URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2019, 08:40

GAL Valea Velj anunță public lansarea sesiunii de cerere de proiecte LEADER

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Variantă simplificată

APEL DE SELECȚIE

Asociația Grupul de Acțiune Locală  Valea Velj (GAL Valea Velj ) anunță public lansarea sesiunii de cerere de proiecte LEADER.

Data lansării apelului: 20 SEPTEMBRIE 2019

Măsura de finanțare deschisă:

MĂSURII M 4/6A „Sprijinirea  diversificării și crearea de locuri de muncă”

Număr de referință a sesiunii cererii de proiecte: M19.2(M4/6A) - 01/19 – 20.09.2019

Tipuri de beneficiari eligibili:

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 4 /6A sunt:

Aceste categorii de beneficiari eligibili sunt mentionati la art.19 (2) din Reg.1305/2013, unde se precizeaza: ”Sprijinul prevazut la alineatul (1) litera (a) punctul (ii) se acorda fermierilor sau membrilor unei gospodarii agricole care isi diversifica activitatea prin practicarea unor activitati neagricole, precum si micro-intreprinderilor si intreprinderilor mici”.

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 4 /6A sunt:

- Fermierii sau membrii unei gospodarii agricole, care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole în spațiul rural.

- Micro-întreprinderile și întreprinderile mici din spațiul rural, care desfasoara activități non-agricole. In acesta categorie se incadreaza si micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanțare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii acesteia (start-ups).

Persoanele fizice neautorizate nu sunt eligibile.

Categoriile de solicitanţi eligibili în cadrul măsurii 4/6A în funcție de forma de organizare sunt:

- Persoană fizică autorizată -înfiinţată în baza OUG nr. 44/ 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare;

- Întreprindere individuală înfiinţată în baza OUG nr. 44/ 2008, cu modificările și completările ulterioare;

- Întreprindere familială înfiinţată în baza OUG nr. 44/ 2008 cu modificările și completările ulterioare;

- Societate în nume colectiv SNC - înfiinţată în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicata, cu modificările și completările ulterioare;

- Societate în comandită simplă SCS - înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, republicata cu modificările şi completările ulterioare);

- Societate pe acţiuni SA - înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, republicată cu modificarile şi completările ulterioare;

- Societate în comandită pe acţiuni SCA înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

- Societate cu răspundere limitată SRL (inclusiv SRL-D) înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificările şi completările ulterioare;

- Societate comercială cu capital privat înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cu modificările şi completările ulterioare);

- Societate agricolă înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura cu modificările şi completările ulterioare;

- Societate cooperativă de gradul 1 înfiinţată în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, respectiv societăți cooperative meșteșugărești și societăți cooperative de consum care au prevăzute în actul constitutiv ca obiect desfășurarea de activităţi neagricole;

- Cooperativă agricolă de grad 13 înfiinţată în baza Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Atenție! În cadrul M 4/6A solicitantul trebuie să aibă capital 100% privat.

Fond nerambursabil total disponibil/măsura: 421.261,25 EURO

Fonduri disponibile pentru aceasta sesiune: 421.261,25 EURO

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect:

Sprijinul se acordă sub formă de suma forfetară fixă de 40.000 de euro/proiect, cu excepția activităţilor de producţie, servicii medicale, sanitarveterinare şi de agroturism pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/proiect. Nu se alocă sume intermediare.

Atenție! În cazul în care prin proiect sunt propuse activități aferente mai multor coduri CAEN (maximum 5 coduri CAEN), cu valori diferite ale sprijinului public nerambursabil (40.000 euro, respectiv 70.000 euro), proiectul va primi spijinul cel mai mic.

Intensitatea sprijinului: este 100% .

 

Prima tranșă va fi de 75% din valoarea totală, acordată după semnarea contractului de finanțare cu AFIR, iar ultima tranșă (25%) se va acorda la momentul în care planul de afaceri propus este finalizat și se face dovada că au fost atinse obiectivele prevazute prin planul de afaceri.

Data limită pentru depunerea proiectelor: 20 OCTOMBRIE 2019

Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii aferente masurii M4/6A  se  opreşte înainte  de  termenul  limită prevăzut în prezenta apel de selectie, atunci  când valoarea publică totală a proiectelor depuse având un punctaj estimat (autoevaluare/prescoring) mai mare  sau  egal  cu pragul  de  calitate  aferent  lunii respective,  excluzând  valoarea  publică totală  a  proiectelor  retrase  ajunge  la  110%  din  nivelul  alocării  sesiunii  aferente măsurii, cu excepția primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere stabilită când oprirea  depunerilor  de  proiecte  nu este condiționată de atingerea plafonului de 110% din nivelul alocării sesiunii

Astfel, în primele 5 zile calendaristice de la deschiderea sesiunii de primire proiecte nu se aplică plafonul maxim al depunerii – indiferent de valoarea totală a fondurilor solicitate prin proiectele depuse.

Sesiunea se închide înainte de termenul limită de depunere atunci când valoarea fondurilor solicitate de către ultimul proiect conduce la depășirea plafonului maxim al depunerii.

Punctajul minim – 30 de puncte

Locul și intervalul orar în care se pot depune proiectele:

Locul depunerii: Sediul GAL Valea Velj – sat Gepiu, Comuna Gepiu, nr. 82, Județul Bihor, de luni până vineri (intervalul orar 800-1600).

Pentru mai multe informații, vă invităm să consultați varianta detaliată a apelului, disponibilă în format electronic și tipărit, la sediul GAL sau pe site-ul asociației.

Detalii privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului pentru Măsura 4/6A și anexele aferente acestuia, disponibile pe site-ul www.galvaleavelj.ro, secțiunea proiecte.

Datele de contact ale GAL unde solicitanții pot obține informații detaliate:
Clopot Aura, Manager GAL Valea Velj, tel 0737 654 042
email: gal.valeavelj@yahoo.ro , www.galvaleavelj.ro .

 

ASOCIAȚIA GRUPULUI DE ACȚIUNE LOCALĂ VALEA VELJ (GAL VALEA VELJ)

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON