URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Suntem țara cu cele mai multe minore devenite mame. Pun pariu că avem cazuri de fete ajunse bunicuțe înainte de a împlini 30 de ani. Era evident că trebuiau luate măsuri pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli. Această educație s-a făcut până și pe vremea comuniștilor și nimeni nu a fost scandalizat...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deloc moale nu le-a picat alegătorilor liberali din Bihor acuza adusă PNL-iştilor din Consiliul Judeţean de către Ioan Mang, cum că partidul lor favorit se pregăteşte de-o alianţă taman cu UDMR. Supărat că PSD nu mai are, alături de UDMR şi ALDE, majoritatea în "parlamentul" judeţean, Mang le-a reproşat PNL-iştilor, cu Ilie Bolojan în frunte, încălcarea unui protocol semnat anul trecut de şefii celor patru partide reprezentate în CJ, care prevedea o repartizare mai puţin dezechilibrată a banilor pentru primării.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Complicata relaţie cu legea a oamenilor are o mulţime de explicaţii ce ţin de psihologie, de educaţie, de bagajul de tare cărate în spate de fiecare în parte şi de mulţi alţi factori. Indiferent de gradul de civilitate al unei societăţi, oamenii tot se încruntă când vine vorba de reguli, regulamente şi legi, mai ales când apar şi pedepsele la buzunar.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 22 mai 2020, la ceas de seară, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul comun nr. 784/2020 al Ministrului Afacerilor Interne şi al Ministrului Sănătăţii, Ordin prin care se aprobă un regulament pentru purtarea măştii de protecţie în locurile publice. Deşi starea de alertă a fost instituită pe data de 15 mai a.c., la momentul încetării stării de urgenţă, iar legea cadru de reglementare a acestei situaţii excepţionale a fost publicată în aceeaşi dată şi a intrat în vigoare luni, 18 mai, obligaţia de a purta mască a fost doar o obligaţie morală până sâmbătă, 23 mai, ordinul fiind publicat vineri seara.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În fumul de ţigară au fost identificate peste 4.000 de substanţe, multe dintre ele toxice. Un fumător care fumează un pachet de ţigări pe zi pufăie de circa 70.000 de ori într-un an, toate mucoasele gurii, nasului, faringelui şi arborelui traheo-bronşic fiind expuse repetat fumului. Unele substanţe acţionează direct pe aceste mucoase, în timp ce altele sunt absorbite în sânge sau sunt dizolvate în salivă şi înghiţite.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
16 Iunie 2011, 14:52

Fuga de asigurare

Fuga de asigurare ARDEEE! În fiecare an pompierii bihoreni sunt chemaţi să stingă 400 de incendii, iar statisticile arată că numărul e în creştere. Deşi majoritatea intervenţiilor au loc la locuinţe din Oradea, populaţia sărăcită de criză se codeşte să plătească 20 de euro pe an pentru asigurarea locuinţei. Riscând să piardă totul...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De anul acesta, statul nu mai despăgubeşte victimele dezastrelor. Fie cutremur, alunecare de teren sau revărsare de ape, e treaba proprietarului locuinţei să se descurce!

Deşi conform legii populaţia este obligată, sub ameninţarea unor amenzi usturătoare, să îşi asigure locuinţele până cel târziu la 15 iulie, numărul bihorenilor care şi-au încheiat poliţe este extrem de redus. Fiecare speră că n-o să-l lovească năpasta chiar pe el...

(Fărăde)legea asigurărilor

Adoptată în 2008, după inundaţiile din Moldova, Legea 260 obligă toţi românii să îşi asigure locuinţele împotriva dezastrelor naturale. Asigurarea obligatorie împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor costă 20 de euro pe an pentru o locuinţă de beton, piatră, cărămidă sau din orice alt material tratat chimic ori termic, respectiv 10 euro pentru casele din chirpici. Localizarea imobilului sau dimensiunile lui nu au nicio importanţă, iar cei care nu şi-au încheiat poliţe până la 15 iulie riscă amenzi de între 100 şi 500 lei. Plus plata asigurării!

În schimbul poliţei, în cazul producerii unui dezastru proprietarii casei pot beneficia de despăgubiri de până la 20.000 euro pentru locuinţele din cărămidă sau 10.000 euro pentru cele din chirpici. Românii care şi-au asigurat locuinţele de bunăvoie sau obligaţi de bancă la contractarea unui împrumut ipotecar sunt scutiţi de asigurarea obligatorie. Legea nu îi scuteşte însă şi pe cei care nu au cum să cadă victime evenimentelor incluse în asigurare...

Pariul cu dezastrul

Feriţi de catastrofe naturale, bihorenii refuză să dea bani pe asigurare doar ca să rămână fără ei. "Adică eu să îmi fac asigurare de inundaţie, alunecări de teren şi cutremur, ca prostul, câtă vreme Crişul Repede e regularizat, iar zona în care ne aflăm e una de câmpie, unde nici când a fost cutremurul mare din Bucureşti n-a existat pericol?!", protestează Viorel, proprietarul a două apartamente în Oradea. Şi la fel ca el gândesc majoritatea orădenilor...

10 Alexandru Butiri.jpgAlexandru Butiri (foto), preşedintele Asociaţiei de Proprietari "Fagului", spune că a încercat să îi convingă pe membri să îşi încheie poliţe, fie şi numai ca să nu fie amendaţi. "Am afişat la asociaţie ofertele mai multor firme de asigurări. Oamenii nici măcar nu le citesc!", zice Butiri. Strâmtoraţi de costul întreţinerii apartamentului şi de preţul coşului zilnic, orădenii spun că nu au bani şi pentru asigurare. "Vin cu argumente care te lasă fără replică. "Doar n-o să renunţ la medicamentele care mă ţin în viaţă ca să plătesc asigurarea casei...", mi-a spus un pensionar", povesteşte preşedintele Asociaţiei.

Orădenii între 30 şi 40 de ani sunt printre puţinii care citesc ofertele afişate. "Au copii de crescut şi vor, probabil, să se protejeze", spune Butiri. Numai că, în majoritatea cazurilor, aceştia au deja asigurare pe locuinţă. Le-a făcut-o banca cu de-a sila când i-au împrumutat cu bani de apartament...

Super-ofertă de sezon

În ideea de a cuceri cât mai mult din piaţă, asiguratorii se bat în oferte. La acelaşi preţ cu asigurarea obligatorie, acestea oferă asigurări facultative perfect valabile.

10 Florin Mateiu.jpg"Locuinţele sunt asigurate în plus, după caz, pentru incendiu sau inundaţii cu apa din conducte, în caz că se sparge vreo ţeavă. Cei care stau la case sunt asiguraţi pentru pagube provocate terţilor în cazul în care câinele familiei muşcă pe cineva care a intrat în curte, iar cei de la bloc dacă îi inundă şi pe vecini", spune Florin Mateiu (foto), directorul firmei Areal Bucureşti. Bărbatul conduce peste 25 de agenţi de asigurări dar spune că, afectată puternic de criză, piaţa este departe de a-şi atinge potenţialul...

Puţini asiguraţi

Mateiu spune că pentru cei 20 de euro, în cazul unui eveniment asigurat, clienţii sunt despăgubiţi cu 1.000 de euro. Suma nu e mare, dar creşte cu câte 1.000 pentru fiecare trei euro plătiţi în plus. La fel, bunurile din imobil pot fi asigurate împotriva furtului pentru valoarea de 0,8% din cea evaluată. În ciuda ofertelor, însă, orădenii rămân strânşi la pungă.

"Numărul orădenilor asiguraţi este mic, probabil sub 30%, iar la ţară e şi mai rău. În Vârciorog, de exemplu, din sutele de case, doar trei sunt asigurate. Oamenii sunt convinşi că, fiind la un an înainte de alegeri, primarul nu le va da amenzi", spune directorul. Numai că, în cazul în care edilul se hotărăşte să îşi facă totuşi datoria, îi va ustura la buzunare. Amenda e de şase ori mai mare decât suma pe care ar fi plătit-o altfel pe asigurare. Dovadă clară că "scumpul" mai mult păgubeşte...


"Asigurarea obligatorie este o afacere nesimţită, fiindcă statul ne obligă să se asigurăm locuinţele pentru fenomene care, în Bihor cel puţin, nu au avut loc în ultimii 50 de ani, cum ar fi cutremurele"

Alexandru Butiri


GREU DE URMĂRIT
"Scopul nu e amenda!"

10 Eduard Florea.jpgDeşi a mai rămas doar o lună până la expirarea termenului limită prevăzut de lege pentru încheierea asigurărilor obligatorii, directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea (foto), nu ştie nici acum ce riscă cei fără asigurare. Teoretic, după 15 iulie, cele 13 firme de profil care s-au înscris în aşa-numitul Pool Naţional de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) vor solicita primăriilor lista proprietarilor de locuinţe pentru a-i indentifica pe "evazionişti".

"Situaţia e încurcată, deoarece în baza noastră de date nu scrie nicăieri dacă locuinţa este ipotecată şi, ca atare, dacă este asigurată de bancă. Cum amenzile se dau de primării la cererea PAID, va fi penibil să batem la uşa omului după bani iar el să ne demonstreze că nu datorează nimic", spune Florea. Pentru a evita asemenea situaţii, într-o primă fază municipalitatea va trimite oamenilor somaţii. "În fond, scopul nostru nu e să dăm amenzi. Încercăm doar să impunem respectarea legii", spune directorul. Pentru că legea e lege, oricât ar fi de proastă ori nedreaptă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Data limita
Cine a calculat ca 15 iulie 2011 este data limita? Informatia este falsa. Data limita, pentru primul an de asigurare, este 06.08.2012!!! Aberant? Nu. Asa zice legea. Recomand, citirea cu atentie a articolelor 3, 33 si 38 din legea cu pricina (260 din 2008) combinata cu un Monitorul Oficial din 06.05.2011. Spor la treaba si veniti cu rectificarile de rigoare.
Postat 17 Iunie 2011, 13:25 de Forlany
Data limita
Cine a calculat ca 15 iulie 2011 este data limita? Informatia este falsa. Data limita, pentru primul an de asigurare, este 06.08.2012!!! Aberant? Nu. Asa zice legea. Recomand, citirea cu atentie a articolelor 3, 33 si 38 din legea cu pricina (260 din 2008) combinata cu un Monitorul Oficial din 06.05.2011. Spor la treaba si veniti cu rectificarile de rigoare.
Postat 17 Iunie 2011, 13:25 de Forlany
dar ce noi avem banii de aruncat
"Au existat discuţii cu privire la riscul de inundaţii: dacă stai la bloc şi te inundă vecinul de sus, eşti despăgubit de poliţa obligatorie? Răspunsul este «nu». Asigurarea obligatorie acoperă numai riscurile naturale. Sper că populaţia va înţelege că nu este vorba de o taxă, ci de o asigurare socială, pentru a oferi un minim ajutor în caz de dezastru", afirmă Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Proprietarii care nu se asigură în următoarele şase luni vor fi amendaţi cu 100-500 de lei de autorităţile locale, adică de primării. Amenda este mai mare decât prima pe care ar trebui să o plătească proprietarul de locuinţă pentru asigurarea obligatorie, de 10 euro pe an în cazul caselor din chirpici sau alte materiale netratate termic sau chimic şi 20 de euro pe an pentru casele cu structură din beton, cărămidă sau lemn.
Postat 17 Iunie 2011, 08:44 de mai, mai
santaj electoral:))
"Nu cred ca vreun primar din Romania va aplica amenzi cetatenilor, respectiv proprietarilor, din localitatea pe care o conduce, in conditiile care acestia l-au ales, iar 2012 va fi un an electoral", a afirmat Emil Draghici, presedintele Presedintele Asociatiei Comunelor din Romania - ACOR, citat de Mediafax. Edilul priveste situatia cu realism: traim doar in Romania! "Chiar daca Legea 260/2008 ma obliga sa amendez proprietarii locuintelor neasigurate, personal, ca primar al localitatii Vulcana-Bai, voi aplica intr-o prima faza doar avertismente, conform OUG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, pentru a ramane intr-o relatie amiabila cu acestia", a spus Draghici, care a adaugat ca fiecare primar trebuie sa isi informeze cetatenii la ce riscuri se expun daca nu asigura locuintele. Nu e o voce de neglijat: ACOR numara 2.000 de localitati.
Postat 17 Iunie 2011, 08:39 de D-TRU
santaj electoral:))
Reprezentanții Primăriei Oradea estimează că gradul de îndatorare se va tripla până în 2014 la 25%. Cu împrumuturile care urmează să fie contractate în 2012, gradul de îndatorare va ajunge la 22%. Primăria Oradea are în prezent datorii de 63 de milioane de euro. În 2011, municipalitatea va contracta alte două credite, pentru utilitățile din Parcul Industrial și pentru modernizarea străzilor neasfaltate, în valoare de peste 35 de milioane de euro. Potrivit directorului economic al primăriei, Eduard Traim in Romania: unii primari nu vor sa-si puna alegatorii in cap cu asigurarea obligatorie a locuintei in an preelectoral Emil Draghici"Nu cred ca vreun primar din Romania va aplica amenzi cetatenilor, respectiv proprietarilor, din localitatea pe care o conduce, in conditiile care acestia l-au ales, iar 2012 va fi un an electoral", a afirmat Emil Draghici, presedintele Presedintele Asociatiei Comunelor din Romania - ACOR, citat de Mediafax. Edilul priveste situatia cu realism: traim doar in Romania! "Chiar daca Legea 260/2008 ma obliga sa amendez proprietarii locuintelor neasigurate, personal, ca primar al localitatii Vulcana-Bai, voi aplica intr-o prima faza doar avertismente, conform OUG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, pentru a ramane intr-o relatie amiabila cu acestia", a spus Draghici, care a adaugat ca fiecare primar trebuie sa isi informeze cetatenii la ce riscuri se expun daca nu asigura locuintele. Nu e o voce de neglijat: ACOR numara 2.000 de localitati.
Postat 17 Iunie 2011, 08:39 de D-TRU
EDUARD FLOREA
Reprezentanții Primăriei Oradea estimează că gradul de îndatorare se va tripla până în 2014 la 25%. Cu împrumuturile care urmează să fie contractate în 2012, gradul de îndatorare va ajunge la 22%. Primăria Oradea are în prezent datorii de 63 de milioane de euro. În 2011, municipalitatea va contracta alte două credite, pentru utilitățile din Parcul Industrial și pentru modernizarea străzilor neasfaltate, în valoare de peste 35 de milioane de euro. Potrivit directorului economic al primăriei, Eduard Florea, vestea bună este că municipalitatea va putea accesa credite cu dobânzi mai mici, deoarece agenția Fitch Ratings a revizuit ratingul acordat Oradei de la negativ la stabil. Proiectul de buget pe 2011 urmează să fie supus dezbaterii publice la începutul lunii februarie, urmând ca, la mijlocul lunii, acesta să ajungă pe masa Consiliului Local.
Postat 17 Iunie 2011, 08:33 de ionut
EDUARD FLOREA
Conform prezentării, veniturile bugetului consolidat pe anul 2011 înregistrează o creştere de 44% faţă de valorile realizate în anul precedent, pe fondul planificării atragerii unor surse nerambursabile, a unor prelevări de la bugetul de stat, dar mai ales ca urmare a transferării managementului unităţilor spitaliceşti în subordinea municipalităţii, bugetele acestora fiind consolidate în cadrul bugetului municipal. Excedentul anului 2010 în sumă de 41.417.000 lei, provenind din prefinanţarea unor proiecte nerambursabile şi din credite bugetare necheltuite în anul precedent înregistrează o creştere apreciabilă de 172% în acest an. Estimările privind veniturile proprii sunt în scădere cu -4%, a arătat directorul economic. Proiectul de buget pe 2011 urmează să fie supus dezbaterii publice la începutul lunii februarie, urmând ca, la mijlocul lunii, acesta să ajungă pe masa Consiliului Local.
Postat 17 Iunie 2011, 08:31 de ionut
platiti?
pana la urma? asta-i intrebarea...va rog sa raspundeti
Postat 16 Iunie 2011, 22:55 de marcell
iar ne stresam degeaba
in mod legal asociatia daca decide sa asigure cladire=imobilul strange din fond acesti bani si GATA PROBLEMA adr cu analfaBetii in functii inalte ce vreti:)))) legea spune ac peretele exterior este si al vecinului este un bun comun ATENTIE! se recomanda sigurarea imobilului nu doar a apartamentelor da e adevarta ca altii platesc dar nu au avut calamitati sa vada si ce despagubiri primesc, aveti grija ca sa platesti e una (vezi banca sistem obligatoriu implicat si furtul , distrugerea interioara, etc)) dar cand este sa fi despagubit SOOOOOOOOOOOC .Peretele comun nu se despagubeste :)))
Postat 16 Iunie 2011, 16:33 de anca
iar ne stresam degeaba
in mod legal asociatia daca decide sa asigure cladire=imobilul strange din fond acesti bani si GATA PROBLEMA adr cu analfaBetii in functii inalte ce vreti:)))) legea spune ac peretele exterior este si al vecinului este un bun comun ATENTIE! se recomanda sigurarea imobilului nu doar a apartamentelor da e adevarta ca altii platesc dar nu au avut calamitati sa vada si ce despagubiri platesc, aveti grija ca sa platesti e una dar cand este sa fi despagubit SOOOOOOOOOOOC .Peretele comun nu se despagubeste :)))
Postat 16 Iunie 2011, 16:32 de anca
De ce lupta statul sa imbogateasca firmele de asigurari?
Cum e posibil sa se dea o lege care fara a tine cont de dezastrele din zona respectiva sa te oblige sa asiguri locuinta? Casa mea nu poate fi inundata, nu poate suferi din cauza cutremurelor...atunci sa dau anual 20 Euro ca sa le ingras punga la hoti de la asigurari? Nu cumva firmele de asigurari sunt tot a jmecherilor politici care sug sangele poporului. Hei voi parlamentari si voi guvernanti mai si ganditi situatiile cand dati o lege!
Postat 16 Iunie 2011, 16:14 de Ioan
aisurari
cea mai mare teapa cu asigurarile in romania de platit trebuie sa platesti da serviciu sa beneficiezi ciuciu banana sa ma lase demagogi astia cu asigurarile lu peste, daca se intampla cineva vezi bani la pastele cailor, pe langa ca is saraci mai platesc pentru ceva ce nu beneficiezi
Postat 16 Iunie 2011, 15:26 de asigurat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3203 RON
  • 1 EUR = 4.8387 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON