URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Decembrie 2015, 07:40

Galben de Oradea: Tot mai mulţi proprietari de clădiri din centrul oraşului îşi zugrăvesc faţadele în nuanţe de galben (FOTO)

Galben de Oradea: Tot mai mulţi proprietari de clădiri din centrul oraşului îşi zugrăvesc faţadele în nuanţe de galben (FOTO) TRĂSĂTURI COMUNE. Casa Poynar (foto) din Piaţa Ferdinand şi Biserica Reformată Oraşul Nou din strada Primăriei, ambele reabilitate în acest an, sunt două din clădirile care "îngălbenesc" centrul istoric al Oradiei
Galben de Oradea: Tot mai mulţi proprietari de clădiri din centrul oraşului îşi zugrăvesc faţadele în nuanţe de galben (FOTO) TRĂSĂTURI COMUNE. Casa Poynar din Piaţa Ferdinand şi Biserica Reformată Oraşul Nou (foto) din strada Primăriei, ambele reabilitate în acest an, sunt două din clădirile care "îngălbenesc" centrul istoric al Oradiei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O plimbare la pas prin centrul Oradiei poate fi o desfătare. O mulţime de clădiri de patrimoniu, bogate în decoraţii şi încărcate de istorie, dau oraşului un aer aparte şi, cu fiecare nouă faţadă reabilitată, centrul străluceşte şi mai tare.

Deşi îi laudă pe proprietarii care dovedesc respect faţă de oraş şi îşi renovează clădirile, specialiştii avertizează că în Oradea se conturează un fenomen nedorit: tot mai multe clădiri sunt zugrăvite doar în galben, ceea ce ar fi o dovadă a lipsei de creativitate din partea specialiştilor care coordonează reabilitările. Dacă tendinţa se păstrează, Oradea ar putea ajunge să strălucească atât de tare încât... va fi greu de privit!

Galben de Schonbrunn

În 1782, împărăteasa Maria Tereza implementa un program imperial de urbanizare. Printre altele, suverana a decretat ca toate clădirile cu funcţiuni publice să fie zugrăvite în galben, astfel încât oamenii să le poată identifica uşor. Primul imobil vopsit a fost chiar palatul vienez atât de îndrăgit de Maria Tereza, devenit celebru inclusiv pentru culoarea lui: Schonbrunn.

Aşa a ajuns galbenul favorit în rândul arhitecţilor, faima păstrându-i-se şi în Oradea zilelor noastre astfel că mulţi specialişti optează pentru această culoare când nu ştiu cum ar trebui să zugrăvească o clădire fără să dea greş. 

Orice proiect de reabilitare a unei clădiri din centrul istoric trebuie să primească girul Primăriei şi al Direcţiei pentru Cultură. Când vine vorba de alegerea culorii în care se vopseşte clădirea, arhitecţii trebuie să propună prioritar culoarea originală. Dacă nu o cunosc şi nici nu o pot afla, sunt obligaţi să propună o nuanţă din paletarul de culori pentru clădiri din centrul istoric, aprobat de aceleaşi două instituţii.

Pe toate străzile

Deşi paletarul conţine zeci de variante, de la nuanţe de gri la albastru ori chiar roz, mulţi arhitecţi aleg galbenul, gândindu-se că aşa nu li se vor refuza proiectele. Cel mai recent s-a întâmplat în cazul Casei Poynar, din intersecţia Pieţei Ferdinand cu strada Nicolae Grigorescu. O parte a faţadei a fost dezvelită recent, arătând o reabilitare impecabilă a monumentului, pictat în galben-portocaliu la parter şi la primul nivel, iar la etajele superioare în galben-crem.

În apropiere, pe strada Republicii, la nr. 11, Casa Bartsch, aflată în proprietatea Episcopiei Ortodoxe, a fost şi ea zugrăvită în galben-lămâie în 2012, când i-au fost reabilitate faţadele.

O altă clădire care a primit culoarea galben e Biserica Reformată Oraşul Nou, la intersecţia străzilor Primăriei şi Jean Calvin. Până la reabilitarea demarată în acest an, biserica era verde, dar acum străluceşte în galben de la temelie până în vârfurile turnurilor. Tot galbenul a fost ales şi pentru casa parohială a Catedralei Greco-Catolice Sfântul Nicolae, situată vizavi de biserică şi reabilitată tot în acest an.

Nicio surpriză

Tendinţa de "îngălbenire" a centrului Oradiei a fost observată inclusiv de specialişti. "Este o abordare greşită, iar o autoritate trebuie să dicteze o viziune de ansamblu. Altfel, în câţiva ani poate ne vom plimba printr-un centru aproape complet galben", avertizează Cristian Puşcaş (foto), unul dintre cei patru arhitecţi orădeni atestaţi pentru reabilitarea clădirilor monument istoric.

Chiar dacă, teoretic, nu greşesc în alegerile lor, arhitecţii şi proprietarii care promovează exclusiv galbenul, fără să ţină seama de cromatica imobilelor din jur, riscă să plictisească turistul. "Din punct de vedere cromatic, galbenul are caracter de surpriză. Generalizându-l, dispare orice surpriză", explică Puşcaş.

Se caută soluţii

Cine poate întoarce tendinţa de mono-cromizare? Greu de stabilit... Ultimii care au un cuvânt de spus sunt specialiştii Direcţiei pentru Cultură, care avizează proiectele de reabilitare în forma finală, dar de cele mai multe ori aceştia primesc o singură variantă de proiect, pe care fie o aprobă, fie o resping. "Arhitecţii vin cu o singură propunere de culoare, convenită cu proprietarul, iar dacă proiectul respectă paletarul şi ghidul de reabilitare întocmit de Primărie, îl avizăm", spune şeful Direcţiei, Lucian Silaghi.

Acesta adaugă că a observat şi el tendinţa de uniformizare cromatică a clădirilor din centru, care ar putea aduce deservicii aspectului ansamblului arhitectural. "Sigur că nimeni nu îşi doreşte un centru doar galben. Trebuie gândită o soluţie", crede Silaghi. Până când va apărea această soluţie, rămâne ca arhitecţii să-şi demonstreze măiestria în colorarea oraşului, aşa cum au făcut-o şi predecesorii lor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
ȘI CE DACĂ?
CE, ORAȘUL SOARE NU E BINE? ORADEA CA UN SOARE!!!!!!!!!!!!!!CA DESTUI ÎS NEGRI LA SUFLET!!!
Postat 06 Decembrie 2015, 01:51 de ADINA
Galben de Oradea ? Dar disciplina in constructii ce alta treaba mai are ?
"... arhitecţii trebuie să propună prioritar culoarea originală. "Arhitectii oradeni,pardon,duioasa si sfioasa Lipoveanu Adriana,inginer constructor/director executiv al Institutiei Arhitectului Sef,nu poate opina impotriva proprietarilor cu "punga doldora"de bani;acestia pot decide cam tot ce vor muschii lor in Oradea pe linia disciplinei in constructii.Ei isi pot reconstrui o casa, de la zero,cu o simlpa autorizatie de reparatie, pastrandu-si peretele exterior intact o vreme,pentru ca apoi sa-si refaca fatada. Cromatica culorilor ? Mentinerea unei linii arhitecturale in ton cu constructiile in stil eclectic cu influente neo-gotice, secession, baroc sau art nouveau existente(nedemolate) inca in Oradea ? Am construit doua piete alimentare,din BETON,de toata pomina.In ton cu ce ? Daca tot faceti comparatii si referinte turistice cu anumite obiective din tara vecina,Ungaria (baile de la Hajduszoboszlo, spre exemplu),de ce nu v-ati lasat inspirati de constructia pietei agro-alimentara din Budapesta(Hala Pietei Centrale),ea in sine constituind un obiectiv turistic.Daca tot sunteti pusi pe cheltuit banii publici(sau pe finantari europene)faceti-o si cu sufletul , cu specialisti de marca si nu numai de dragul de a face ceva......,mai bine lipsa. Parca deviza partidului aflat la putere(PNL),precum si a presedintelui Klaus Iohanis era urmatoarea: Romania lucrului bine facut ! Pai,Oradea nu mai face parte din Romania ? Cromatica culorilor in Oradea ? Da,galben de Lipoveanu Adriana si de ISC Oradea.
Postat 06 Decembrie 2015, 00:57 de platona
@excalibur
Ce sa (mai) infiintam?! Nu platim destui trântori?! Du-te si i-al pe nea ilie de urechi, el tine de 5 ani postul de arhitect-sef al Oradiei blocat! Uita-te pe site-ul primariei si vei vedea cati ,,angajati" are institutia arhitectului sef, angajati pe care nu-i deranjeaza si care nu se deranjeaza pt. nimic!
Postat 05 Decembrie 2015, 09:51 de pinonel
Monopol pe culori
Absolut necesara infiintarea unei institutii platita din bugetul local care sa se ocupe cu stabilirea culorii fatadelor,autorizarea acestora si sanctionarea contravenientilor.S-ar mai cistiga citeva locuri de munca...si o noua sursa financiara,din amenzi,desigur.Sau s-ar putea ocupa de problema fostii hingheri de masini,ca deja au aparate de fotografiat si chitantier.
Postat 05 Decembrie 2015, 00:04 de excalibur
E mult galben, dar nu este exclusiv
Partial de acord, avem prea mult galben. Dar, curios, nimeni nu aminteste de sinagoga Zion, de Palatul Moskovits din Piata Unirii, de palatul episcopal greco-catolic... nici chiar Palatul Vulturul Negru nu l-as numi galben. In Piata Ferdinand este Teatrul, cladirea BRD, sau Transilvania - nici acestea nu sunt galbene! Deci sa nuantam subiectul! :)
Postat 04 Decembrie 2015, 19:25 de BlackCrow
cenzura
Care este limita (delimitata de ce) in coloristica asta monotona?Tot un fel de cenzura este si asta.Aruncati o privire pe afara la restaurarile de calitate si veti gasi variante la problemele ridicate aici.Cand incercam sa rezolvam o problema (tipic romanesc)ar fi bine sa vedem rezolvari deja facute la orice problema care deja exista nu sa cautam prin incercari si tatonari tot romanesti care necesita timp efort si bani in plus.
Postat 04 Decembrie 2015, 17:13 de Mircea2003
REPLICA
Portocaliu de PDL Bihor era mai indicat pentru ca asta a format galben de PNL Bihor!:))=)) Se impune si se maniupuleaeza opinia publica in subconstient subliminal pentru ca la anul sa voteze PNL Bihor de atata galben , numai sa nu le cada greu la stomac pana la anu?:))=)) Si pana la urma urmei ... Unde dreac ati vazut cladiri guvernamentale vopsite in in rosu ?(AJOFM de PSD Bihor)!:))=)) Aceasta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 04 Decembrie 2015, 14:44 de Romanul_Simplu
MULTE LĂMÂI
Mă......în fundul curții /GALBEN ca lămâia / Și cu un șomoiog de paie/ Mă.....Măria ! În context GALBEN-ul este culoarea PNL. În fine, încă o dovadă că se simte din plin lipsa arhitectului șef de profesie !
Postat 04 Decembrie 2015, 09:52 de TDS
...
Culoarea s-a banalizat demult,de cînd cam toate balcoanele de prin cartiere (închise sau deschise) au început să fie vopsite chiar dacă nu se potriveşte cu restul,mai lipseşte rozul...
Postat 04 Decembrie 2015, 09:17 de ducfer
Oradea
Una dintre solutii poate fi stabilirea de catre Primarie si Directia de Cultura a unei culori diferite, unice de la an la an. Intr-un an se reabiliteaza doar un numar destul de mic de cladiri, si astfel in timp, s-ar ajunge la acea diversitate dorita. De exemplu, anul viitor sa fie nuantele de verde (din paletarul Primariei) aprobate, anul viitor albastru si tot asa... Aceasta culoare ar fi adusa in vedere opiniei publice (firme de constructii, arhitecti, deigneri etc.) la sfarsitul fiecarui an, pentru anul urmator.
Postat 04 Decembrie 2015, 08:40 de OradeaCivitas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON