URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 09 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
06 Decembrie 2009, 18:43

Fostul subprefect Traian Abrudan şi alţi pedelişti, acuzaţi că ar fi împărţit plicuri cu bani alegătorilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai mulţi pedelişti, printre care şi Traian Abrudan, şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Sorin Motoc, şeful PDL Aleşd, şi Sorin Hodişan, adjunctul Direcţiei Sanitar Veterinare, au fost reclamaţi, duminică, la Poliţia din Aleşd de către un localnic care pretinde că membrii PDL ar fi împărţit plicuri cu bani unor alegători de etnie romă în faţa secţiei de votare 186. Omul susţine că scena a fost văzută de mai mulţi martori, pe care i-a şi menţionat în plângere.

Existenţa sesizării a fost confirmată de reprezentanţii Inspectoratului judeţean de Poliţie Bihor, care susţin, însă, că poliţiştii din Aleşd au verificat în mai multe rânduri zona secţiei de votare 186, dar nu au găsit niciuna din persoanele indicate. "Informaţia a fost verificată şi nu s-a confirmat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie Bihor, inspectorul Alina Dinu.

Localnicul susţine, în schimb, că poliţiştii au venit dinadins cu sirenele pornite în faţa secţiei de votare, pentru a-i preveni pe reprezentanţii PDL . "Poliţia a venit la secţia de votare, cu girofaruri şi sirene. Normal că nu au mai găsit pe nimeni. Sper să fie audiaţi măcar martorii", a declarat omul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0751 RON
  • 1 EUR = 4.8359 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON