mult această meserie, pentru că reporterul este cel care îi face pe oameni conştienţi de anumite lucruri importante. Face ştiri, ca lumea să afle adevărul. Fără reporteri, nu am şti ce se întâmplă în jurul nostru, ceea ce ar fi foarte greşit", zice Andrei. 

Model pentru alţii 

Până să devină un jurnalist, Andrei se concentrează la munca din grădină şi speră că plantele lui vor fi o inspiraţie şi pentru alţi copii. "În fiecare zi, după ce ajung de la şcoală, îmi fac temele, citesc, apoi cobor cu părinţii şi Antonia în grădină. Împreună, ne deconectăm de la tot stresul", spune băiatul, descriind astfel un alt atu al grădinăritului. 

Părinţii lui, Monica şi Radu, au şi creat o pagină de Facebook, "Provocarea lui Andrei - Citeşte, Plantează, Donează", unde au postat imagini cu Andrei şi surioara lui Antonia grădinărind. "Sper ca mulţi copii să-mi ia exemplul. Aşa, vor învăţa să nu risipească resursele Pământului, dar şi mai multă ştiinţă decât pot învăţa din manuale", zice băiatul. 

Până acum, le-a povestit colegilor din clasa lui despre iniţiativa sa, dar recunoaşte că nu i-a văzut la fel de entuziaşti. "Unii nu sunt genul ăsta, care să grădinărească". Andrei nu se lasă bătut şi le cere părinţilor să posteze imagini pe Facebook cât mai des. Poate-poate, alţi copii vor face ca el, iar la vară se vor aduna la un mini-târg de legume, ca să facă schimb de roade. Şi să-şi arate unii altora că niciodată nu eşti prea mic ca să faci lucruri mari...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
de Florii - un Florin care aduce flori si isi cinsteste orasul unde e primar
inca ceva - dle primar, daca tot e ziua dvs de nume - La multi ani cu intelepciune, cu aceasta ocazie! - cum ar fi sa va asociati numele Florin cu florile cu care veti amenaja TOT orasul? poate ar fi o cinste si pt mama dvs care vi-a dat acest nume! *** La multi ani celor cu nume de flori si celor care iubesc florile!
Postat 17 Aprilie 2022, 19:38 de roger
Oradea are nevoie de flori si culoare, nu doar de stalpi negri de iluminat si constructii gri-negre
un articol frumos, felicitari, Andrei, tie si familiei tale! gradinile de la blocuri au nevoie de ingrijire, insa ar fi mai bine ca patrunjelul, ridichile si ceapa sa creasca in zone rurale, unde nu exista poluare, asa cum e in curte cu zeci, sute, mii de masini care trec zilnic. ideal ar fi ca fiecare scara sa mearga pana la mag. carrefour, penny, kaufland, lidl, etc si sa cumpere seminte de flori cu 1,5-2 lei/pachetul sau butasi de trandafiri cu 10 lei si sa ii planteze. e un pret prea mare? sau cumva nepasarea si confortul oradenilor este prea mare? luam acest articol ca un apropo si o bataie pe obraz la adresa primariei (care nu este capabila sa amenajeze rondourile din intersectii, parcurile, etc), dar si a asociatiilor de proprietari si sefilor de scara (incapabili sa-si mobilizeze colocatarii). Felicitari episcopiei catolice care a adus un peisagist francez platit cu 1300 euro lunar si care a infrumusetat atat de tare parcul fostului muzeu al tarii crisurilor, incat tot orasul posteaza acum imagini cu magnoliile si restul florilor de acolo! Oradea este lipsita de culoare in zonele publice - spre rusinea celor care o conduc!
Postat 17 Aprilie 2022, 19:11 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON